“3 Doors, 3 Countries” – Festival de promovare și activare a patrimoniului cultural din Câmpulung Muscel, 14-16 septembrie 2018.

0

3 Doors, 3 Countries” este un proiect și o aventură interculturală lansată de Fundația Pro Patrimonio în cadrul programului Institutului Goethe, CMA – Cultural Management Academy 2017-2018 – prin care trei orașe, din trei țări și trei contexte diferite, răspund la provocarea de a testa trei tipuri de uși fizice și metaforice:
– ușile trecutului, în spatele cărora se cercetează și se interoghează patrimoniul material și imaterial abandonat, necunoscut și poveștile acestuia, și se angajează comunitatea în procesul de redescoperire a unei mărci identitare din trecut,
– ușile viitorului, acelea care se deschid către metode creative de a pune în lumină locuri publice
– și ușile vecinului, acelea care ne introduc spre confruntarea clișeelor țărilor vecine și a celei proprii, dar și spre mijloace de colaborare cu vecinii din Balcani prin meșteșug și design, în procesul creării unui obiect ce reprezintă locul de unde provine.

Hărțile, întrebările și descoperirile din Câmpulung Muscel (România), Hydra (Grecia) și Veliko Tarnovo (Bulgaria) vor fi documentate și prezentate ca mărturii ale unui proiect pionier ce semnalează bogăția culturală a fiecăruia dintre aceste trei locuri, în contextul asemănărilor și deosebirilor dintre ele în spațiul balcanic, dar și al oportunităților de colaborare.

În cadrul acestui proiect, Fundația Pro Patrimonio va organiza un Festival de promovare și activare a patrimoniului cultural din Câmpulung Muscel, în perioada 14-16 septembrie 2018, după următorul program:

Vineri, 14 septembrie
10:00-15:00 – MUZEUL LA CUTIE – Atelier pentru copii la Vila Golescu.
16:30-19:30 – DUPĂ-MASA DE MEȘTEȘUGURI în curtea Vilei Golescu.
20:00-22:00 – SEARĂ DE FILM ÎN ORAȘ 1, scurtmetraje dedicate celor mici, în colaborare cu ANIMEST.

Sâmbătă, 15 septembrie
10:00-13:00 – AVENTURA CULTURALĂ – „Pe urmele arhitectului Berechet”.
13:00-15:00 – PREZENTĂRI ȘI DEGUSTĂRI la Vila Golescu.
20:00-22:00 – SEARĂ DE FILM ÎN ORAȘ 2, scurtmetrajul „Splendida Moarte Accident” și lungmetrajul „Titanic Vals”.

Duminică, 16 septembrie
17:00-19:00 – EXPOZIȚIA SUPORT a scurtmetrajului „Splendida Moarte Accident”.
20:00-22:00 – SEARĂ DE FILM ÎN ORAȘ 3, film surpriză din Balcani.

DESCRIEREA EVENIMENTELOR

1. După-masa de meșteșuguri
Cercetările Fundației Pro Patrimonio, pe o rază de aproximativ 50 km în jurul vilei Golescu, au dezvăluit o hartă de 45 de meșteri. Nu putem, din păcate, să-i aducem pe toți la un loc să-i cunoașteți, dar vrem să facem posibilă descoperirea și interacțiunea directă cu poveștile, uneltele, materialele și meșteșugul acestora printr-un eveniment-atelier chiar în curtea Vilei Golescu de la Câmpulung Muscel.

Vă invităm, așadar, la o după-masă interactivă, creativă și plină de meșteșug alături de patru dintre meșterii dragi ai Fundației Pro Patrimonio pentru a descoperi și a lucra împreună cu aceștia în diferite tehnici de prelucrare și modelare a lemnului și a pietrei, pentru a împleti și a coase. Vom vedea cum a luat naștere colecția de obiecte Honest Goods, vom discuta cu un designer din Bulgaria despre intersecția a două culturi în procesul realizării unui obiect și veți avea ocazia de a vă construi propriul obiect sub îndrumarea specialiștilor.

Evenimentul-atelier va avea loc vineri, 14 septembrie 2018, de la ora 16:30, în curtea Vilei Golescu, str. Soldat Golescu nr. 3, orașul Câmpulung Muscel, Argeș.

Sunt așteptați deopotrivă copii – preferabil mai mari de 7 ani – și adulți.

Înscrierile se fac online, în limita locurilor disponibile, completând acest formular.

Nu există taxă de participare, dar este binevenită orice formă de donație la fața locului.

2. Seri de film în oraș
Buzunare nebănuite ale orașului se pot transforma de pe o zi pe alta în spații temporare de evenimente și instalații creative. Fundația Pro Patrimonio explorează și testează pentru trei zile amprenta unui actuale parcări, fost spațiu cultural din oraș (teatru de vară), ca spațiu de cinematograf în aer liber.

Prima seară de filme va debuta vineri, 14 septembrie, de la ora 20:00, cu o selecție de 19 scurtmetraje Animest dedicate celor mici, care fac parte din proiectul „Muzeul la Cutie” – un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și derulat de Muzeul Național al Țăranului Român.

Categoria de vârstă 3- 6 ani (60’)
„Paper Polymals” / „Animale de hârtie” (Germania, 2016, 3’54), dir. Waldemar Schmidt.
„She’s Got the Blush” /”Lotte e timidă” (Belgia, 2016, 5’15), dir. Els Decaluwe.
„The Flying Boy” / „Băiatul zburător” (Russia, 2014, 6’24), dir. Eugenia Zhirkova.
„Piccolo Concerto” (Germania, 2016, 6`), dir. Ceylan Beyoglu.
„Tower” / „Turnul” (Lituania, 2014, 8’00), dir. Janis Cimmermanis.
„Prince Ki-Ki-Do, The Swamp Monster” / „Prințul Ki-Ki-Do și monstrul din mlaștină” (Slovenia, 2014, 4’10), dir. Grega Mastnak.
„Please frog, just one sip”/ „Te rugăm, broască, măcar o picătură” (Africa de Sud, 2016, 9`55), dir. Diek Grobler.
„Hey Deer!” (Ungaria, 2015, 6`17), dir. Örs Bárczy.
„SuperBot – A Magnifying Mess” / „SuperBot – sub lupă totul e mai mare” (Argentina, 2013, 3’17), r. Pablo Alberto Díaz, Gervasio Rodriguez Traverso.
„Balloona Laguna” (Germania, 2014, 6’35), r. Matisse Gonzalez.

Categoria de vârstă 6-12 ani (60’)
„Ridiculous Wishes” / „Cele trei dorințe” (Rusia, 2015, 7’21), dir. Ekaterina Savina.
„Leviatan and the Fox” / „Leviatan și vulpea” (Cehia, 2015, 7’12), dir. Lenka Božoňová.
„Let’s Play a Story: the Ant and the Grasshopper” / „Să ne jucăm de-a greierele și furnica” (Croația, 2015, 6’37), dir. Marina Andree Skop.
„Dinosaurs: Terrible Lizards” / „Dinozaurii, șopârle fioroase” (Marea Britanie, 2014, 4’40), dir. Joel Veitch, Alex Mallinson.
„Anatole’s Little Saucepan” / „Tigaia lui Anatole” (Franța, 2014, 5’47), r. Eric Montchaud.
„Song of the Lark” / „Cântecul ciocârliei” (Belarus, 2014, 6’57), r. Tatiana Kublitskaja.
„Tulkou” (Franța, 2013, 11’00), r. Sami Guellaaï, Mohamed Fadera.
„The Brave Mother” / „Mama cea curajoasă” (Rusia, 2014, 5’37), r. Alexandra Lukina.
„Hypnagogic Hallucination” / „Halucinaţie hipnagogică” (Belgia, 2013, 6’30), r. colectiv (13 adolescenți).

Începem seara de sâmbătă alături de filmul de scurtmetraj „Splendida moarte accident”, un demers artistic important și atipic pentru scena artelor vizuale și cinematografiei din România, cu o recunoaștere internațională notabilă: „Premiul Jean Luc Xiberras” pentru debut la Festivalul Internațional de Animație de la Annecy, Franța, „Cel Mai Bun Film Românesc” la Festivalul Internațional de Animație Anim’est din București, Marele Premiu al Festivalului Internațional de Animație Animateka, Ljubljana, Slovenia, Marele Premiu al Festivalului Cinanima 2017 din Portugalia și plasarea filmului pe shortlistul din care se aleg nominalizările pentru Oscaruri în 2019.

Filmul, inspirat din viața pictoriței Medi Dinu, viață care a traversat secolul XX, este o evocare a unor momente istorice și personalități culturale care au populat viața pictoriței. Personalități precum Ion Barbu, Nae Ionescu, grupul avangardiștilor sunt amintite în film într-o călătorie poetică. Scenariștii Sergiu Negulici și Ioana Nicoară ne vor fi alături pentru mai multe povești.

Seara continuă cu un film clasic, în regia lui Paul Călinescu, după piesa lui Tudor Mușatescu, un punct de referință în cinematografia românească, dar mai ales pentru locuitorii orașului, datorită cadrelor realizate în orașul Câmpulung: „Titanic Vals” (1h30’).

Ultima seară este dedicată partajării patrimoniului cultural, urmând să avem o surpriză cinematografică din vecini: Bulgaria sau Grecia.

Serile de film, dedicate atât copiilor, cât și adulților, se vor derula în perioada 14-16 septembrie 2018, începând cu ora 20:00. Cinematograful în aer liber va fi instalat în centrul orașului, în parcarea de lângă Biblioteca Municipală „Ion Barbu”.

Evenimentele nu presupun o formă de înscriere în prealabil, vă așteptăm așadar direct la locul faptei. Nu există taxă de participare, dar este binevenită orice formă de donație la fața locului.

3. Aventura culturală – „Pe urmele arhitectului Berechet”
Mult din bogăția și frumusețea orașului Câmpulung Muscel este, cu siguranță, datorată arhitectului Dimitrie Ionescu Berechet. Câți dintre noi știm oare să recunoaștem clădirile și stilul arhitectului, câți dintre noi am avut răgazul să fim atenți la detalii, materiale, decorațiuni, cum arătau oare aceste clădiri și edificii la timpul la care au fost construite, cum ar putea arăta astăzi?

Exerciții și probe în echipă de observație, atenție, răbdare, orientare, creativitate și chiar inventivitate îi așteaptă ca provocare pe toți cei mici și mari ce doresc să ni se alăture la o adevărată aventură culturală, de tip treasure hunt în oraș.

Traseul și aventura culturală vor avea startul sâmbătă, 15 septembrie, de la ora 10:00, în curtea Vilei Golescu, str. Soldat Golescu nr. 3, orașul Câmpulung Muscel, Argeș. Traseul va dura aproximativ trei ore și se va încheia cu o surpriză festivă în curtea Vilei Golescu.

Sunt invitați să participe deopotrivă copii și adulți. Echipele vor fi făcute la fața locului. Înscrierile se fac online, în limita locurilor disponibile, aici .

4. Muzeul la cutie – Atelier pentru copii la Vila Golescu.
Regie, film, acțiune! Fundația Pro Patrimonio, în parteneriat cu Muzeul Țăranului Român, vă așteaptă la Vila Golescu pentru un atelier inedit de punere în scenă a unor povești.

Atelierul face parte dintr-un proiect mai larg de promovare a patrimoniului imaterial, „Muzeul la Cutie” și ne propune ingredientele ideale pentru a aventură creativă și ludică: selecția și adaptarea unei povești, conturarea personajelor, alegerea tehnicilor potrivite pentru construirea personajelor – patchwork, lipire, cusut sau sârmă, stabilirea cadrelor de scenografie și construirea acestora.

Atelierul este adresat copiilor cu vârste de peste 9 ani și va avea loc vineri, 14 septembrie, între orele 10:00-15:00, la Vila Golescu, str. Soldat Golescu nr. 3, orașul Câmpulung Muscel, Argeș.

Înscrierile se fac online, în limita locurilor disponibile, completând acest formular.

***

Despre proiect

Evenimentele organizate la Câmpulung Muscel, în perioada 14-16 septembrie 2018, fac parte din programul „3 Doors, 3 Countries” – un proiect coordonat de Fundația Pro Patrimonio, în parteneriat cu Grecia și Bulgaria, susținut de Goethe Institute și Cultural Management Academy.

În cadrul acestui proiect, trei echipe diferite vor documenta și vor prezenta bogăția culturală a trei orașe (Hydra – Grecia, Veliko Tarnovo – Bulgaria și Câmpulung Muscel – România) în contextul asemănărilor și deosebirilor dintre ele în spațiul balcanic, dar și al oportunităților de colaborare.

În Hydra, în cadrul Festivalului Miaouleia, echipa din Grecia a proiectului „3 Doors, 3 Countries” a organizat, sâmbătă, 16 iunie 2018, conferința „Managementul și promovarea patrimoniului cultural tangibil și intangibil al unui loc” la Muzeul de Istorie – Arhiva Hydra. Conferință s-a axat pe rolul patrimoniului cultural în promovarea orașelor. Scopul conferinței a fost acela de a evidenția rolul rețelelor culturale în dezvoltarea regională și turism, importanța inițiativelor locale și a colaborărilor internaționale în promovarea unui sit prin dezvoltarea permanentă de noi produse și servicii culturale.

În timpul conferinței au fost prezentate și acțiunile proiectului care au avut loc: concursul de fotografie, ca motiv pentru inițierea dialogului despre patrimoniul cultural local și relația sa cu contextul balcanic; cartografierea „Hidden Hydra” și a materialului tipărit oferit pentru utilizare către localnici și vizitatori; deschiderea catre public, cu ocazia unei expoziții de artă, a unui far în Aggelochori, Salonic; exemple de bune practici în legătură cu patrimoniul nostru balcanic comun.

Echipa din Bulgaria pregătește proiectul „3 Doors 3 Countries” la Veliko Turnovo, în perioada 12 – 14 noiembrie 2018. Organizația VT Events și TAM – un spațiu pentru inițiativele culturale și sociale – creează o hartă a orașului care va include locații interesante, interconectate pe rute speciale. Prezentarea hărții va include și o dezbatere despre conservarea și exploatarea patrimoniului cultural al orașului, precum și exemple de bune practici din România și Grecia. Activitățile vor include, de asemenea, artă contemporană în spațiile publice, schimbul de tineret între România și Bulgaria și un atelier de lucru, de o săptămână, între meșteri locali și un designer român.

Sperăm ca evenimentele organizate de Fundația Pro Patrimonio în Câmpulung vor „deschide porțile” în comunitatea locală, prin prezentarea tradiției culturale a acestui oraș într-un context internațional și, mai ales, în context balcanic.

Eveniment organizat de Fundația Pro Patrimonio.
Susținut de: Goethe Institute și Cultural Management Academy.

Cu sprijinul:
Primăria Municipiului Câmpulung
Centrul Național al Cinematografiei
„Muzeul la Cutie”: Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și derulat de Muzeul Național al Țăranului Român. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 60 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.