Gânduri despre Bucureşti, după o vacanţă la Roma

Casa, dolce casa…

A fost frumos la Roma, dar parcă tot mai bine e acasă.

Vacanţa la Roma mi-a deschis într-un fel ochii şi m-a făcut să iubesc şi mai mult Bucureştiul. Am bătut străzile romane cu simţurile ascuţite la maxim, absorbind toate lucrurile frumoase din jurul meu şi m-am minunat de bogăţia arhitecturii, de îndrăzneala cu care detaliile se lasă descoperite. Am rămas impresionată de respectul pentru clădiri: nu se lipesc afişe anarhic pe casele vechi, dar renovate, aşa că acestea îşi păstrează farmecul, depănându-şi netulburate poveştile.

Roma m-a învăţat să privesc cu mai multă atenţie; şi în Bucureşti sunt multe locuri ascunse pe lângă care trecem, chiar în fiecare zi, dar pe care nu le observăm, poate pentru că suntem prea focalizaţi pe ceea ce e gri, urât, murdar. Şi dacă ne setăm să vedem lucrurile triste, cam asta primim -: )

Bucureştiul îşi păstrează ascunse comorile arhitecturale, uneori încadrate de blocuri sau clădiri în paragină, de buruieni rebele. Aici e o provocare să cauţi cu privirea ceea ce în alte părţi ţi se oferă pe tavă. Cred că ăsta e farmecul capitalei: te invită să nu te laşi furat de aparenţe şi să „sapi” în ea şi în tine după armonie. E un joc „de-a v-aţi ascunselea” cu frumuseţea, o instigare la căutarea profunzimii.

Noiembrie 2011