Ionuț coordonează Studiourile Ferentari, unde mulți tineri din comunități vulnerabile au o șansă la o viață nouă – prin teatru (și nu numai). Spectacolul muncit de Ionuț Oprea cu Claudiu Dumitrescu – Soare cu Dinți – poate fi văzut în Festivalul CALEIDO, care are loc între 27 noiembrie – 1 decembrie la Timișoara.
Dinți din titlul cu soarele este chiar Claudiu Dumitrescu, aceasta este porecla lui. A fost la închisoare Claudiu, iar acum este un cetățean reabilitat și, iată, actor. Și are ceva important de spus.
interviu realizat de Andrei Crăciun
Ionuț Oprea, ai coordonat un spectacol – Soare cu Dinți – care ajunge pe scena CALEIDO. Nu e prima dată când vii la festival. Ce înseamnă CALEIDO pentru tine și ce ar fi drăguț să însemne și pentru alții? Și cum e să jucați acum la Timișoara în anul în care e capitală culturală europeană? Iar PlayHood ce e?
PlayHood este o mișcare teatrală relevantă pentru Ferentari. În cei 10 ani de activitate, sute de copii din cartier au trecut prin atelierele noastre. La Caleido am avut întotdeauna un spațiu sigur de expresie și asta a contribuit la validarea proiectului nostru, care are ca scop principal incluziunea socială. De fiecare dată am propus în Festivalul Caleido spectacole care vorbesc despre comunitatea noastră, cu problemele și specificul ei. Cred că Festivalul Caleido este o punte necesară care conectează oamenii, comunități și generează resurse culturale acolo unde este cea mai mare nevoie.
Capitala culturală europeană este un context prin care chiar și noi, avem privilegiul să ieșim din mediul nostru, să ne ducem poveștile departe de casă și să ne îmbogățim bagajul cultural.
Anul acesta, CALEIDO s-a așezat sub cupola cuvântului togetherness. Cum stăm cu solidaritatea, cu empatia în 2023, Ionuț?
Solidaritatea e un cuvânt pe care eu îl înțeleg mai bine, pentru că nu vine cu costuri emoționale suplimentare. Empatia este un cuvânt frumos, pe care nu sunt sigur că pot să-l conțin. Cred că empatia poate să fie traumatică, mai atunci când nu este susținută cu un echilibru mental sau este aplicată fără o rigoare profesionistă.
Încerc să practic cât pot de mult solidaritatea, acolo unde timpul îmi permite. Mă consult mereu cu oameni de specialitate și facilitatori comunitari cu experiență, pentru că sunt multe lucruri la care nu mă pricep. Cred că orice intervenție în fibra socială dar și în viața concretă a cuiva, vine și cu un potențial risc de agravare a problemei care se adresează. Mi s-a întâmplat și mie să mă fiu depășit în intenții bune de realitatea din teren și să mă găsesc pe un teritoriu riscant, atât pentru mine, cât și pentru ceilalți. Cred că nu suntem mai puțin solidari, ci doar mai avem de învățat despre cum putem să facem lucrurile mai eficient. Poate să punem mai puțină presiunea unii pe alții și pe noi înșine și să învățăm să punem presiune mai multă acolo unde trebuie.
Cum merge treaba la Studiourile Ferentari?
Studiourile Ferentari înseamnă un spațiu comercial de la parterul unui bloc din Ferentari. Asta ca să nu creadă cineva că facem concurență Studiourilor Buftea. Aici am amenajat un spațiu de învățare, unde copiii cartierului participă în timpul săptămânii la ateliere de educație remedială și în week-end la ateliere de teatru. Scrisul, cititul, socotitul, gândirea critică, gestionarea emoțiilor, lucrul în echipă, sunt aptitudini de bază, însă tot mai rar întâlnite conform măsurătorilor oficiale și a experiențelor noastre directe.
Ce mai faceți? Ce mai produceți? De ce ați mai avea nevoie? Cum poate publicul care deja vă cunoaște și vă admiră să vă sprijine? Ce să facem, Ionuț?
Studiourile Ferentari sunt deschise zilnic. În fiecare săptămână, ne calcă pragul peste șaizeci de copii și adolescenți. Produsele noastre culturale sunt doar o parte din activitate. Ele ne ajută să vorbim despre drepturile uitate ale unor copii, care nu sunt duși la școală, care suferă traume de neimaginat și care sunt abandonați fizic și emoțional din toate părțile. Ne străduim lună de lună să plătim chiria și să asigurăm mâncarea, atât de necesară în tot ceea ce facem aici. Pentru unele familii, o masă pe zi înseamnă o presiune mare pe bugetul lunar.
Proiectul nostru trăiește din donațiile unor oameni la care au ajuns mesajele noastre, uneori strigate strident. Un sprijin important primim de la Kaufland România, care ne ajută cu tichete sociale, care ne ajută să intervenim direct în nevoile de bază ale comunității. Cu aceste tichete cumpărăm mâncare pentru copii și familiile lor, produse de curățenie pentru spațiu, și ce mai avem nevoie. Acest tip de ajutor este vital pentru proiectul nostru.
De la o săptămână la alta, Studiourile sunt tot mai pline, pentru că nevoile în comunitate sunt tot mai mari. Avem mereu nevoie de ajutor pentru chirie, mâncare, haine de iarnă, rechizite școlare și multe altele. Deocamdată doar supraviețuim. Cred că proiectul nostru are un potențial mult mai mare cu o investiție mai serioasă în resursa umană din comunitate. Un fond de salarii pentru facilitatorii comunitari care lucrează aici zi de zi, ar însemna în primul rând un pas spre normalitate. Spun asta în speranța că poate citește cineva care chiar ar dispune de aceste resurse, pentru o organizație la firul ierbii cu experiență și rezultate solide și documentate.
Cum a fost să lucrezi la Soare cu Dinți? Și ce este până la urmă Soare cu Dinți?
„Soare cu Dinți” este povestea lui Dinți, adică Claudiu Dumitrescu, unul dintre primii membri ai trupei de teatru PlayHood. Claudiu a ajuns la închisoare, unde l-am mentorat și l-am pregătit pentru ziua liberării. „Soare cu Dinți” nu e însă doar povestea lui Dinți, ci și încercarea noastră de a-i face reabilitarea mai posibilă. A fost un drum care s-a întins pe durata a trei ani, timp în care cu toții am trecut printr-un proces de învățare și vindecare, care nu a fost chiar confortabil.
Câți dintre copiii, adolescenții care au trecut pe la trupa voastră din cartierul Ferentari au ajuns la pușcărie? Și câți au reușit să se reabiliteze? Ce poate face teatrul pentru libertate și pentru comunitățile vulnerabile?
O să apară ca o declarație iresponsabilă, dar o să o spun și o să o explic. Închisoarea nu e cel mai rău lucru care i se poate întâmpla cuiva din comunitatea noastră. Este un coșmar, însă uneori, realitatea străzilor este mult mai dură decât viața la închisoare. Asta mi-a spus-o inclusiv Dinți, într-o vizită la penitenciar. Proximitatea de ghetourile infestate de droguri, șobolani și gunoaie, dublate și triplate de sărăcie și excluziune, pot să trimită un copil în ghearele dependenței, a traficanților, sau chiar mai rău. Am fost aici martorii unor tragedii care ne-au marcat pe toți, dar ne-au și motivat să muncim mai mult și mai bine. Reabilitarea, incluziunea, nu sunt posibile decât cu resurse și implicare susținută, constantă.
