CSS6 București câștigă Campionatul Național Școlar de Kaiac-Canoe cu 22 de medalii și peste 200 de puncte

0

Clubul Sportiv Școlar nr. 6 București a dominat Campionatul Național Școlar de Kaiac-Canoe 2025, desfășurat la Bascov, pe 6 august, adjudecându-și locul 1 pe echipe, cu peste 200 de puncte acumulate și un total de 22 de medalii: 9 de aur, 10 de argint și 3 de bronz. Trei dintre participanți au fost prezenți anul acesta la alte două competiții importante: Campionatul European de Juniori & Tineret care a avut loc la Bascov, România și Campionatul Mondial de Kaiac-Canoe Juniori și Tineret din Montemor O Velho, Portugalia.

Performanțe excepționale pentru CSS6 București

Sportivii clubului au avut o prestație remarcabilă, confirmând tradiția și valoarea școlii de kaiac-canoe din București. Medaliile obținute acoperă atât cursele individuale, cât și cele de echipaj, reflectând un nivel ridicat de pregătire, coeziune și seriozitate.

  • 9 medalii de aur

  • 10 medalii de argint

  • 3 medalii de bronz

În spatele acestor medalii se află ore nenumărate de antrenament, disciplină și o dorință sinceră de a progresa. Nu este vorba doar despre rezultate, ci despre formarea unor caractere puternice, într-un cadru competitiv sănătos și educativ”, a declarat Ilie Crinu Florinel, profesor-antrenor emerit de kaiac cu peste patru decenii de activitate în domeniu. 

9 medalii de aur: 

– Anghel Rebeca – K1 JIII F 1000m

– Busu David – K1 B JII 1000m

– Paul Sandra – K1 F JII 200m

– Mihalcea Teodor – K1 B JI 200m

– Busu David – K1 B JII 500m

– Barbu David – K1 B JIII 1000m

– Maya Surche și Abigail Tudoran – K2 JII 200m F

– Maya Butan si Abigail Tudoran – K2 JII 500m F

– Diaconescu Luca și Dumitru Sebastian – K2 B JI 1000m

10 medalii de argint: 

– Surche Luca, Dumitrescu David, Gocea Alexandru și Radu Pantelimon – K4 B JII 1000m

– Dumitrescu Victor, Moldoveanu Luca, Barbu David și Robert Trufasu – K4 B JIII 1000m

– Paul Sandra – K1 F JII 1000m

– Anghel Rebeca, Maxim Antonia, Diceanu Mayra și Georgescu Ema – K4 F JIII 1000m

– Dumitrescu Victor și Moldoveanu Luca – K2 JIII 1000m B

– Preda Antonina – K1 F J I 200m

– Dumitrescu David și Pantelimon Radu – K2 B JII 200m 

– Surche Maya – K1 F JII 500m

– Mihalcea Teodor – K1 B JI 500m

– Luca Diaconescu și Dumitru Sebastian – K2 B JI 500m

3 medalii de bronz:

– Preda Antonina – K1 F JI 500m

– Murgea Marc si Mamara Maximilian – K2 B J II 1000m 

– Surche Luca – K1 B 200m JII 

Despre CSS6 București

Clubul Sportiv Școlar nr. 6 București este una dintre cele mai vechi și prestigioase instituții de profil din România, cu o tradiție îndelungată în formarea de sportivi de performanță în kaiac-canoe. De-a lungul anilor, CSS6 a contribuit la descoperirea și dezvoltarea multor campioni naționali și internaționali.

În prezent, 9 sportivi legitimați la CSS6 fac parte din lotul național de kaiac-canoe al României, confirmând nivelul de excelență al clubului. Echipa participantă la Campionatul Național Școlar 2025 a fost formată din 24 de sportivi, cu vârste cuprinse între 12 și 16 ani.

Parteneri: 

Fundația Superbet, Asociația INACO – Inițiativa pentru Competitivitate, Aqua Carpatica, Farmacia Catena, ING, Castrol, Enevo, Easy Asigurări, BikerMag, Brain 4 Strategy, Otto Broker, Hobbit Broker, Prestige.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 60 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.