De 4 ani, o alianţă dedicată prevenţiei obezităţii infantile în România

1

Mişcarea naţională “Şi eu trăiesc sănătos!” – SETS
De 4 ani, o alianţă dedicată prevenţiei obezităţii infantile în România

SETS 2015
Cea de a patra ediţie anuală a mişcării naţionale “Şi eu trăiesc sănătos!” – SETS  iniţiată de Fundaţia PRAIS alături de partenerii săi în martie 2011 s-a încheiat cu seria de ceremonii de premiere ale celor mai active Cluburi SETS – Mișcare și Distracție din oraşele Bucureşti (mai multe informaţii în  Anexa), Timişoara, Cluj-Napoca, Roman şi Otopeni.

SETS a devenit un model de bună practică în cadrul EPODE International Network1 – EIN, cea mai mare reţea globală de prevenire a obezităţii, care reuneşte astăzi 42 de programe cu metodologii similare din 29 de ţări. Potrivit experţilor EIN reuniţi recent la Forumul anual EPODE al Obezităţii de la Toronto, Canada, progresele realizate în acest domeniu sunt la început, un pas important fiind recunoașterea la nivel mondial a obezităţii ca problemă majoră, cu consecințe importante pentru sănătate.

De la lansare și până în prezent, SETS a angrenat în cele 5 oraşe unde este prezentă, peste 116.340 de elevi din ciclul primar, 3.000 de cadre didactice şi peste 200.000 de părinţi, 2 milioane – public larg/anual. Pe lângă intervențiile directe în şcoli, mişcarea naţională SETS a dezvoltat portalul de informare publică dedicat părinţilor şi copiilor – www.sets.ro, precum şi propria platformă social media (conţinând pagini şi conturi SETS de Facebook, Twitter, YouTube, Instagram) totalizând peste 34.000 de prieteni în prezent.

“Alături de partenerii nostri instituţionali şi privaţi, de consiliul ştiintific SETS, am creat în aceşti 4 ani o puternică alianţă naţională, prin care ne aliniem planului OMS de acțiune globală pentru prevenirea și controlul bolilor netransmisibile adoptat în 2013 în cadrul OMS Global Health Summit de la Geneva, unde s-a propus ca obiectiv pentru perioada 2010 -2025 stoparea creșterii prevalenţei obezităţii2. Prevenirea obezităţii infantile este esențială pentru o viață sănătoasă la vârsta adultă şi pentru inversarea prevalenţei acesteia. Parteneriatul public privat este un pilon important, peste tot în lume astăzi. Promovăm un tip nou de dialog şi de colaborare prin acţiune care conduce la rezultate, împreună! Nu separat! ” a declarat Silvia Bucur, Preşedinte Fundaţia PRAIS.

Margaret Chan, Director General OMS a afirmat în deschiderea celei de a doua reuniuni la nivel înalt a Comisiei privind soluționarea obezităţii infantile în ianuarie 2015, că „eradicarea obezităţii infantile este una dintre provocările cele mai complexe de sănătate cu care se confruntă comunitatea internațională în acest secol3.”

Potrivit studiului Global Burden of Disease publicat în mai 2014, 37% dintre bărbaţi şi 38% dintre femei au un indice de 25 kg/m² sau mai mare, ceea ce reprezintă o creştere de masă corporală de 28% la adulţi şi de 47% la copii, raportat la 19804. La nivel mondial, aproximativ 2,1 miliarde de oameni sunt supraponderali.5 În timp ce unele țări dezvoltate au înregistrat o încetinire aparentă a creșterii prevalenței obezității din 2006, nicio țară nu a raportat însă o scădere semnificativă în ultimele decenii6.

Mişcarea naţională SETS are la bază metodologiile EPODE, recunoscute de DG Sanco. În cei patru ani de implementare, un număr record de peste 13.355 de elevi au creat şi au înscris voluntar 344 de Cluburi SETS, desfăşurând 5.800 de activităţi fizice şi sportive, esențiale în asociere cu informarea acestora extracurricular şi a părinţilor cu privire la beneficiile alimentaţiei echilibrate, hidratării, somnului, igienei, armoniei în familie, într-o abordare holistică: minte, trup, spirit.

 

– continuare în pagina următoare –

 

 

– continuare din pagina anterioară –

 

Instituţiile şi organizaţiile partenere ale mişcării SETS sunt: Ministerul Sănătăţii, Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Educaţiei Naţionale, Inspectoratele Şcolare din Bucureşti, Cluj, Neamţ şi Timişoara, Facultăţile de Educaţie Fizică şi Sport din Cluj-Napoca şi Timişoara, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, Federaţia Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice. Mişcarea SETS este posibilă datorită Membrilor săi Fondatori şi Parteneri Privaţi: Federaţia Romalimenta prin 5 companii membre şi de un lanţ important de retail.

 

Despre Fundaţia PRAIS

Fundaţia PRAIS a fost creată în 2002 de către PRAIS Corporate Communications. În cadrul proiectelor sale naţionale, susţine 4 mari cauze: accesul la resurse, educaţie şi la dezvoltare personală, o economie sustenabilă bazată pe inovaţie, competitivitate şi etică, promovarea stilului de viaţă sănătos, grija faţă de mediu.

Recunoscută local şi internaţional, Fundaţia PRAIS s-a implicat cu succes timp de 13 ani în proiecte educaţionale naţionale din domenii precum: promovarea mişcării şi a nutriţiei sănătoase; siguranţa produselor alimentare; protecţia mediului; promovarea tinerelor talente. Programele au angrenat milioane de elevi, familii, cadre didactice, public larg şi au creat alianţe de valori între parteneri publici şi privati, lideri de opinie, specialişti locali şi internaţionali, reuniţi pentru a servi împreună cauze sociale globale dedicate viitorului tinerei generaţii.

 

Sfârşitul comunicatului de presă –

 

Referinţe:

1EPODE International Network a fost desemnată de către Directoratul General pentru Sănătate şi Consumatori al Comisiei Europene drept „Best Health Promotion European Project”, iar intervenţiile pe activităţi fizice din cadrul mişcării “Şi eu trăiesc sănătos!” – SETS au fost apreciate ca un model de bună practică.

2WHO.Global action plan for the prevention and control of noncommunicable diseases 2013–2020. Geneva: World Health Organization, 2013. http://apps. who.int/iris/bitstream/10665/94384/1/9789241506236_eng.pdf?ua=1(accessed Jan 26, 2015). 3Chan M. WHO Director-General addresses childhood obesity commission. Jan 13, 2015. Geneva: World Health Organization, 2015. http://www.who.int/dg/speeches/2015/ending-childhood-obesity/en/ (accessed Jan 26, 2015).

4Ng M, Fleming T, Robinson M, et al. Global, regional, and national prevalence of overweight and obesity in children and adults during 1980–2013: a systematic analysis for the Global Burden of Disease Study 2013. Lancet 2014; 384: 766–81.

5Idem

6Rethinking and reframing obesity, Lancet, February 19, 2015

 

Link-uri utile:
www.sets.ro
www.facebook.com/miscareaSETS
www.youtube.com/user/MiscareaSETS
www.praisfoundation.com

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este facilitator & educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training & facilitare și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu peste 30 de autori și peste 55 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are 20 de ani de experiență ca trainer, facilitator pentru peste 10 000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție, antreprenoriat (inclusiv social), ”train the trainers & facilitators”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, time management, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria FMCG alături de InBev având atribuții de training pentru mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin și-a început cariera profesională alături de echipa AIMS Timișoara - 4 ani de experiență în recrutare și selecție de personal și training. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente, parteneri și conferințe: TEDx București, Impact HUB, Zilele Biz, Frankfurt School of Finance & Management, Future Makers, ASPEN Young Leaders Program, Leaders for Justice Program, Ashoka Romania,Automotive Forum, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, Criminalitate Forestieră WWF, Interpol, Client Earth), TEDx Galați, TEDx Constanța. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training și facilitare pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training și facilitare în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers & Facilitators” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Un comentariu

  1. Pingback: Zelist Blog » Blog Archive » 25 iunie – 01 iulie 2015 – Saptamana in Social Media

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.