Nutriția – mai mult decât o recomandare: devine parte esențială din tratamentul pacientului cu cancer renal

0

În România, unde aproximativ 2.649 de persoane sunt diagnosticate anual cu cancer renal*, iar majoritatea cazurilor sunt depistate întâmplător, în stadii avansate, pacienții se confruntă nu doar cu provocările bolii, ci și cu lipsa informației și a suportului nutrițional adaptat nevoilor lor. În acest context, pe 5 august 2025, la Studio KUXA din București, a avut loc evenimentul „Nutriția – o parte esențială a parcursului pacientului cu cancer renal”, o inițiativă organizată de Ipsen România, în parteneriat cu Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC).

Evenimentul a reunit medici oncologi, nutriționist, pacienți și membri ai federației FABC într-un cadru interactiv și educațional, menit să ofere răspunsuri concrete despre cum poate alimentația susține tratamentul oncologic și îmbunătăți calitatea vieții pacienților. Activitatea centrală a fost lansarea broșurii de vară „Rețete de VARĂ – Gastronomie cu arome și ingrediente de sezon”, care conține rețete adaptate simptomelor comune în cancerul renal, alături de sfaturi practice privind organizarea meselor în timpul tratamentului.

„În oncologie vorbim des despre terapii inovatoare – dar uneori, un pas înainte înseamnă și lucruri simple, cum ar fi un fel de mâncare gătit cu grijă. Cu prilejul acestui  eveniment, ne propunem  să aducem o abordare mai personala in  parcursul pacientului, oferindu-i nu doar tratament, ci și sprijin în diferite aspecte ale vieții sale”, a declarat Oana Belinski, Country Lead, Ipsen România & UngariaDe la diagnostic la obiceiuri sanatoase – o călătorie în care alimentația contează

Cancerul renal este adesea diagnosticat târziu, iar tratamentele agresive – fie ele chirurgicale, medicamentoase sau cu caracter sistemic – pot avea un impact major asupra organismului. În acest context, alimentația devine un aliat terapeutic, nu doar un aspect secundar. A fost mesajul clar transmis de către cei care au luat cuvântul în deschiderea evenimentului: Oana Belinski (Country Lead Ipsen RO & HU), Cezar Irimia (Președinte FABC), Dr. Maria Barbu (medic oncolog), Raluca Bârzu (nutriționist) și Dr. Radu Serescu (oncolog și pacient diagnosticat cu cancer renal).

„Pacienții au nevoie nu doar de tratament eficient, ci și de sprijin în tot ceea ce înseamnă calitatea vieții. Alimentația poate ameliora efectele secundare ale tratamentului și ajută la menținerea unei stări generale mai bune – inclusiv emoțional”, a declarat Dr. Maria Barbu, medic oncolog.

Rețete de viață – gătit cu grijă, pentru un tratament mai blând

Unul dintre momentele speciale ale evenimentului a fost demonstrația culinară live inspirată din noua broșură IPSEN – „Rețete de VARĂ – Gastronomie cu arome și ingrediente de sezon”. Sub îndrumarea unui chef profesionist, preparatele prezentate – precum cannelloni cu vinete, ardei gras și ricotta, Cheesecake cu zmeură și ghimbir sau smoothie-uri hidratante – au fost explicate pas cu pas, cu accent pe beneficiile nutriționale ale fiecărui ingredient (e. vinetele – nutrienți: Fibre, mangan, cupru; beneficii: Antioxidant/accelerează tranzitul intestinal; ardei gras – nutrienți: Vitamina C, potasiu/provitamina A; beneficii:Antioxidant, diuretic/imunostimulator/puține calorii).

Broșura, realizată în colaborare cu nutriționiștii din cadrul institutului Gustave-Roussy (spital de cercetare oncologică din Europa, situat în apropiere de Paris), oferă rețete adaptate sezonului cald, gândite pentru a ameliora simptomele comune în timpul tratamentului oncologic: lipsa poftei de mâncare, greața, constipația sau scăderea în greutate.

„Alimentația corectă nu înseamnă doar hrană – este o formă de grijă de sine și un sprijin pentru eficiența tratamentului. Avem nevoie să normalizăm această discuție în oncologie”, a punctat Raluca Bârzu, dietetician nutriționist.

O perspectivă personală care a impresionat: oncolog și pacient

Poate cel mai emoționant moment al evenimentului a fost intervenția Dr. Radu Serescu, oncolog diagnosticat cu aceeași boală pe care o tratează de ani de zile. În intervenția sa – sugestiv intitulată „De ambele părți ale mesei” – a vorbit sincer despre cât de mult s-au schimbat prioritățile personale și profesionale în lupta cu boala și cât de mult contează sprijinul integrat: de la tratament și nutriție, până la comunicare și suport emoțional.

Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de întrebări și răspunsuri, într-un format interactiv și deschis, în care specialiștii au oferit informații utile despre integrarea nutriției în tratamentul oncologic.

Concluzie: tratamentul cancerului renal se scrie și în bucătărie

Evenimentul din București marchează un pas important în schimbarea percepției asupra nutriției în oncologie – nu ca un aspect secundar sau „opțional”, ci ca parte esențială a terapiei.

Prin lansarea broșurii „Rețete de VARĂ – Gastronomie cu arome și ingrediente de sezon” și prin dialogul interdisciplinar între medici, pacienți și nutriționiști, Ipsen și FABC oferă un exemplu concret despre cum pot arăta inițiativele care pun cu adevărat pacientul în centrul îngrijirii.

Evenimentul a fost filmat și va fi disponibil online pe site-ul https://fabc.ro  pentru comunitatea de pacienți cu cancer renal, în efortul de a extinde impactul și accesul la informație practică, de încredere.

*https://gco.iarc.who.int/media/globocan/factsheets/populations/642-romania-fact-sheet.pdf 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 60 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.