Centrul Cultural Clujean organizează, între 9 și 11 octombrie 2025, cea de-a șaptea ediție a Forumul Medierii Culturale, un eveniment anual dedicat profesioniștilor din cultură și educație, bibliotecarilor, profesorilor, artiștilor, editorilor, autorilor și tuturor celor interesați de modul în care cultura poate transforma comunitățile.
Tema acestei ediții aduce în prim-plan lectura și rolul transformator al literaturii: cum putem crește cititori și comunități prin biblioteci, muzee, festivaluri, proiecte educaționale și inițiative care implică direct publicul, inclusiv copiii și tinerii. Forumul creează un spațiu de dialog între cei care modelează infrastructura culturală și cei care experimentează noi forme de apropiere de cultură.
„Și anul acesta ne dorim să scoatem în față exemplele frumoase prin care medierea culturală reușește să apropie oamenii de cultură – de data aceasta de cultura scrisă – și să facă instituțiile și organizațiile mai relevante pentru comunități. Scrisul, lectura, felul în care literatura schimbă felul în care vedem lumea – toate acestea ne inspiră să acționăm cu sens, să creăm legături și să punem în mișcare inițiative care aduc dezvoltare, atât la nivel personal, cât și social, prin cultură și educație”, a declarat Corina Bucea, manager cultural, care curatoriază Forumul Medierii Culturale împreună cu Raluca Iacob.
Evenimentul este structurat în patru sesiuni tematice:
-
Definire – despre ce înseamnă medierea culturală astăzi și cum pot noile practici participative să apropie publicul de literatură și de instituțiile culturale. Invitați: Alex Moldovan (scriitor), Claudia Șerbănuță (cercetătoare), Raluca Selejan (Librăria La Două Bufnițe). Moderatoare: Corina Bucea și Raluca Iacob.
-
Cadre – despre rolul bibliotecilor în modelarea și coagularea comunităților diverse. Invitați: Solène Brunet (Institutul Francez Cluj), Sorina Stanca (Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj), Petronela Bordeianu (Biblioteca Prichindeilor, Berlin), Ioana Irinciuc (Filiala „Marin Preda” a Bibliotecii Metropolitane București). Moderatoare: Corina Bucea.
-
Resurse – despre proiecte și instrumente practice care încurajează lectura și deschid noi forme de implicare. Invitați: Octavian Popa (Boovie), Mihai Lupu și Stelian Grigore (EduCaB), Maria Ghiorghiu (Asociația OvidiuRO), Georgiana Leșu (Muzeul Național al Literaturii Române Iași / FILIT). Moderatoare: Raluca Iacob.
-
Competențe – despre abilitățile necesare celor care duc educația și cultura la firul ierbii, în comunități diverse și cu acces redus la resurse. Invitați: Larisa Chericheanu (CititOra Book Club Roșia Montană), Teodora Trișcă (profesoară de engleză), Brandi Bates (Citim Împreună România), Mariana Marian (Biblioteca Județeană „I.S. Bădescu” Sălaj). Moderatoare: Irina Bălan.