Career Leader – Training şi perspective de carieră alături de companii de top

0

Au mai rămas câteva zile până la evenimentul de carieră al acestei veri: la Career Leader companii de top oferă tinerilor studenţi şi proaspăt absolvenţi şansa de a participa la sesiuni de training de specialitate, de a lucra timp de o zi alături de profesionişti în domeniu şi de a câştiga la final stagii de practică şi premii surpriză.

Tinerii care îşi doresc o carieră în IT, consultanţă sau banking, pot aplica pentru participarea la eveniment trimiţând CV-ul lor la adresa CL@akcees.com, menţionând în subiectul mesajului numele aplicantului şi domeniul de interes. Aplicaţiile sunt deschise până vineri, 11 mai, ora 22:00.

Evenimentul debutează marţi, 15 mai, cu ziua dedicată tehnologiei informaţiei. Participanţii vor fi prezenţi la un training de specialitate şi vor rezolva un studiu de caz sub îndrumarea specialiştilor Microsoft şi SAP România. La finalul zilei, cei mai buni dintre aceştia au şansa de a primi stagii de practică şi premii din partea companiilor prezente la eveniment.

Miercuri, 16 mai, Career Leader continuă în domeniul consultanţei. Reprezentanţi ai Contrast Management Consulting, KPMG, Controller Institut şi SAP România vor lucra timp de o zi alături de participanţii la eveniment şi le vor prezenta acestora modalitatea în care se poate construi o carieră de succes în acest domeniu.

Career Leader se încheie joi, 17 mai, cu ziua dedicată domeniului financiar bancar. Participanţii din această zi vor înţelege ce presupune o carieră în acest domeniu lucrând alături de reprezentanţi ai BRD Groupe Société Générale.

Companii de top au ales să participe la prima ediţie Career Leader, să susţină sesiuni de training de specialitate şi workshop-uri interactive, dar şi să ofere stagii de practică şi oportunităţi de carieră tinerilor prezenţi la eveniment. Participarea la eveniment este gratuită iar tinerii interesaţi trebuie să trimită CV-ul lor la adresa CL@akcees.com, menţionând în subiect numele candidatului şi domeniul de interes (IT/consultanţă/banking). Procesul de selecţie este unul competitiv, aplicaţiile fiind analizate de un juriu format din specialişti în resurse umane. Finaliştii vor fi anunţaţi pe site-ul evenimentului akcees.ro/career în data de 14 mai.

Un eveniment recomandat de IQAds Kadett şi studenţie.ro.

Career Leader este un eveniment organizat cu sprijinul Contrast Management Consulting, Controller Institut, Microsoft, KPMG, SAP România, BRD Groupe Société Générale şi Romanian American Foundation şi al partenerului logistic Ana Pan Decebal.

Mediatizarea proiectului este asigurată de The Money Channel, Business Woman, Money Express, The Investor, România Liberă, Realitatea.net, Wall Street, Cariere Online, IQAds, Business Cover, BusinessLive.ro, Startups.ro, Revista Evenimentelor, România Pozitivă, Edu-Tim, Studenţie.ro, Evenimente Studenţeşti, Lume Bună, Hipo, Business-Edu.ro, Ştiri ONG, Studentul.Info, Online Student, Academic Link, Bancherul.ro, SMARTfinancial.ro.

Susţinem şi ne susţin: Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS), Edmundo, Fundaţia LEADERS, Clubul Liderii Mileniului Trei, Business Club, Young Professionals Club, AIESEC România, Advice, Voluntari pentru Idei şi Proiecte (VIP), Business Organization for Students (BOS), ASCIG, Asociaţia Studenţilor din Universitatea Bucureşti (ASUB), Asociaţia Europeană a Studenţilorla Drept(ELSA) , Asociaţia Studenţilorla Construcţiidin Bucureşti (ASCB), Inspire Business.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este facilitator & educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training & facilitare și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu peste 30 de autori și peste 55 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are 20 de ani de experiență ca trainer, facilitator pentru peste 10 000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție, antreprenoriat (inclusiv social), ”train the trainers & facilitators”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, time management, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria FMCG alături de InBev având atribuții de training pentru mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin și-a început cariera profesională alături de echipa AIMS Timișoara - 4 ani de experiență în recrutare și selecție de personal și training. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente, parteneri și conferințe: TEDx București, Impact HUB, Zilele Biz, Frankfurt School of Finance & Management, Future Makers, ASPEN Young Leaders Program, Leaders for Justice Program, Ashoka Romania,Automotive Forum, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, Criminalitate Forestieră WWF, Interpol, Client Earth), TEDx Galați, TEDx Constanța. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training și facilitare pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training și facilitare în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers & Facilitators” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.