86 de lecţii deschise pentru 6.122 de elevi, animate de 90 de voluntari SETS

1

Luna mai reprezintă vârful intervenţiilor în şcoli ale Fundaţiei PRAIS bazate pe metodologia recunoscută international EPODE, din cadrul mişcării naţionale “Şi eu trăiesc sănătos!” – SETS.

86 de lecţii deschise au fost susţinute de către echipa Fundaţiei PRAIS alături de 90 de studenţi voluntari din cadrul Universităţii Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti (UNEFS) – adevărate modele pentru copii. Organizate în 18 şcoli din Bucureşti şi Otopeni, acţiunile au reunit peste 6.122 de elevi din clasele I-IV, alături de învăţătorii lor. Copiii au făcut exerciţii fizice, au asistat la demonstraţii sportive oferite de sportivi de performanţă şi s-au bucurat de jocuri educaţionale. La final, un reprezentant al fiecărei clase participante a primit mult râvnita diplomă SETS.

Lectii deschise SETS

Lecţiile deschise sunt parte a activităţilor dezvoltate pentru elevi în cadrul cluburilor SETS, un concept revoluţionar de educare ludică iniţiat în şcolile din Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Roman şi Otopeni de către Fundaţia PRAIS.

“Timp de 4 ani, am iniţiat 330 de lecţii deschise SETS în 84 de şcoli din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Otopeni, alături de 376 de studenţi sportivi voluntari, la care au participat 21.336 de elevi din ciclul primar. Un adevărat record în reţeaua EPODE International Network (EIN), cea mai mare reţea globală de prevenire a obezităţii, din care face parte Fundaţia PRAIS. Alături de 23 de parteneri publici şi privaţi, lideri de opinie, medici, sportivi, psihologi şi sociologi, am creat o alianţă de valori dedicată educării tinerei generaţii pentru un stil de viaţă sănătos. Continuăm!”, a declarat Silvia Bucur, Preşedintele Fundaţiei PRAIS, iniţiatoarea mişcării SETS.

Reţeaua EIN a fost desemnată de către DG SANCO* drept „Best Health Promotion European Project”, iar intervenţiile pe activităţi fizice din cadrul mişcării “Şi eu trăiesc sănătos!” – SETS au fost apreciate ca un model de bună practică. EIN, reuneşte 42 de programe cu metodologii similare din 29 de ţări printre care: Franţa, Belgia, Spania, Olanda, Grecia, Canada, Brazilia, Mexic, Polonia, Portugalia, Australia şi Noua Zeelandă, precum şi ţara noastră.

Printre partenerii mişcării SETS se numără: Ministerul Sănătăţii, Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Educaţiei Naţionale, Inspectoratele Şcolare din Bucureşti, Cluj, Neamţ, Timişoara, Facultăţile de Educaţie Fizică şi Sport din Cluj-Napoca şi Timişoara, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, Federaţia Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice. Mişcarea SETS este posibilă datorită Membrilor săi Fondatori şi Parteneri Privaţi: Federaţia Romalimenta prin 5 companii membre.

Despre Fundaţia PRAIS

Fundaţia PRAIS a fost creată în 2002 de către PRAIS Corporate Communications. În cadrul proiectelor sale naţionale, susţine 4 mari cauze: accesul la educaţie şi la dezvoltare personală, o economie sustenabilă bazată pe inovaţie, competitivitate şi etică, promovarea stilului de viaţă sănătos, grija faţă de mediu.

Fundaţia PRAIS s-a implicat cu succes în ultimii 12 ani în proiecte educaţionale naţionale din domenii precum: promovarea mişcării şi a nutriţiei sănătoase; siguranţa produselor alimentare; protecţia mediului; promovarea tinerelor talente. Programele au angrenat milioane de elevi, familii, cadre didactice, public general şi au creat alianţe de valoari între parteneri publici şi privati, lideri de opinie, specialişti locali şi internaţionali, reuniţi pentru a servi împreună cauze sociale globale dedicate viitorului tinerei generaţii.

www.praisfoundation.com

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.