Victorie pentru protejarea zonei istorice din Mun. Rădăuți, jud. Suceava: container ilegal îndepărtat după sesizările Asociației Rădăuțiul Civic

0

Asociația Rădăuțiul Civic anunță îndepărtarea containerului amplasat ilegal pe domeniul public, în zona istorică protejată a municipiului Rădăuți, declarată sit istoric conform Listei Monumentelor Istorice din județul Suceava.

În luna mai 2023, peste 1.500 de cetățeni au solicitat Primăriei și Consiliului Local Rădăuți menținerea caracterului pietonal al zonei vechi, iar în urma acestei mobilizări civice, Consiliul Local a decis ca zona să fie pietonală în weekend, fără mașini parcate. Cu toate acestea, pe trotuare au apărut construcții temporare – inclusiv un container – fără autorizație și fără avizul Direcției Județene de Cultură Suceava.

În urma sesizărilor depuse de Asociația Rădăuțiul Civic, containerul a fost înlăturat de proprietar. „Spațiul public aparține cetățenilor, iar zona istorică trebuie protejată, nu mutilată. Este o victorie a legii și a bunului simț” a declarat Luca Ciubotaru, Președintele Asociației Rădăuțiul Civic.

Asociația mulțumește pentru promptitudinea reacției Inspectoratului de Stat în Construcții, Direcției Județene de Cultură Suceava și Instituției Prefectului Județului Suceava. Până la acest moment, Direcția de Urbanism a Primăriei nu a transmis niciun răspuns oficial.

Asociația va continua să sesizeze neregulie din domeniul urbanismului, cel mai recent caz fiind cel al unui bloc cu regim de înălțime depășit față de documentele pentru care a fost autorizat, construit pe str. Volovățului din Mun. Rădăuți.

Asociația Rădăuțiul Civic a remintit importanța participării cetățenilor la dezbaterea publică privind viitorul Plan Urbanistic General (PUG) al orașului, document strategic ce va stabili regulile de dezvoltare urbană pentru următorul deceniu și a redactat o poziție publică realizată de experți care arată nevoile de a îmbunătăți acest document.

Asociația Rădăuțiul civic

E-mail: radautiulcivic@gmail.com / Tel: 0741 975 076

Website: www.radautiulcivic.ro

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 60 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.