Contextul economic din primele 9 luni ale anului a reactivat candidații din segmentul de vârstă 45+

0

Comunicat de presă – Contextul economic din primele 9 luni ale anului a reactivat candidații din segmentul de vârstă 45+. Aproape 1 milion de aplicări au fost înregistrate de la începutul anului, în creștere cu 10% față de anul trecut

 

București, 1 octombrie 2025: Aproape 1 milion de aplicări venite din partea candidaților care au mai mult de 45 de ani au fost înregistrate de la începutul anului și până acum, acest prag marcând o creștere de aproximativ 10% comparativ cu aceeași perioadă din 2024. “Ani la rând, acest segment de candidați a fost unul aproape impermeabil la schimbările din piață, rămânând constant într-o zonă de latență în ceea ce privește intenția de angajare și de aplicare la joburile disponibile. Inclusiv în sondajele pe care le-am derulat ne-au arătat că sunt categoria cu cea mai mare rezistență la schimbare și cea mai scăzută dorință de a-și schimba jobul. Contextul economic de anul acesta a deturnat această stare de fapt și deja pentru primele 9 luni ale anului vedem cu aproape 100.000 de mai multe aplicări decât anul trecut în rândul celor care au peste 45 de ani”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

Cele mai multe aplicări au mers pentru pozițiile mid-level, respectiv cele care cereau un nivel mediu de experiență (2 – 5 ani), dar și pentru cele entry level, pentru care candidații nu aveau nevoie de o experiență mai mare de doi ani. Cele mai puține aplicări pe acest segment de vârstă au fost pentru pozițiile de management. Absolvenții de studii superioare și muncitorii calificați au fost candidații care au aplicat cel mai mult, în interiorul acestei grupe de vârstă, în primele 9 luni ale anului, în timp ce, pentru muncitorii necalificați, nu s-au strâns mai mult de 81.000 de aplicări.

“Avem, pe de o parte, candidați care anul acesta au rămas fără job și, în acest caz, au fost nevoiți să reintre într-un circuit de căutare a unui loc de muncă și, pe de altă parte, candidați ale căror perspective pentru viitorul imediat sau, cel mult, mediu nu sunt promițătoare, astfel încât au nevoie de o variantă care să le ofere în primul rând mai multă stabilitate și, apoi, mai mulți bani. De altfel, și datele oficiale ale instituțiilor publice arată că jumătate dintre cei care s-au angajat anul acesta prin agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă aveau peste 45 de ani”, mai spune Bogdan Badea.

Faptul că vor stabilitate este confirmat și de opțiunile lor cu privire la tipul de job pentru care au aplicat: 90% au căutat job-uri full time și doar 10% au aplicat pentru poziții part – time sau sezoniere. În plus, inclusiv când vine vorba despre modul de lucru spre care înclină, apare o diferență față de celelalte categorii de vârstă, în condițiile în care dorința de a lucra remote este mai mica decât în cazul altor segmente. Dacă la nivel general peste 15% dintre aplicări se fac pentru joburile remote, pe categoria de vârstă 45+ doar 5,6% dintre aplicări sunt pentru job-urile ce pot fi făcute de acasă. “Acest lucru se leagă și de faptul că job-urile remote implică un nivel destul de ridicat de digitalizare, iar aceasta este una dintre principalele lacune ale candidaților care au depășit 45 de ani. Prin urmare, preferă pozițiile cu un profil cât mai traditional și care se desfășoră într-un mod cu care ei sunt deja familiarizați”, explică Bogdan Badea. Și mai scăzut este interesul acestor candidați pentru locurile de muncă din afara țării, în condițiile în care 1,2% dintre aplicările lor au fost pentru job-urile din străinătate.

Domeniile spre care s-au îndreptat au fost, totodată, și cele care în mod obișnuit scot în piață job-uri cu precădere entry și mid level. Mai exact, retailul este domeniul care a atras cele mai multe aplicări, urmat de construcții, servicii, transport / logistică, producție, servicii financiare și industria alimentară. Orașele cu cele mai multe mișcări pe piața muncii în rândul candidaților de peste 45 de ani au fost București, Cluj-Napoca, Ilfov, Timișoara, Iași și Brașov.

În acest moment, pe eJobs.ro sunt disponibile 24.000 de joburi. Alte 7.000 de locuri de muncă sunt deschise pe iajob.ro, platforma de locuri de muncă lansată de eJobs și dedicată candidaților care își doresc să se angajeze rapid, fără a mai trece prin pașii tradiționali ai unui proces de recrutare, precum crearea unui CV.

***

Despre eJobs

 

eJobs este platforma de locuri de muncă din România care verifică manual toate anunțurile și companiile. Pe eJobs ai anunțuri cu salarii afișate, joburi din toate domeniile și industriile, locuri de muncă remote și în străinătate. În plus, pe platforma noastră găsești o mulțime de articole și sfaturi de carieră, dar și un calculator salarial numit Salario unde îți poți compara salariul actual și prin care poți vedea dacă ești plătit corect. Pentru recrutori și angajatori, eJobs oferă acces la o bază de peste 5 milioane de CV-uri, precum și o mulțime de soluții de recrutare eficiente. Pe lângă anunțuri de angajare și căutarea în baza de date, prin eJobs poți avea acces în plus la campanii de recrutare digitalizată sau chiar la soluții super personalizate prin agenția de recrutare Skilld. Mai mult, tot datorită eJobs, experții în resurse umane au acces la We Are HR, platforma de conținut dedicată specialiștilor în HR și managerilor.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 60 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.