Cine suntem și ce facem

De Bine despre România.

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20.000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006.

Știm că există o mulțime de lucruri care nu funcționează așa cum ne dorim în România, dar mai știm și că există multe părți bune. Noi credem că dacă avem suficient de multe exemple pozitive de la care să ne inspirăm, putem să învățăm cum să vedem jumătatea plină a paharului și să ne implicăm în activități importante pentru noi, fie că este vorba de viața personală sau de activități ale organizațiilor, echipelor și comunităților din care facem parte.

lansare

DESCOPERĂ EXEMPLE POZITIVE

descoperaTe invităm să descoperi și această parte a României, a exemplelor pozitive. Fie că este vorba de idei, proiecte, inițiative, campanii, îți aducem pe RomâniaPozitivă.ro peste 15.000 de exemple pozitive de oameni, comunități și organizații care construiesc programe de educație, au grijă de natură, obțin rezultate economice bune având în același timp grijă de comunitatea în care activează, investind în programe de responsabilitate socială, dezvoltând modele de afaceri sociale funcționale ori practicând turism responsabil.

INSPIRĂ-TE

inspiratePe lângă exemplele pozitive din jurul nostru avem nevoie uneori și de inspirație din poveștile oamenilor cu impact pozitiv. Te invităm să explorezi Interviurile RomâniaPozitivă și să citești articolele autorilor și invitaților în rubrica Dreptul la Cuvânt pentru a afla poveștile de Bine despre România. Avalanşa de informaţii, chiar şi pozitive, poate fi un pic derutantă. De aceea, pentru fiecare categorie (educaţie, cultură, antreprenoriat social, sport etc.) echipa România Pozitivă a invitat parteneri cu experienţă pe domeniile respective ca să își împărtăşească punctele de vedere, în cadrul unor articole de opinie periodice, pentru a avea o imagine mai limpede despre status-ul domeniului respectiv pe România.

ÎNVAȚĂ

invataÎți propunem oportunități de învățare și acțiune pozitivă, pentru a cultiva abilități și atitudini la nivel personal sau la nivel de echipă/organizație. Descoperă mai multe informații despre workshopurile de orientare spre soluție, antreprenoriat social și moderare/facilitare.

IMPLICĂ-TE!

implicateSperăm ca exemplele pozitive și poveștile de Bine să te inspire și să te mobilizeze spre acțiune cu impact pozitiv pentru tine sau pentru organizația din care faci parte, pentru clienții, beneficiarii sau comunitățile cu care interacționezi, adică pentru România.

Te invităm să contribui implicându-te în evenimentele, oportunitățile de voluntariat sau susținând o cauză care este importantă pentru tine.

În final îți dorim să ne bucurăm împreună de o viață sănătoasă și fericită într-o țară cu care să ne mândrim. Iar acolo unde nu ne place, să avem împreună determinarea să schimbăm status quo-ul. Vizită plăcută pe RomâniaPozitivă!

Ne găseşti şi pe:

Facebook – Facebook.com/RomaniaPozitiva
Twitter – Twitter.com/RomaniaPozitiva

Cu Bine,
Echipa RomâniaPozitivă

Parteneri și prieteni RomâniaPozitivă