ADIENT TRIM Ploiești duce tradițIA mai departe și sărbătorește Ziua Universală a Iei

0

Ploiești, 24 iunie 2021 ─ ADIENT TRIM Ploiești sărbătorește, astăzi, Ziua Universală a Iei, bluza tradițională românească, simbol al identității naționale. Evenimentul a fost marcat prin organizarea unui concurs Miss și Mister TradițIE la Adient, în cadrul căruia concurenții au purtat costume populare românești, care au avut IA în prim-plan, și au prezentat povestea din spatele portului. De asemenea, pe parcursul zilei, angajații fabricii au purtat cu mândrie ia românească, s-au bucurat de melodii tradiționale și au degustat mâncăruri românești.

Adrian Diță, Plant Manager ADIENT TRIM Ploiești a declarat:Adient TRIM Ploiești susține organizarea de evenimente sociale și culturale cu specific tradițional românesc. Ziua Universală a Iei este un prilej de a duce tradițiile românești mai departe și astăzi am purtat cu mândrie bluza tradițională românească – un simbol internațional al culturii române.

Acest eveniment pe care îl celebrăm în fiecare an la ADIENT TRIM Ploiești este, pe lângă o reamintire a tradiției și a identității noastre comune, o sărbătoare care ne apropie mai mult unii de ceilalți și ne ajută să transmitem mai departe, din generație în generație, portul tradițional românesc. Astăzi am împărtășit experiențe și ne-am bucurat împreună de o zi tradițională românească.” a spus Carmen Bărbulescu, HR Manager ADIENT TRIM Ploiești.

Ziua Universală a Iei este sărbătorită în ţara noastră, în data de 24 iunie, odată cu sărbătoarea de Sânziene, dar şi în comunitățile românești din peste 50 de ţări şi 300 de localităţi, de pe şase continente.

ADIENT TRIM Ploiești este fabrica de referință pentru produse Premium, realizate de o echipă profesionistă, performantă și inovativă. De peste 17 ani, echipa ADIENT TRIM Ploiești îmbunătățește experiența unei lumi în mișcare, producând cu mândrie tapițerii Premium pentru cele mai importante mărci de mașini.

ADIENT TRIM Ploiești are în prezent 1.800 de angajați. În fiecare an, tapițeriile auto realizate la fabrica ADIENT TRIM din Ploiești se regăsesc pe mai mult de 730.000 de mașini din întreaga lume. Producția se realizează folosind utilaje de ultimă generație, iar calitatea extrem de ridicată a produselor și profesionalismul echipei au ajutat compania să devină un reper în domeniul său de activitate, la nivel internațional.

Compania ADIENT este prezentă în România din anul 2000, are un număr total de peste 5800 de angajați și deține șapte unități de producție: Jimbolia (armături metalice și mecanisme), Craiova (scaune auto pentru Ford), Poiana Lacului (spumă poliuretanică), Bradu (scaune auto pentru Dacia, respectiv armături metalice), Ploiești (tapițerii), Pitești (tapițerii).

Despre ADIENT:

ADIENT este lider global în fabricarea de scaune auto. Cu 77.000 de angajați în 202 fabrici localizate în 32 de țări din întreaga lume, producem și livrăm scaune pentru toate clasele de vehicule și toți producătorii de echipamente originale. De la sisteme complete până la componente individuale, expertiza noastră se reflectă în fiecare pas al procesului de fabricare a scaunelor auto. Abilitățile noastre integrate, in-house, ne permit să luăm produsul de la etapa de cercetare și design, să îl urmărim pe întreg procesul, până la proiectare și fabricare – munca noastră regăsindu-se în 19 milioane de vehicule în fiecare an.

###

Pentru mai multe informații despre Adient, vă rugăm vizitați adient.com.

Media contact: Petruta Petcu, petruta.petcu@bdr.ro; +40722 996307, BDR Associates, Hill+Knowlton Strategies Partner.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.