Meserii.ro, platforma digitală a învăţământului profesional şi tehnic din România

0

Organizaţia neguvernamentală CivicNet, în parteneriat cu Ministerul Educației și OMV Petrom, vine în sprijinul elevilor pentru admiterea în învățământul profesional și dual cu platforma digitală meserii.ro, care prezintă harta interactivă a învăţământului profesional şi tehnic din România. Este prima platformă digitală care conectează meseriile pregătite în şcolile profesionale cu potenţialul de cerere din piaţa muncii, pe diferite domenii de activitate.

Platforma oferă informaţii utile pentru părinţi şi elevi, dar şi pentru companii, instituţii de învăţământ şi decidenţi. Astfel, elevii de gimnaziu şi părinţii acestora pot afla de pe meserii.ro atât ce şcoli profesionale sau licee tehnologice se află în zona în care locuiesc şi ce calificări au acestea în pregătire, cât şi numărul de firme din domeniul căutat, oferind o idee asupra potenţialului cererii din piaţa muncii pentru o anumită meserie.

Companiile pot afla în ce regiuni găsesc viitori absolvenţi în calificarea de care au nevoie, putând astfel defini mai bine planuri de extindere şi dezvoltare. Instituţiile de învăţământ şi decidenţii pot vedea numărul şi distribuţia companiilor care activează în domeniul de interes, datele de contact ale companiilor relevante (pentru a le propune parteneriate pentru sesiuni de practică sau pentru a primi echipamente şi utilaje în scop didactic) şi pot decide adaptarea programei şi politici publice mai bune.

Ce poți face pe meserii.ro:

  • Vezi toate școlile profesionale și liceele tehnologice din țară. Date actualizate pentru anul școlar 2019-2020.

  • Caută o calificare (de ex. sudor, mecanic, bucătar) și harta îți arată câte firme și câți salariați activează în domeniul respectiv

  • Filtrează căutarea după localitate, tipul unității de învățământ (liceu, școală profesională, dual), mediul urban/rural, forma de învățământ (de stat sau privat)

Sprijinul OMV Petrom a constat în finanţarea şi promovarea proiectului. Informaţiile din platformă au la bază datele furnizate de Ministerul Educaţiei Naţionale în ceea ce priveşte cifrele de şcolarizare pentru anul şcolar 2019-2020 şi sunt actualizate anual. Datele privind companiile provin de la Ministerul de Finanţe şi vor fi actualizate anual. Echipa CivicNet a început dezvoltarea meserii.ro cu scopul de a avea un produs digital uşor de folosit şi util, care să ajute atât societatea civilă, cât şi instituţiile statului.

„Am crezut într-un proiect în care sectoarele public, civic şi privat colaborează pentru prima dată în crearea unui instrument digital de vizualizare de date deschise (open data). Ne bucurăm că noi, CivicNet, alături de partenerii noștri, avem oportunitatea de a contribui la producerea unei schimbări pozitive în zona educaţiei, prin digitalizare. Am pus întotdeauna oamenii și nevoia de informare a acestora pe primul loc. Facem toate eforturile tehnice necesare pentru a asigura disponibilitatea platformei și pentru a aduce date și informații utile și de interes.” spune Ionuț Popa, coordonatorul proiectului.

Ajută-ne să continuăm munca începută. Fiecare donație sau sponsorizare contribuie activ la dezvoltarea continuă a acestei platforme gratuite pentru elevi, părinți, profesori, companii și instituții ale statului.
Susține meserii.ro la https://civicnet.ro/#donate

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.