„Catalizator de Începuturi” aduce tinerii artiști în lumina reflectoarelor

0

Proiectul „Catalizator de Începuturi”, sub egida „Cred în România” și cu sprijinul Primăriei Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, invită tinerii artiști vizuali să participe la o expoziție cu premii, ce își propune să descopere și să promoveze noi talente în arta românească. Competiția se adresează artiștilor sub 35 de ani inclusiv, studenți sau absolvenți ai facultăților de artă și arhitectură. Înscrierile sunt deschise până pe 19 mai 2024, oferind participanților oportunitatea de a-si expune lucrările la prestigiosul spațiu ARCUB – Hanul Gabroveni și de a câștiga premii consistente, cu valoarea totală de 12.000 EUR.

„Catalizator de Începuturi” reprezintă o rampă de lansare pentru tinerii artiști, oferindu-le șansa de a-și evidenția creațiile într-o expoziție la ARCUB-Hanul Gabroveni între 14 septembrie și 6 octombrie 2024. De asemenea, lucrările selectate vor fi prezentate într-un format digital inovativ, care va permite participarea publicului la procesul de votare. Această inițiativă încurajează artiștii să-și expună lucrările în fața unui public larg și a unui juriu format din experți recunoscuți în domeniu: Roxana Dragu, Petru Lucaci, Maria Pașc, Suzana Vasilescu și Mihai Zgondoiu.

„Prin intermediul proiectului „Catalizator de Începuturi” ne propunem să oferim o platformă pentru artiștii emergenți, să le punem în valoare creativitatea și să le oferim șansa de a străluci. Este mai mult decât un concurs, este o fereastră deschisă către lumea artei, o lume care așteaptă să fie impresionată de proaspetele talente românești,” a declarat Justin Anghel, avocat și membru fondator al Asociației „Cred în România”.

Premiile sunt un catalizator pentru noi începuturi și excelență artistică:

  • Premiul I – 5.000 de euro

  • Premiul II – 3.000 de euro

  • Premiul III – 2.000 de euro

  • Două mențiuni – câte 1.000 de euro fiecare

Pentru a participa, candidații trebuie să își înscrie lucrările până la data de 19 mai 2024 pe www.credinromania.ro/arta. Acestea pot fi sub formă de fotografie, pictură, sculptură, instalație, video, grafică/desen, digital. Detalii complete privind condițiile de participare și regulamentul concursului pot fi accesate pe pagina oficială.  

https://www.youtube.com/watch?v=YR6PIyiCfQw

Despre Asociația „Cred în România”

Asociația ”Cred în România” este o mișcare non-profit, non-politică, civică și culturală, care își propune să transmită un mesaj echilibrat de optimism și de încredere în cei din jur. Susținem proiectele tinerilor ambițioși, promovăm ideile care schimbă comunități, evidențiem veștile pozitive și prezentăm poveștile românilor demni. Astfel contribuim la întărirea sentimentelor de respect și de apartenență la comunitate, precum și de încredere în sine a fiecărui român.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.