Se întâmplă la liceul de mecanică fină în București: elevii pictează cea mai altfel clasă de liceu

1

La Liceul Tehnologic “Mecanică Fină” București

Elevii pictează cea mai altfel clasă de liceu

 Inițiativa are loc în cadrul proiectului Zburd-Educație prin coaching , bazat pe voluntariat, pentru licee cu rezultate slabe la examenul de Bacalaureat.

 Elevii, profesorii și părinții din Liceul Tehnologic  „Mecanică Fină” București, Sector 2, invită jurnaliștii și bloggerii miercuri, 3 aprilie,  între orele 10.00-11.00, să participe la decorarea și inaugurarea celei mai altfel clase de liceu, în săptămâna dedicată educației non-formale.

În luna martie, elevi, părinți și alți voluntari au lucrat cu șpaclu și glet. Acum se trece la partea frumoasă: Ioana Tatu,  specialist in design interior, a creat pentru elevi un design care le spune povestea, iar  miercuri, 3 aprilie, voluntarii din cadrul școlii vor finaliza pictura și vor inaugura  clasa.

design - pereti desfasurati 1

 „Este prima sală pe care o decorăm cu sprijinul unui designer profesionist și al voluntarilor – elevi, părinți, profesori și antrenori. Mă bucur că am găsit sprijin pentru a continua inițiativa începută de elevi în urmă cu câteva luni, atunci când au scris pe ușă <<Clasa noastră-Casa noastră>> și au pus pe pereți mesajul <<Vrem să fim fericiți>>. Am încredere că vom găsi sprijin pentru a continua acest proces de înnoire, care a început cu rezolvarea problemei disciplinei și cu crearea unui  mediu sigur în liceu. Este un prim pas dintr-un proces de schimbare la care ne-am angajat, cu sprijinul antrenorilor din echipa ZBURD – Educație prin coaching Elena Căpruciu și Andreea Voroneanu”, a declarat Flori Millea, director adjunct al Liceului Tehnologic „Mecanică Fină” din București.

„Dacă școala ar fi altfel? Dacă ar fi ca o a doua casă unde mergem cu drag, suntem creativi, liberi, învățăm să fim responsabili, învățăm să ne motivăm singuri și să-i motivăm pe alții? Scopul meu a fost ca această sală să spună o poveste, cea a copiilor care au participat la decorarea ei și a celor care vor veni după ei. În același timp, vrem să arătăm ce ar putea fi școala de fapt: un spațiu formator unde vii cu drag”, a declarat Ioana Tatu, specialist în design interior.  

Inițiativa face parte din proiectul ZBURD – Educație prin coaching, bazat pe voluntariat, care urmărește îmbunătățirea rezultatelor în cinci licee cu rezultate slabe la examenul de Bacalaureat. În aceste licee, profesorii, elevii și părinții învață să lucreze împreună, în echipă, și să-și ia soarta în propriile mâini. Cu sprijinul unor coachi/antrenori voluntari care facilitează procesul, o echipă de profesori, elevi și părinți își asumă responsabilitatea pentru îmbunătățirea situației în fiecare liceu, conștientizează problemele, identifică nevoile, găsesc soluții și acționează.

„Într-un mediu unde fiecare îl învinovățește pe celălalt, iar copiii nu au o voce, proiectul nostru contribuie la stabilirea unui dialog între copii, părinți și profesori pentru găsirea unor soluții pentru rezolvarea problemelor acestor licee prin forțe proprii. Decorarea clasei este doar unul dintre exemplele din liceele incluse în proiectul nostru care arată că schimbarea este posibilă, mai ales atunci când lucrezi în echipă și ai parteneri care se implică voluntar, cum au fost prietenii de la Habitat for Humanity România. Sperăm ca și alte școli să urmeze exemplul Liceului Mecanică Fină București”, a declarat Simona David-Crisbășanu, coordonatorul proiectului ZBURD – Educație prin coaching și unul dintre antrenorii din proiect.

Proiectul Zburd-Educație prin coaching este derulat de către Asociația ROI, împreună cu Leadership in International Management, în parteneriat cu alte organizații și cu sprijinul Ministerului Educaţiei.

clasa in lucru

 

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este facilitator & educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training & facilitare și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu peste 30 de autori și peste 55 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are 20 de ani de experiență ca trainer, facilitator pentru peste 10 000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție, antreprenoriat (inclusiv social), ”train the trainers & facilitators”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, time management, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria FMCG alături de InBev având atribuții de training pentru mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin și-a început cariera profesională alături de echipa AIMS Timișoara - 4 ani de experiență în recrutare și selecție de personal și training. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente, parteneri și conferințe: TEDx București, Impact HUB, Zilele Biz, Frankfurt School of Finance & Management, Future Makers, ASPEN Young Leaders Program, Leaders for Justice Program, Ashoka Romania,Automotive Forum, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, Criminalitate Forestieră WWF, Interpol, Client Earth), TEDx Galați, TEDx Constanța. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training și facilitare pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training și facilitare în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers & Facilitators” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Un comentariu

  1. Pingback: | www.zburd.ro

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.