Peste 360 de studenți la medicină dentară au urmat stagii de pregătire practică în cadrul proiectului PRESIDENT, cofinanțat din fonduri europene

0

Proiectul PRESIDENT – PRactică Europeană pentru Studenții în medicină DENTară, derulat de Asociația ”Centrul Român de Inițiative” (CRI), în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” (UMF) București și Dental Profile 2000 SRL a ajuns la final. Proiectul, cofinanțat din fonduri europene, a beneficiat de un real succes în rândul viitorilor medici stomatologi care studiază în București, numărul celor înscriși pentru consiliere sau stagii de practică fiind mai mare decât cel anticipat și asumat de inițiatori (360 de studenți).

KV President 2014 v5
Astfel, în cele 18 luni de implementare, aproximativ 400 de studenți la medicină dentară au beneficiat de sprijin în tranziția de la școală la viața profesională activă. În plus, 362 dintre aceștia au participat la diverse stagii de pregătire practică, sub coordonarea unor cadre universitare de renume din domeniu.

Rezultatele proiectului PRESIDENT – PRactică Europeană pentru Studenții în medicină DENTară au depășit așteptările și în ceea ce privește activitățile de consiliere profesională, 377 de studenți la medicină apelând la acest tip de consultanță.

În plus, lunar s-au înregistrat aproximativ 150 de participări la vizite de studiu în locații de maxim interes pentru cariera tinerilor studenți la medicină dentară: clinică de medicină dentară, laborator de cercetare, sală de operații, centru de radio-diagnostic, laborator de tehnică dentară, laborator de analize medicale, centru de frezaj, centru de implantologie, expoziție cu produse și echipamente stomatologice.

De asemenea s-au realizat un ghid de orientare și consiliere în carieră, un site al proiectului, o campanie de informare în presa scrisă și online, precum și două conferințe ce au marcat demararea și finalizarea proiectului.

”Finalizarea proiectului PRESIDENT înseamnă pentru noi rezultate impresionante atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Pe termen scurt ne-am depășit indicatorii setați la început de drum și am reușit să creăm un parteneriat care a funcționat impecabil. Pe termen lung, am contribuit la o integrare mai ușoară a viitorilor specialiști stomatologi pe piața muncii. Suntem convinși că know-how-ul acumulat de studenții care au participat la activitățile proiectului le-a crescut vizibil “cota de piață” ca viitori angajați sau, de ce nu, antreprenori în domeniul medicinei dentare din România”, a declarat Dr. Ec. Răzvan Daraban – președinte Asociația “Centrul Român de Inițiative”, manager proiect PRESIDENT.

“Ne bucurăm că am reușit, în cadrul proiectului PRESIDENT, să creăm o platformă tehnică de calitate care a facilitat accesul studenților la activități curriculare practice, prin care aceștia și-au dezvoltat abilitățile specifice meseriei pentru care se pregătesc. Absolvenții stagiilor de practică din cadrul proiectului au obținut un nivel competitiv de pregătire și experiență, absolut vitale integrării lor pe o piață a muncii din ce în ce mai aglomerată” a precizat șef lucrări Dr. Traian Bodnar, Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila”, responsabil grup țintă în cadrul proiectului PRESIDENT.

”Implicarea Dental Profile 2000 în acest proiect urmărește necesitatea conceperii și formării unui profesionist complet ce va înțelege fenomenul medical în ansamblu și a cărui filosofie se bazează pe un concept unitar având ca rezultat predictibilitate, consens și cursivitate a actului medical. În acest sens, studenții au urmat un program atent selecționat prin care au avut ocazia de a participa activ, fiind îndrumați să acumuleze noi cunoștințe și să dezvolte abilități și aptitudini pentru îmbunătățirea performanțelor individuale în concordanță cu așteptările și nevoile pacienților. Proiectul a urmărit orientarea, responsabilizarea și conștientizarea viitorilor medici dentiști pentru ca în viitor aceștia să ofere servicii medicale integrate, dezvoltând principiile eficienței, al confortului medical, precum și necesitatea existenței pasiunii pentru ceea ce facem!” a declarat, din partea Dental Profile 2000, șef lucrări Dr. Dragoș Slăvescu, coordonator stagii de practică și vizite de studiu în cadrul proiectului PRESIDENT.

Despre proiect:
Proiectul PRESIDENT – PRactică Europeană pentru Studenții în medicină DENTară deservește scopul final al Axei Prioritare 2, respectiv creșterea ocupabilității persoanelor aflate în perioada de educație și formare profesională inițială, în contextul societății bazate pe cunoaștere, contribuind la atingerea următoarelor obiective specifice aferente AP 2 și DMI 2.1 (conform DCI POSDRU): Îmbunătățirea serviciilor de orientare și consiliere profesională și promovarea și dezvoltarea parteneriatelor în rândul școlilor, universităților, întreprinderilor și altor instituții în vederea facilitării tranziției de la școală la viața activă.

Mai multe detalii despre acest proiect găsiți pe site-ul PRESIDENT.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este facilitator & educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training & facilitare și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu peste 30 de autori și peste 55 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are 20 de ani de experiență ca trainer, facilitator pentru peste 10 000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție, antreprenoriat (inclusiv social), ”train the trainers & facilitators”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, time management, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria FMCG alături de InBev având atribuții de training pentru mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin și-a început cariera profesională alături de echipa AIMS Timișoara - 4 ani de experiență în recrutare și selecție de personal și training. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente, parteneri și conferințe: TEDx București, Impact HUB, Zilele Biz, Frankfurt School of Finance & Management, Future Makers, ASPEN Young Leaders Program, Leaders for Justice Program, Ashoka Romania,Automotive Forum, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, Criminalitate Forestieră WWF, Interpol, Client Earth), TEDx Galați, TEDx Constanța. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training și facilitare pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training și facilitare în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers & Facilitators” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.