Aleargă 100 de kilometri pentru a sprijini 400 de copii orfani. Participă și fotbalistul George Ogăraru

0

Sâmbătă, 30 mai 2015, începând cu ora 6.30, 55 de sportivi temerari vor alerga 100 de kilometri, pentru a ajuta 400 de copii orfani. Startul se va da din Otopeni, iar cursa se va încheia la Tabăra de copii din Valea Plopului. La Ultramaratonul caritabil “100 for Children” vor mai participa jurnalistul Alexandru Dima și fotbalistul George Ogăraru, împreună cu soția și copiii săi.

2014-05-31-19h53m34-0

Evenimentul sportiv are drept scop strângerea de fonduri pentru finalizarea unui centru social în Vălenii de Munte, în cadrul căruia copiii abandonați sau orfani, din  tabăra de la Valea Plopului, vor locui în momentul în care vor ajunge la liceu.    Șaptesprezece dintre participanții la evenimentul non-competitiv au ales să parcurgă singuri distanța de 100 kilometri, iar restul au optat pentru echipe de cinci (5 x 20 de kilometri) sau de doi (2 x 50 de kilometri). Pe ultimii 2 kilometri ai Ultramaratonului, alergătorilor li se vor alătura și copii din Tabăra din Valea Plopului. Începând cu ora 21.00, când organizatorii estimează că toți participanții vor parcurge cei 100 de kilometri, va avea loc tradiționalul foc de tabără, unde micuții vor povesti cu eroii lor.

Cei 55 de sportivi au rolul de fundraisers, fiecare dintre ei având pagină proprie pe platforma de Galantom.ro, pe care o promovează în rețelele de socializare pentru a strânge fonduri prin donații online. Până la ora actuală, s-au strâns din donații 80.000 de lei – peste 30.000 de lei doar la ediția din acest an – iar pentru finalizarea centrului social mai este nevoie de 250.000 lei.

            “Ultramaratonul caritabil 100 for Children. este o cursă foarte grea, ai nevoie de o putere fizică și mentală ieșită din comun pentru a o finaliza, însă participanții noștri fac asta pentru a-i ajuta pe cei 400 de copii orfani si asta le ofera o motivatie extraordinara. Ultimii 2 kilometri din traseu sunt cei mai emoționanți, întrucât sportivii vor încheia cursa cot la cot cu micuții pe care vor să-i ajute. Ne dorim ca în ediția aceasta să reușim să strângem cat mai multi bani si poate pana la sfarsitul anului sa finalizam centrul”, declară Daniel Mereuță, organizatorul Ultramaratonul caritabil “100 for Children”.

Donațiile se pot face pe website-ul http://provita.galantom.ro/event-projects/view?id=236, în numele celor 55 de alergători. Evenimentul este susținut de Galantom, High5, Cubrain, Preda Publishing și Fundatia Autonom.

Referințe:

  • Site-ul evenimentului: http://100forchildren.ro/
  • Pagina de Facebook: https://www.facebook.com/pages/100-for-Children-Ultra-Marathon/312457468901652?ref=hl
  • Pagina de fundraising pe Galantom: http://provita.galantom.ro/event-projects/view?id=236
  • Video: https://www.youtube.com/watch?v=wza_NnBpU3I

Despre Asociaţia ProVita

Asociaţia ProVita este o organizaţie nonprofit, înfiinţată în 1991, care are ca misiune ocrotirea copiilor aflați în dificultate, fără discriminare, până la integrarea lor în familia naturală.

Activitatea Asociaţiei ProVita se desfăşoară în Județul Prahova, în câteva aşezăminte situate în satele Valea Plopului, Valea Screzii și orașul Vălenii de Munte, unde asociația îngrijește copii plasaţi în grija acesteia, în condiţii de confidenţialitate deplină, pe o perioadă mai mică sau mai mare de timp. Beneficiarii proiectului sunt copii din familii cu mari probleme sociale, copii cu deficienţe în curs de recuperare, copii abandonaţi în spitale, copii ai străzii, recuperaţi şi în curs de reintegrare, tineri care părăsesc orfelinatele după împlinirea vârstei de 18 ani, mamele și copiii acestora, victime ale violenței în familie, familii fără adăpost care se confruntă cu diverse probleme sociale, bătrâni fără familie și diverse familii beneficiare ale serviciului pentru prevenirea abandonului copiilor.

În prezent Asociația ProVita găzduiește peste 400 de persoane aflate în dificultate.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este facilitator & educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training & facilitare și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu peste 30 de autori și peste 55 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are 20 de ani de experiență ca trainer, facilitator pentru peste 10 000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție, antreprenoriat (inclusiv social), ”train the trainers & facilitators”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, time management, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria FMCG alături de InBev având atribuții de training pentru mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin și-a început cariera profesională alături de echipa AIMS Timișoara - 4 ani de experiență în recrutare și selecție de personal și training. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente, parteneri și conferințe: TEDx București, Impact HUB, Zilele Biz, Frankfurt School of Finance & Management, Future Makers, ASPEN Young Leaders Program, Leaders for Justice Program, Ashoka Romania,Automotive Forum, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, Criminalitate Forestieră WWF, Interpol, Client Earth), TEDx Galați, TEDx Constanța. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training și facilitare pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training și facilitare în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers & Facilitators” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.