Stagiunea de muzica anuală a bisericii evanghelice Sfânta Margareta din Mediaș a ajuns anul acesta la ediția numărul 50 dar și într-un impas. Deoarece pentru acoperirea costurilor de organizare lipseau 5000 euro, organizatorii s-au înscris la Maratonul Internațional Sibiu, cel mai mare eveniment caritabil din Romania. Membri ai parohiei – preoți, vicari, organiști, administratori, curatori – au alergat la curse de 5 km, 10 km, 21 km în data de 24 mai 2025, reușind să strângă suma lipsă pentru organizarea celor 25 de concerte.
Orgelsommer este o parte foarte importantă a vieții culturale din Mediaș. În fiecare vară, din iunie până în octombrie, în zilele de luni, de la ora 19.00, biserica gotică răsună de acorduri muzicale. Din 1975 până astăzi sute de artiști din peste 20 de țări au sosit aici, în acest mic burg săsesc de pe malul Târnavei Mari, și au interpretat partituri din perioada barocă, clasicistă sau contemporană. Concertele de orgă de la început s-au transformat treptat în concerte multiinstrument, camerale, corale, cine-concerte și muzicaluri pentru toată familia.
În anul jubileului, comunitatea locală și turiștii au avut parte deja de reprezentațiile unor artiști precum Erich Türk, Alexandru Crețescu (chitară), Zsombor Tóth-Vajna (orgă), Alina Rotaru (orgă), Cipriana Smărăndescu (orgă) dar și de recitalurile unor ansambluri precum Duo Kitarsis, Duo Paracelsus, Concerto Spiralis sau corul de tineri Jugendchor Markkleeberg.
„Ne-am dorit foarte mult ca această ediție să aibă loc și să înceapă cu un concert cameral. Stagiunea a fost deschisă de cei de la Vokalensemble Konstanz, un cor de cameră semi-profesionist, care reunește 30 de cântăreți și se concentrează pe interpretarea muzicii sacre din toate epocile.” a declarat organista parohiei, Edith Toth. „Să cânți într-un cor înseamnă să pui vocea ta la dispoziție pentru armonia unui întreg. Doar ascultând și dorind binele ansamblului putem ajunge la consonanță, la frumusețe, și, de ce nu, la vindecarea unei societăți.”
„ Anul acesta s-a văzut că Orgelsommer Mediaș este o stagiunea a comunității, a tuturor. Organista noastră – care este și curatorul stagiunii – a pregătit un program amplu, complex, invitând coruri dar și soliști apreciați internațional și ne-am dat seama că avem doar jumătate din banii necesari pentru toate cheltuielile organizatorice. Puteam să renunțăm la o parte din invitați, din concerte, să restrângem programul. Dar am ales să facem această campanie de fundraising, alergând la Maraton, și comunitatea a răspuns pozitiv. Peste 240 de persoane au susținut cei 52 de alergători. Și să nu uităm companiile locale care au ales să creadă în acest proiect muzical: Daemed și Aterm Mediaș.” A declarat preotul paroh Wolfgang Arvay.