Pianistul și țimbalistul Cătălin Răducanu începe în august 2025 cea de-a treia ediție a Turneului Național Un artist, un pian, un țambal – clasic, jazz, folclor, o călătorie muzicală ce traversează granițele stilurilor și ale convențiilor muzicale, aducând împreună eleganța muzicii clasice, libertatea jazz-ului și energia folclorului românesc.
Primul recital va avea loc vineri, 8 august, de la ora 19:00, la Sala Casino din Sinaia, în Festivalul Enescu și muzica lumii, acolo unde Răducanu a mai concertat de-a lungul timpului și unde revine pentru a oferi publicului o nouă experiență muzicală.
Programul serii propune un dialog între două lumi muzicale aparent îndepărtate, dar unite de emoție și virtuozitate. De la monumentalul ciclu „Tablouri dintr-o expoziție” de Musorgski, interpretat cu accente de improvizație ce aduc clasicul mai aproape de spiritul jazz-ului, până la standarde de jazz semnate de Bronisław Kaper și Jimmy Van Heusen și lucrări emblematice ale maestrului țambalului Toni Iordache, concertul explorează texturi, culori și energii diferite.
„Revin cu drag la Sinaia, în Festivalul Enescu și muzica lumii, un loc unde publicul e deschis la experiment și la emoție. Pentru mine, pianul și țambalul nu sunt doar instrumente, ci două voci care spun povești diferite, dar care se completează perfect. Mă bucur să încep turneul din acest an într-un cadru atât de special, unde fiecare notă capătă ecou în inima publicului”, spune Cătălin Răducanu.