Federația Fundațiile Comunitare din România (FFCR), cu sprijinul PEPCO România, lansează a doua ediție a programului național Școli de Vară STEAM, menit să aducă științele mai aproape de copiii din 33 de comunități cu acces limitat la educație non-formală. Prin joacă și experiment, peste 1500 de copii vor deprinde abilități esențiale pentru viitor, într-un cadru care pune accent pe învățarea experiențială și colaborare. Programul este gratuit și este derulat de 13 fundații comunitare din rețeaua FFCR și partenerii lor locali.
„Într-o lume în continuă schimbare, în care vorbim din ce în ce mai mult de inteligență artificială, educația în domeniile STEAM nu mai este un privilegiu, ci o necesitate. Susținem această inițiativă pentru că aduce științele mai aproape de copii, așa cum ne-am dori să fie predate: prin investigație, experimente și rezolvarea de probleme reale, relevante pentru copii și pentru comunitățile în care trăiesc. Credem în puterea educației aplicate, prin care este stimulată curiozitatea, gândirea critică și autonomia – mai ales acolo unde accesul la astfel de experiențe este limitat. Ne bucurăm că, alături de Federația Fundațiilor Comunitare din România, extindem în acest an programul Școli de vară STEAM și ajungem împreună în 33 de comunități care și-au arătat interesul și dorința de a organiza astfel de activități pentru copii și adolescenți.” a declarat Raluca-Rodica Popescu, Corporate Social Responsibility Specialist, PEPCO România.
Școlile de Vară STEAM sunt concepute să aprindă curiozitatea copiilor prin abordări de tip “learning by doing”, oferind celor mici metode practice și distractive de a învăța noțiuni de știință, tehnologie, inginerie, artă sau matematică. În 2024, peste 1.000 de copii din 20 de comunități au avut ocazia să exploreze știința altfel, construind roboți, descoperind fosile sau realizând experimente chimice interactive. Pentru mulți dintre ei, Școlile de Vară STEAM au fost prima experiență de educație non-formală, cu impact asupra modului în care privesc viitorul.
„Colegii mei mi-au povestit cu atâta entuziasm și bucurie despre roboții construiți, încât am venit și eu mai mult din curiozitate. Sunt foarte fericit că am venit, nu am mai făcut vreodată robotică, de fapt nici nu știam despre ce este vorba. Am descoperit o nouă lume.” a declarat un participant la Școala de Vară STEAM 2024 organizată de Fundația Comunitară Țara Făgărașului.
Anul acesta, programul se extinde la 33 de comunități rurale și mic-urbane din 15 județe, prin Fundațiile Comunitare Bacău, Banatul Montan, Brașov, Buzău, Cluj, Galați, Iași, Mureș, Odorheiu Secuiesc, Oradea, Timișoara, Țara Făgărașului și Vâlcea. Fiecare fundație comunitară va organiza între două și patru școli de vară, alături de parteneri locali.
Unde și când se desfășoară Școlile de Vară STEAM 2025
-
În jud. Buzău: Fundația Comunitară Buzău organizează două școli de vară la Cănești (15-19 august) și Râmnicu Sărat (1-5 septembrie), alături de Asociația Academia Faptelor Bune;
-
În jud. Bihor: Fundația Comunitară Oradea sprijină 2 școli de vară la Buntești (13-19 august) cu Asociația Școlii Gimnaziale nr. 1 Buntești și la Căbești (18-22 august) cu Asociația Dăruiește Vise;
-
În jud. Brașov, Fundația Comunitară Brașov coordonează două școli de vară la Racoș (1-5 septembrie) cu Asociația ArtByte, respectiv la Budila (1-5 septembrie), cu Asociația Krontechies. De asemenea, Fundația Comunitară Țara Făgărașului va coordona două școli de vară, la Copăcel (1-5 sep) cu As. SOS Țara Făgărașului, precum și într-o nouă comunitate în curs de confirmare.
-
În jud. Caraș-Severin: Fundația Comunitară Banatul Montan sprijină 2 școli de vară la Soceni (18-22 august) cu Grupul Parfum de Chimie și la Măru (25-29 august) cu Grupul STEAM Laboratory și Robotics for Life;
-
În jud. Bacău: Fundația Comunitară Bacău organizează două școli de vară la Mărgineni (25-29 august) și Nicolae Bălcescu (1-5 septembrie);
-
În jud. Cluj: Fundația Comunitară Cluj coordonează trei școli de vară la Bonțida (18-22 august) cu Școala Gimnazială Bonțida, Merișor (26-30 august) cu Asociația Crede în Tineri și Sălicea (1-5 septembrie) cu Asociația Grassroot-ology;
-
În jud. Galați: Fundația Comunitară Galați susține două școli de vară la Tecuci (18-22 august) cu Asociația Floarea Sorului și la Costache Negri (1-5 sep) cu grupul de inițiativă al școlii locale;
-
În jud. Harghita: Fundația Comunitară Odorheiu Secuiesc organizează două școli de vară la Praid (21-25 iulie) și Vlăhița (1-5 septembrie), cu implicarea mentorilor locali;
-
În jud. Iași, Fundația Comunitară Iași susține 4 școli de vară: Valea Lupului (18-22 august) cu Asociația Prietenii Școlii Valea Lupului, Răducăneni (18-22 august) cu Asociația Toți pentru Unul, Belcești (25-29 august) cu Fundația Academică IF2000 Iași, și Valea Ursului (6-10 septembrie) cu Asociația Speranță și Tradiții;
-
În jud. Mureș: Fundația Comunitară Mureș organizează două școli de vară la Sânmărtinu de Câmpie (28 iulie – 1 august) și Gurghiu (11-15 august), cu sprijinul mentorilor locali;
-
În zona de Vest, jud. Timiș, Arad și Hunedoara: Fundația Comunitară Timișoara sprijină organizarea a patru școli de vară: Margina, Timiș (7-11 iulie) cu Asociația CRIES; Satu Nou, Arad (11-15 august) cu Asociația Pro-Ghioroc Ma-Gyorok; Livada, Arad (18-22 august) cu Asociația Grădina Științei; și Brad, Hunedoara (11-15 august) cu Asociația VeloBrad;
-
În jud. Vâlcea și Argeș: Fundația Comunitară Vâlcea organizează patru școli de vară, la Horezu (25-29 august) cu Grupul de Inițiativă Digital Village, și la Sălătrucel (25-29 august), Călinești (25-29 august) și Corbeni (jud Argeș, 1-5 septembrie) cu implicarea mentorilor locali.
„Anul trecut am văzut ce se poate întâmpla când aduci resursele potrivite în locul unde sunt cel mai mult așteptate. Fundațiile comunitare sunt puntea dintre oportunități și nevoi reale, iar Școlile de Vară STEAM sunt o dovadă vie a felului în care parteneriatele locale, naționale și implicarea comunității pot deschide noi orizonturi pentru generațiile tinere. Ne bucurăm să mergem mai departe, oferind și mai multor copii șansa de a-și descoperi pasiunile și încrederea în forțele proprii printr-o învățare practică, interactivă, plină de curiozitate și curaj de a experimenta.” a declarat Laura Popeea, Director Executiv al Federației Fundațiile Comunitare din România.