Gala Societăţii Civile 2014 şi-a desemnat câştigătorii!

1

În cadrul celei de-a XII-a ediţii a Galei Societăţii Civile, care a avut loc în data de 10 iunie, la Ateneul Român, au fost premiate şi aplaudate cele mai bune proiecte şi programe ale sectorului non-profit şi neguvernamental din România.

GSC 2014

Marele premiu a fost câştigat de către proiectul “Bun venit pe lume!”, al celor de la Salvați Copiii România, proiect câștigător și la secțiunea Sănătate, prin care s-a reușit strângerea de fonduri pentru dotarea cu incubatoare și echipamente performante a maternităților din România, pentru salvarea bebelușilor născuți prematur.

Festivitatea de premiere a avut loc în data de 10 iunie, la Ateneul Român și s-a desfășurat sub sloganul campaniei de anul acesta: “Cei pe care poți conta, chiar dacă nu vor candida. Merită să-i cunoști!”. Gala a fost prezentată de Mircea Toma şi Luca Niculescu, iar cei peste 700 de reprezentanţi ai sectorului asociativ din România, reprezentanţi ai sectorului privat și ai sectorului public, ai mediului academic, jurnalişti, cercetători, lideri şi formatori de opinie ai societății civile şi personalităţi publice, care s-au aflat în sală, au susținut și demonstrat mesajul Galei de anul acesta.

Câştigătorii au fost aleşi dintr-un total de 147 de proiecte înscrise în competiţie, de către un juriu format din specialiști în implementarea și evaluarea proiectelor, cercetători, sociologi, jurnaliști, lideri și formatori de opinie ai societății civile și ai sectorului non-profit și din consultanți în CSR, comunicare sau corporate affairs.

Premiile I, pe secţiuni, au fost câștigate după cum urmează:

Educaţie, Învăţământ, Cercetare: Universități de Vară pentru Elevi – Alianța Națională a Organizațiilor Studențești.

Artă şi Cultură: Mândrie și Beton – Ioana Călinescu și Petruț Călinescu.

Apărarea drepturilor individuale/ colective: Ziua Națională a Adopției – ADOR COPIII.

Comportament civic şi participare publică: Siguranța copiilor în drum spre Școala 279 –  Grupul de Inițiativă Civică Callatis-Drumul Taberei.

Sănătate: Bun venit pe lume! – Salvați Copiii România.

Incluziune socială: Speranță într-o viață mai bună – Asociația TOUCHED COLLECTION.

Servicii de asistenţă socială: Îngrijim Împreună – HOSPICE Casa Speranței.

Protecţia mediului: O pădure pentru fiecare școală – Mihai Eminescu Trust.

Dezvoltare economică şi socială: Lumină pentru Ursici – Asociația Free Miorița.

Proiecte şi campanii de VOLUNTARIAT: Locuitorii cartierului Lacul Tei luptă pentru Parcul Circului – Grupul de Inițiativă Civică Lacul Tei.

Proiecte pentru TINERET: The Duke of Edinburgh’s International Award Romania – The Duke of Edinburgh’s International Award Romania.

La secţiunea Buget – / Eficienta +, premiul a fost revendicat de către proiectul “Îmbunătățirea cadrului legislativ privind drepturile copilului prin modificarea și completarea Legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului”, al organizației Salvați Copiii România.

Proiectul  “O pădure pentru fiecare școală” a celor de la Mihai Eminescu Trust a câştigat premiul pentru Impact, iar la secţiunea Durabilitate, premiul a fost acordat pentru proiectul “Șansă pentru Copil”, al Asociației Hrăniți Copiii.

La secţiunea Originalitate, premiul a fost câştigat de proiectul “Controlin”, al asociației REACT, iar la secţiunea Proiecte și campanii de Responsabilitate Socială, premiul I a fost oferit Asociației OvidiuRo, pentru “10 ani, un milion de kilometri, 15 mii de copii”.

La categoria Programe a fost desemnat câştigător proiectul “Creșterea Nivelului de Control al Tuberculozei în România, prin intervenții orientate către Grupurile Sărace și Vulnerabile”, al asociației Fundația Romanian Angel Appeal.

Premiile speciale ale Fundaţiei Gala Societăţii Civile au fost acordate anul acesta unor oameni și instituții reprezentative pentru domeniile sănătate și educație. Acestea au fost acordate: D-lui Dr. Cătălin-Gabriel Cîrstoveanu, Șeful Secției Terapie Intensivă Neonatală la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Maria Sklodowska Curie” și Dlui. Alexandru Popa, Preşedinte – Asociaţia Inima Copiilor. De asemenea, au fost acordate premii: Universității București, Universității Naționale de Muzică și Universității Naționale de Arte București pentru aniversarea celor 150 de ani de existență și activitate, dar și Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” pentru aniversarea celor 60 de ani de activitate în formula actuală.

Premiul special Dan Manoleli pentru Dezvoltarea Societăţii Civile a fost oferit pentru al patrulea an consecutiv în cadrul Galei Societății Civile, și a revenit Fundației Alături de Voi.

Pentru mai multe informaţii despre eveniment, câştigători şi proiectele înscrise în competiţia din acest an puteţi accesa noul site al Galei Societăţii Civile: www.galasocietatiicivile.ro.

Inițiată în anul 2002, de-a lungul celor douăsprezece ediții ale Galei Societății Civile, au fost înscrise în competiție 1.703 proiecte, semnate de către organizații non-profit, neguvernamentale, grupuri de inițiativă sau persoane fizice.

Gala Societății Civile este un proiect al Fundației „Gala Societății Civile”, part of Millenium People.

Partener principal al Galei Societății Civile 2014:

Rompetrol Well Services – parte a KMG International.

Sponsor fondator: Fundația Vodafone România.

Parteneri: Bursa Binelui, un proiect al BCR, Carpatcement Holding, Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (A.N.P.C.D.E.F.P.), Aqua Carpatica, Reprezentanța Comisiei Europene în România, BCR, SIVECO România, AVON România, GSK România (GlaxoSmithKline), Patru Mâini, WellBorn.

Reprezentanța Comisiei Europene acordă patronajul său Galei Societății Civile ca o recunoaștere a încrederii Comisiei Europene în  capacitatea și responsabilitatea societății civile de a genera soluții în toate domeniile de interes public.

Parteneri media principali: HotNews.ro, Capital și Evenimentul Zilei, Kanal D.

Parteneri media: B1 TV, Getica OOH, Șapte Seri, Wall-Street.ro, IQads, Zeppelin, RFI România, Igloo, Primăria Sectrului 1, StiriONG.ro.

Parteneri tradiționali: Rusu+Borțun Brand Growers, Netvibes, Media Image, 360 Revolution, Kaustik.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este facilitator & educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training & facilitare și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu peste 30 de autori și peste 55 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are 20 de ani de experiență ca trainer, facilitator pentru peste 10 000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție, antreprenoriat (inclusiv social), ”train the trainers & facilitators”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, time management, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria FMCG alături de InBev având atribuții de training pentru mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin și-a început cariera profesională alături de echipa AIMS Timișoara - 4 ani de experiență în recrutare și selecție de personal și training. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente, parteneri și conferințe: TEDx București, Impact HUB, Zilele Biz, Frankfurt School of Finance & Management, Future Makers, ASPEN Young Leaders Program, Leaders for Justice Program, Ashoka Romania,Automotive Forum, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, Criminalitate Forestieră WWF, Interpol, Client Earth), TEDx Galați, TEDx Constanța. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training și facilitare pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training și facilitare în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers & Facilitators” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Un comentariu

  1. Pingback: Hospice a luat două premii la Gala Societății Civile

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.