Lotca lipovenească este mesagerul Deltei Dunării la Festivalul Donaufest Ulm / Neu-Ulm din Germania

0

Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 reprezintă, în perioada 4-13 iulie 2014, România și Delta Dunării ca destinație specială de ecoturism în cadrul Donaufest Ulm / Neu-Ulm 2014 din Germania, cel mai amplu festival internațional dedicat tradițiilor, turismului și mobilității în țările Dunării. Festivalul de la Ulm se deschide oficial astăzi, 4 iulie, la ora 17:00, în prezența autorităților locale și a invitaților din toate cele zece țări ale Dunării. Cu acest prilej, Ivan Patzaichin va oferi celor două primării din regiunea Ulm / Neu-Ulm două vâsle create de meșterii locali din Deltă și va anunța activitățile Asociației din următoarele zile.

foto3

Conceptul expozițional al Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23 este inedit și a fost ales pentru a sublinia potențialul actual al resurselor naturale și umane din Delta Dunării. Vizitatorii sunt așteptați nu într-un stand obișnuit, ci într-o casă tipică pentru satele din Deltă, construită din lemn și stuf. Construcția va purta numele Discovering Rowmania și aici vizitatorii vor primi informații despre natura și obiceiuri locale ale Deltei, precum și despre oferta de ecoturism. Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 a invitat aici și reprezentați ai Asociației Române de Ecoturism (AER), care vor prezenta publicului german alte destinații de ecoturism din România.

În următoarele zece zile în acest stand va fi construită, în prezența și cu participarea publicului, o lotcă  – barca de lemn tradițională a pescarilor în Delta Dunării. Lotca va fi construită de meșteri din Deltă coordonați de Paul Vasiliu, constructorul canotcii. Alături de reprezentanții Asociației IP-Mila 23, meșterii vor oferi vizitatorilor detalii despre arta de a construi bărci de lemn și vor împărtăși povești despre lotcă și rolul său în viața localnicilor. Lotca finisată în atelierul demonstrativ de la Ulm va fi pusă pe Dunăre în ultima zi a festivalului și va fi oferită cadou de către Asociație Biroului Dunării din Germania și locuitorilor orașului Ulm.

Sâmbătă, 5 iulie, Ivan Patzaichin, președintele Asociației, va fi reprezenta Delta Dunării în cadrul Conferinței Internaționale “Mobilitate ecologică și Economie Verde”, într-un atelier de împărtășire de bune practici. În cadrul acestui eveniment, Ivan Patzaichin alături de arhitectul Teodor Frolu vor expune câteva dintre proiectele deja desfășurate de Asociație sub marca Rowmania. Principala preocupare a Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23 se regăsește în acțiuni de recuperare a tradițiilor din Delta Dunării, prin intermediul inovației ca instrument de menținere și valorificare a biosistemului și a eco-economiei locale.

Sâmbătă, 4 iulie și duminică, 5 iulie la pavilionul Deltei Dunării de la Ulm, Corul Sinicika din Mila 23 va susține câte trei concerte. Ansamblul este format din 11 artiști locali care interpretează vocal cântece tradiționale lipovenești.

Programul de activități al Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23  în cadrul Donaufest Ulm / Neu-Ulm 2014:

  • 4 -5 iulie, Prezentare de proiecte și bune practici în cadrul Conferinței Internaționale “Mobilitate ecologică și Economie Verde”.
  •  5, 6 iulie (orele: 12:00, 17:00, 21:00) Concerte ale corului Sinicika de lipoveni din Mila 23, Delta Dunării.
  • 4-13 iulie Cum se construiște o barcă de lemn? – Atelier demonstrativ de construire a unei lotci tradiționale lipovenești. Trei meșteri din Delta Dunării vor construi în prezența publicului o barcă de lemn, în timp ce ghizi turistici vor prezenta povestea bărcilor cu vâsle și oferta de rowing în Delta Dunării a Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23.
  • 4-13 iulie, Pavilionul Deltei Dunării – destinație de ecoturism prezintă zilnic tradițiile, natura, obiceiurile și oferta de turism lent cu barca cu vâsle în Deltă. La stand vor fi oferite informații și despre alte zece destinații ecoturistice din România.

Biroul Dunării cu sediul în Ulm, Germania (Donau Buro ULM/ Neu-UlM gemeinnutzige GMbH) este o organizație non-profit a orașelor Ulm și Neu-Ulm care acționează ca agenție de proiecte pentru cooperare inter-regională între țările Dunării și organizează o dată la doi ani.

Asociaţia “Ivan Patzaichin-Mila 23” este o organizație non-profit cu sediul în Delta Dunării, România, care participă activ şi constant la îndeplinirea strategiei Uniunii Europene pentru Dunăre și pentru consolidarea și promovarea Deltei Dunării ca cea mai atractivă destinație de ecoturism dintre regiunile umede din Europa. Preşedintele Asociaţiei, multiplul campion olimpic, mondial şi internaţional Ivan Patzaichin este şi Ambasador al ecoturismului pentru România, iar Asociaţia sa a derulat în ultimii doi ani campanii de promovare a României ca brand internațional de turism.

 

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este facilitator & educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training & facilitare și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu peste 30 de autori și peste 55 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are 20 de ani de experiență ca trainer, facilitator pentru peste 10 000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție, antreprenoriat (inclusiv social), ”train the trainers & facilitators”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, time management, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria FMCG alături de InBev având atribuții de training pentru mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin și-a început cariera profesională alături de echipa AIMS Timișoara - 4 ani de experiență în recrutare și selecție de personal și training. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente, parteneri și conferințe: TEDx București, Impact HUB, Zilele Biz, Frankfurt School of Finance & Management, Future Makers, ASPEN Young Leaders Program, Leaders for Justice Program, Ashoka Romania,Automotive Forum, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, Criminalitate Forestieră WWF, Interpol, Client Earth), TEDx Galați, TEDx Constanța. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training și facilitare pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training și facilitare în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers & Facilitators” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.