Underdogs – The Backyard Ultra aduce în România una dintre cele mai dure și originale competiții de ultramaraton din lume. Evenimentul are loc în comuna Brebu, județul Dâmbovița, și provoacă alergătorii să-și testeze limitele într-un format unic: să alerge o buclă de 6,8 km în fiecare oră, până când doar unul singur continuă.
Originea și esența Backyard Ultra
Creată în 2012 de enigmaticul Lazarus Lake, Backyard Ultra este un test suprem de rezistență fizică și mentală. Cursa initiala are 6,706, dar Lazarus a aprobat ca în Romania cursa sa aibă 6,8 km.
Regulile sunt simple, dar nemiloase: fiecare alergător trebuie să parcurgă 6,8 km în maxim o oră până când rămane doar un participant. Dacă reușește, pornește din nou într-o nouă buclă, iar competiția continuă până când rămâne doar un participant — „Last Man Standing”, adevăratul campion al perseverenței.
Această cursă nu are o linie de sosire tradițională și nu măsoară viteza, ci forța de a merge mai departe, oricât de greu ar fi. Atmosfera este dominată de camaraderie și respect, iar ritmul este dictat de fiecare alergător în parte. Aici, atât veteranii ultra-alergării, cât și începătorii cu inimă mare, pornesc pe aceeași linie de start. Pentru că, în această cursă, nu câștigă cel mai rapid, ci cel care nu renunță.
Underdogs – The Backyard Ultra în România
Brebu, cu peisajele sale de poveste din județul Dâmbovița, devine scena perfectă pentru această competiție cu o încărcătură emoțională intensă. Alergătorii au șansa să-și descopere limitele și să-și testeze voința într-o competiție care solicită nu doar trupul, ci și spiritul. Fiecare buclă reprezintă o nouă provocare, fiecare oră o bătălie între a merge mai departe sau a ceda.
Beatrice Ionescu, organizator, spune despre această competiție:
„Recordul a fost de 119 ore, iar pentru ca cineva să alerge atât, cineva trebuia să ajungă înaintea lui la 118 ore. În Backyard Ultra nu e vorba doar despre tine, ci despre comunitate, despre cei de lângă tine. Fiecare pas al tău se sprijină pe pașii și voința celorlalți alergători. E o luptă comună, un adevărat stabiliment al rezistenței.”
Alergători de seamă
Printre participanții remarcabili ai acestei ediții se numără:
-
Adi Bulboacă — celebru fotograf de teatru și ultramaratonist, care a documentat provocările extreme ale ultramaratonului 6633 Arctic Ultra, desfășurat în zona arctică a Canadei. Munca sa a fost expusă la Muzeul Hărților din București în 2024.
-
Sorin Andrici — jandarm din Tulcea, deținător al recordului național Backyard Ultra (41 de ore) și câștigător al ediției precedente cu 26 de ore de alergare continuă.
-
Florin Simion — ultramaratonist cu 16 participări la curse Backyard Ultra în lume, multiplu „Last Man Standing” și sprijin important pentru comunitatea alergătorilor.
-
Tiberiu Ușeriu – triplu câștigător al 6633 Arctic Ultra desfășurată în condiții extreme de temperaturi sub -50°C. Autor de cărți inspiraționale și simbol al perseverenței,
Primarul Gheorghe Brebeanu, din Primăria Runcu, Dâmbovița, afirmă:
„Este o onoare să găzduim o astfel de competiție care aduce împreună spiritul de sacrificiu, perseverența și ambiția. Underdogs – The Backyard Ultra nu este pentru noi doar un eveniment de punctat, ci un exemplu viu despre ce înseamnă să nu renunți niciodată, indiferent de obstacole.”