Ce-ti doreşti pentru 2013?

0

autor text Andra Calenic, rubrica Dreptul la Cuvant.

Fiecare început de an este un prilej de a visa şi a spera că dorinţele ni se vor îndeplini.in-the-end

Ne propunem să fim mai buni, să mâncăm mai sănătos, să facem mişcare şi, eventual, nişte economii. Ne-ar plăcea să călătorim mai mult, am vrea să ne lăsăm de fumat sau visăm ca în sfârşit să dăm aripi pasiunii noastre. Însă de obicei ne oprim aici, sperând că, la sfârşitul anului, când facem bilanţul, dorinţele ni se vor îndeplini ca prin minune, fără să depunem niciun efort în sensul ăsta. Dar este nevoie şi de contribuţia noastră.

 

5 paşi pentru a fi mai aproape de realizarea dorinţelor:

1. Scrie-ţi dorinţele.

Ia o foaie de hârtie sau deschide un document pe laptop şi scrie ce îţi doreşti. Se poate întâmpla să simţi că eşti blocat şi nu ştii ce să scrii sau să îţi dai seama că habar n-ai ce vrei. Făcând acest exerciţiu de scriere, vei fi obligat să-ţi formulez dorinţele, să le dai o formă concretă. Detaliază-le şi vizualizează-le. Cum te vei simţi când le vei îndeplini?

2. Gândeşte-te la obstacolele cu care te poţi confrunta.

Ce te împiedică să faci ce ţi-ai propus? Găseşte soluţii. Oricât de incredibil ar părea, ele există. Ţi-e greu să mergi la sală? Fă exerciţii acasă. Nu ai timp să găteşti în timpul săptămânii? Organizează-te din weekend. Nu ai prea mulţi bani pentru vacanţă? Documentează-te despre călătorii cu buget redus sau află idei de economisire mai eficientă etc.

Mulţi se opresc aici, aşteptând ca peştişorul de aur sau vreo zână să lucreze în locul lor. Însă nu e de ajuns să notăm ce ne dorim. Dacă nu facem ceva în sensul acesta, degeaba scriem liste frumoase şi lipim poze colorate în agende.

3. Pasul cel mai important e SĂ FACI ceva pentru a-ţi îndeplini dorinţa.

Oricât de mic, dar constant şi cu hotărâre. Start small, pentru că fiecare călătorie începe cu un pas.

  • Vrei să scrii o carte? Scrie un paragraf pe zi, pentru început. Dar în fiecare zi. Eventual leagă acest obicei de un altul care deja ţi-a intrat în reflex sau de un tabiet.
  • Vrei să faci mai multă mişcare? Urcă pe scări în loc să iei liftul. Ieşi la plimbare în parc în loc să stai la televizor. Aleargă câteva minute.
  • Ţi-ar plăcea să înveţi portugheza? Citeşte ceva pe internet, vezi un film, caută cursuri online şi începe prima lecţie.
  • Eşti un dezastru în bucătărie? Nu te apuca de reţete complicate, ci încearcă mai întâi preparate simple, de bază.

etc.

Ideea este să începi în funcţie de puterile tale, în ritmul tău, pentru ca apoi să poţi evolua. O să ţi se pară poate mai greu să introduci această nouă activitate în viaţa ta, dar după câteva săptămâni deprinderea îşi va spune cuvântul, iar obiceiul astfel format va deveni ceva natural, ca dormitul sau spălatul pe dinţi.

4. Fă mai mult pentru dorinţa ta.

Se spune că „pofta vine mâncând”. Citeşte, informează-te, învaţă. Experimentează noi opţiuni. Treci la nivelul următor.

  • Ţi-ai format deja obiceiul de a alerga? Participă la o competiţie.
  • Ai scris un roman? Dă-l prietenilor să-l citească sau pune-l pe un blog.
  • Ai învăţat să croşetezi ? Încearcă să creezi modele proprii.

etc.

Lasă-te inspirat de alţii care au reuşit. Învaţă din greşeli şi ridică-te după un eventual eşec. În 90% din cazuri, cu cât practici mai mult o activitate ca hobby, cu atât ţi se va părea mai uşoară şi îţi va plăcea mai mult.

5. Vorbeşte despre pasiunile şi dorinţele tale.

Verbalizându-le, deja capătă altă consistenţă. Cu siguranţă se vor trezi unii gata să te demotiveze, spunându-ţi că nu vei reuşi, că ar trebui să revii cu picioarele pe pământ sau că eşti nebun de-a dreptul. Însă în acelaşi timp vor apărea şi persoane care te vor susţine şi vor crede în tine. Iar dorinţele tale deja au prins aripi…

Sursa foto

——————————-

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:)

Pentru mai multe pilule de optmism, încearcă şi aici:

Zâmbet şi sănătate
blog despre starea de bine:)

—–

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.