Dunarea, un strop de istorie precum şi farmecul multicultural fac din plimbarea în Galaţi o experienţă interesantă. Într-un fel diferit de alte oraşe vizitate în ultima perioadă, Galaţi oferă o perspectivă complexă asupra oraşelor româneşti de tranziţie de la economia agrară la industrial şi-napoi în modernismul capitalismului.
Galaţi are aerul boem al oraşului de tranzit, Dunărea plimbând povestea metropolelor petrecute până aici. Istoria a lăsat urme mai ales pe bulevardele principale. Casele cochete se plimbă alene printre panourile publicitare, soarele ţâşneşte cu zgomot printre furnalele combinatului, iar oamenii îşi lasă gândurile să tulbure colbul străzilor.
Casele pititice din spatele bulevardelor trădează totuşi aerul sărac al vremurilor. Contrastul de bogăţie şi sărăcie povesteşte despre boierii, negustori vremurilor, dar şi despre oameni de uzină şi pescari care şi-au făcut veacul în Galaţi.
Este interesantă concurenţa de poveste între Galaţi şi Brăila! La o simplă discuţie cu localnicii este uşor de observat această competiţie, dar şi o curiozitate amuzantă cu privire la celălalt oraş. Deşi sunt doar câţiva kilometri distanţă între cele două oraşe, istoria celor două urbe le diferenţiază destul de mult. Brăila, cândva capitala cosmopolită a lumii agrare, cu puternic avânt economic. Galaţi, puternic port la Dunăre, pol industrial pavat de comerţul de epocă.
Totuşi, cel puţin Dunărea uneşte destinele celor două aşezări. Străinii. Străinii de toate soiurile au condus afaceri în ambele oraşe. Simboluri ale multiculturalităţii sunt prezente şi acum în Galaţi. Biserici cu iz grecesc sălăşuiesc străzile la doi paşi de biserici catolice. Case cu arhitectură britanică te lasă uimit cu aparatul de fotografiat pornit.
Industrialul are locul său adânc prefigurat în Galaţi. Poate, călătorul la prima vedere spune despre Galaţi că este prin excelenţă oraşul industrial. Şi atât. Este adevarat ca pe vremuri combinatul avea 40 000 de angajaţi. Acum la combinat lucreaza mult mai puţina lume.
Industrialul are parte de epoca sa de cuceriri. Emblematic pentru acest tip de cucerire este parcul central de lângă biserică, chiar pe bulevardul central al oraşului (strada Domnească). Amestecul industrial-boem-istoric are ceva de spus fiecărui ochi de vizitator. Fiecare, însă, va observa ceea ce doreşte, de fapt, sa vada. Poate zarva interbelică de la şosea, poate teatrul oraşului în plin avânt cultural sau poate pescari în vizită la târg. Sau poate epoca de aur a combinatului?
Nu ne este clar dacă plimbarea în Galaţi este tristă sau veselă. Pozitivă sau negativă. Cu sigurantă, plimbarea prin Galaţi este interesantă. Te provoacă la întrebări. Oraşul pare ca luptă pentru identitate. Să fie boem? Să fie industrial? Să fie Dunăre? Sau istorie? Ce să fie?
PS: Totuşi, chiar şi pentru un oraş românesc, credem că sunt muuuult prea mulţi câini pe stradă!
La bună plimbare!
RomaniaPozitiva,
Martie 2010
3 comentarii
Galaţi e oraşul meu. Îi cunosc bine străzile, cu tot cu câini şi, da, cred că sunt totuşi cam mulţi. Dar fiindcă aproape nu ştiu că poate fi şi altfel, n-aş putea spune că îmi atrag prea tare atenţia. Sunt parte din decor. Mai ştiu şi că în spatele unor străzi, de regulă centrale, se ascunde o lume leneşă, ce trăieşte un alt timp. Dar un vizitator va fi îndrumat mereu pe cele câteva străzi importante şi, din nefericire, va pierde. Nu va şti, de pildă, că strada copilăriei mele are case ce s-au încăpăţânat să rămână cochete fără să epateze, că teii sunt prietenoşi în anotimpurile verzi, aerisind plămânii şi mintea, iar unii oameni încă mai păstrează sculptate pe chipuri zâmbete pentru demult şi pentru departe.
Dar îmi imaginez că e nevoie de mai mult de o zi ca să înţeleagă, chiar şi un turist întâmplat aiurea prin Galaţi, că oraşul e viu, respiră şi nu ne trădează…
Fascinant comentariul! Multumim mult!
Da, asa este – am stat doar cateva ore in Galati si nu am reusit sa „prindem” foarte mult din aerul orasului.
Am reusit totusi sa mergem si pe strazile laterale putin 🙂
Ar fi minunat să reveniţi în oricare alt anotimp. Iarna, toate oraşele sunt gri şi morocănoase, iar privirea nu e ademenită… 🙂