Turneu de fotbal feminin „Football for Hope”

1

Fundația Policy Center for Roma and Minorities are bucuria de a anunța organizarea Turneului de fotbal feminin „Football for Hope”, competiție ce se adresează echipelor de fotbal din grupele 2005-2006. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 25 noiembrie 2017, în intervalul orar 09:00 – 18:30, la Liceul Tehnologic „Dacia” din București (Strada Caporal Grigore Marin 42 – 44, Sector 4).

Turneul va reuni 12 echipe formate din câte nouă tinere și pasionate fotbaliste, provenind de la echipe organizate la nivelul școlilor gimnaziale sau de la echipe de club, din București și alte localități din sudul României. În ordinea în care vor juca în grupe, echipele participante sunt: ACS Dream Team (București), AFC Progresul Spartac (București), Atletic 99 (București), ACS Activ Slobozia, Policy 136 (București), Școala Gimnazială Nr. 113 (București), ACS Girls Team Brânceni (Teleorman), A.S. George Topârceanu (București), Policy 147 (București), HC Oltenița, CS Real Craiova și Viitorul Zimnicea.

Competiția este organizată cu susținerea financiară a FIFA, prin intermediul programului Football for Hope, în parteneriat cu Federația Română de Fotbal și Primăria Sectorului 4, precum și cu sprijinul financiar al Ambasadei Republicii Federale Germania la București.

Educația prin sport este o componentă esențială a activității Clubului de Educație Alternativă, program prin care Policy Center for Roma and Minorities susține peste 200 de copii din cartierul Ferentari din București în lupta lor cu sărăcia și discriminarea. Sportul îi ajută pe copii să viseze și să îndrăgească școala, să aibă încredere în sine și să îți respecte coechipierii. Pentru mulți dintre ei talentul la fotbal este un mijloc prin care pot evada din ghetou și îți pot deschide aripile spre un viitor încrezător.

Fundația Policy Center for Roma and Minorities este una dintre cele două organizații din România care beneficiază de susținerea oferită la nivel global de FIFA prin inițiativa Football for Hope ONG-urilor ce folosesc sportul ca instrument de dezvoltare și incluziune socială. Valorificând acest sprijin, promovăm accesul la fotbal în rândul copiilor, indiferent de etnie, categorie socială sau gen, și am reușit să înființăm prima echipă de fotbal compusă din fete rome și nerome din cartierul Ferentari. Activitatea din cadrul echipei reprezintă pentru fete șansa de a-și urma pasiunea pentru fotbal și un context armonios de a se dezvolta, de a avea rezultate mai bune la școală, de a căpăta încredere în forțele proprii și de a lucra în echipă.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.