Talentul nu este niciodată suficient. Cu câteva excepţii, cei mai buni jucători sunt şi cei care muncesc inimaginabil de mult; ani întregi de muncă sunt necesari pentru a deveni „peste noapte” o mare senzaţie, Alina Motoc.
Cu o experienţă de peste 20 de ani în şah, la cei 26 de ani Alina „s-a jucat” cu cele mai importante Turnee de şah din lume, fiind Campioană Mondială (sub 10 ani) în Sao Laurenco, Brazilia, Campioană Europeană (sub 18 ani) în Peniscola, Spania, Campioană la Women Chess Balkan, Istanbul, Turcia. Primeşte de asemenea distincţiile Fair-Play în 2002 pentru întreaga activitate, Woman International Grandmaster în 2005, 12 titluri de Campioană Naţională, Cel mai bun jucător român de şah în 2002. Între turneele de şah, Alina este şi antrenoare pentru tineri jucători din Africa de Sud şi Canada.
Ai absolvit Facultatea de Psihologie la Iaşi. În ce măsură pregătirea profesională şi pasiunea pentru şah dau rezultate şi dincolo de tabla de şah?
Atât psihologia cât şi şahul sunt parte din mine, m-au pasionat dintotdeauna şi oricât am încercat, nu am „reuşit” să le dau deoparte şi să îmbrăţişez o altă carieră. Pentru mulţi oameni, a juca şah pare a fi o utopie, un joc, o preocupare fără cap şi fără coadă, care cu siguranţă nu aduce banii necesari unui trai decent. Mi s-a întâmplat de multe ori să fiu privită ciudat (în sensul bun!) şi cu insistenţă atunci când îmi dezvăluiam activitatea: şahistă profesionistă. Sinceră să fiu, şi eu aş fi făcut la fel, daca nu aş fi practicat acest sport de mai bine de 20 de ani. Dar după atâţia ani de muncă investită, zi de zi, acest stil de viaţă, mereu pe drumuri, între avioane, autobuze, trenuri şi cu bagajul pregătit în faţa uşii, mereu pe picior de plecare – mi se pare absolut normal. Viaţa pe care o duc nu este una extrem de neobişnuita, ci pur şi simplu diferită.
Nu aş vrea să exagerez, folosind cuvinte prea mari pentru ceea ce fac, dar cred că aş putea spune că şahul este viaţa mea. Şi totuşi…viaţa mea nu este şahul. Oricât de frumoasă şi plină de neprevăzut ar fi cariera de şahist, personal nu ma pot mulţumi numai cu atât. Nu-mi doresc unilateralitate, m-aş plictisi îngrozitor. Acesta nu este insa singurul motiv pentru care m-am hotărât să urmez Facultatea de Psihologie, o facultate la care am visat mereu, încă de când eram (şi încă sunt) complet absorbită de cărţile scriitorilor ruşi, care surprind atât de bine adâncurile fiinţei umane.
Nu pot să uit prima „lecţie” pe care am primit-o pe băncile facultăţii: „De ce vă aflaţi voi aici?! Cu siguranţă pentru a vă rezolva una sau mai multe din multiplele probleme cu care vă confruntaţi!”…remarcă foarte aproape de adevăr de altfel. Şi eu mă lupt cu adversarii la tabla de şah, mă „chinui” în antrenamentele zilnice, mă străduiesc din răsputeri să nu mă las doborâtă de insomniile care mă încolţesc uneori în timpul turneelor, când creierul nu vrea să se oprească din calcule. Cu alte cuvinte, facultatea de psihologie este cum nu se poate mai binevenită, nu numai pentru a-mi oferi un punct de sprijin la nevoie, ci mai ales pentru a ajunge să câştig bătălia cea mai mare: cu mine însămi, adversarii sunt mai uşor de înfrânt.
Prin urmare, şahul şi psihologia merg mână în mână, îmi sunt prieteni devotaţi şi dau rezultatul pe care mi l-am dorit şi urmărit dintotdeauna: să mă simt împlinită ca om.
Citește tot interviul aici.
—
Proiectul „Voci pentru România” este lansat de GRASP (Global Romanian Society of Young Professionals). Scopul proiectului este de a aduce în atenţia publicului români care au excelat în domenii diverse şi care pot reprezenta un reper concret pentru societatea română contemporană şi, mai ales, pentru tinerii români în orientarea lor spre o bună dezvoltare profesională.
