Fundația Orange lansează campania „Integrare prin comunicare”

0

Pentru că „unii dintre noi simt lucrurile altfel”, Fundația Orange a inițiat campania de conștientizare „Integrare prin comunicare” prin care își propune să atragă atenția asupra nevoii de integrare socială a persoanelor cu dizabilități senzoriale.

Vizual Fundatia Orange_campanie

Campania este menită să aducă în prim-plan povești reale de viață ale unor tineri cu deficiențe de vedere sau de auz care și-au construit riguros traseul din fiecare zi prin muncă, pasiune și dedicare, devenind printre cei mai buni în domeniile în care activează. Aceste povești inspiraționale ale unor persoane cu dizabilități vizuale sau auditive sunt prezentate și într-o secțiune specială de pe website-ul Fundației Orange.

Această campanie face parte dintr-o inițiativă mai amplă de sprijin pentru integrare socială a persoanelor cu dizabilități vizuale și auditive, ce a inclus și o cercetare realizată de Institutul pentru Politici Publice (IPP) la solicitarea Fundației Orange. Cercetarea a fost derulată în 7 județe din România, unde există centre de educaţie specială pentru tineri cu deficienţe de vedere sau de auz. La studiu au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai autorităţilor, ai şcolilor speciale, ai Asociaţiei Naţionale a Nevăzătorilor şi ai Asociaţiei Naţionale a Surzilor, instituţii private şi de stat şi tineri cu dizabilități.

Studiul a relevat gradul redus de integrare a persoanelor cu dizabilități vizuale și auditive atât pe piața muncii, cât și în societate, în general şi a arătat că reticența publicului larg vine în principal din lipsă de interacțiune cu aceste persoane și în consecință din lipsă de încredere în aptitudinile lor profesionale. Astfel, în judeţele investigate, doar 1 din 5 tineri cu dizabilitate auditivă, respectiv 1 din 15 tineri cu dizabilitate vizuală aveau un loc de muncă, în general fiind vorba de posturi de execuţie, majoritatea angajatorilor privați intervievaţi declarând că nu consideră că o persoană cu dizabilități ar face față cerințelor din companie.

„Din momentul în care am aflat aceste povești impresionante de viață, trăite de persoane cu deficiențe de vedere sau de auz, care au reușit prin propriile eforturi să-și urmeze visele sau sunt pe cale să și le îndeplinească, am decis să le facem cunoscute tuturor. Astfel, a luat naștere campania „Integrare prin comunicare”, o invitație adresată publicului larg de a-i descoperi pe semenii noștri, prin care ne-am propus să arătăm că și persoanele cu deficiențe senzoriale sunt modele pentru cei din jur: cu pasiunile, calitățile, realizările și provocările care fac parte din viața fiecăruia. Este o campanie de conștientizare a necesității creării unei societăți incluzive, cu o abordare egalitară.”, a declarat Dana Deac, Președinte al Consiliului Director al Fundației Orange.

Misiunea Fundaţiei Orange este reprezentată de îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor cu dizabilități vizuale și auditive. Prin programul de finanţare „Lumea prin culoare şi sunet”, Fundaţia Orange oferă anual fonduri pentru proiecte de sănătate, educaţie sau cultură destinate acestor persoane. Proiectele susţinute sprijină peste 60.000 beneficiari.

Campania „Integrare prin comunicare” se derulează în perioada mai – iunie 2015 și include un spot TV, comunicare în presa scrisă și în online. Strategia campaniei (creație și producție) a fost dezvoltată cu sprijinul Publicis, iar strategia de PR este realizată împreună cu Golin România.

Despre Fundaţia Orange

Fundaţia Orange România este o organizaţie non-guvernamentală care se implică în viaţa comunităţii prin realizarea de proiecte filantropice menite să aducă schimbări pozitive în viaţa persoanelor dezavantajate.

Pentru mai multe informaţii vă rugăm vizitaţi www.fundatiaorange.ro

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este facilitator & educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training & facilitare și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu peste 30 de autori și peste 55 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are 20 de ani de experiență ca trainer, facilitator pentru peste 10 000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție, antreprenoriat (inclusiv social), ”train the trainers & facilitators”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, time management, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria FMCG alături de InBev având atribuții de training pentru mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin și-a început cariera profesională alături de echipa AIMS Timișoara - 4 ani de experiență în recrutare și selecție de personal și training. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente, parteneri și conferințe: TEDx București, Impact HUB, Zilele Biz, Frankfurt School of Finance & Management, Future Makers, ASPEN Young Leaders Program, Leaders for Justice Program, Ashoka Romania,Automotive Forum, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, Criminalitate Forestieră WWF, Interpol, Client Earth), TEDx Galați, TEDx Constanța. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training și facilitare pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training și facilitare în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers & Facilitators” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.