Specialist ParentED Fest: Când timpul pentru joc și odihnă este sacrificat pentru teme intensive, învățarea profundă poate fi afectată
-
România se află în topul țărilor europene în ceea ce privește timpul petrecut de elevi făcând teme, cu aproximativ 13 ore pe săptămână. La polul opus se află Finlanda, unde elevii alocă doar 6 ore pe săptămână pentru teme.
-
„Investirea unui număr mai mare de ore în lecții regulate și teme nu este însă asociată întotdeauna cu rezultate mai bune”, potrivit studiului PISA 2022, realizat sub coordonarea OECD.
-
Daniel Siegel, expert în parenting și medic neuropsihiatru: “Mai mult de 13 ore pe săptămână dedicate temelor nu aduc automat rezultate mai bune. Când timpul pentru joc și odihnă este sacrificat pentru teme intensive, învățarea profundă poate fi afectată”.
București, 12 august 2025 – România se află în topul țărilor europene în ceea ce privește timpul petrecut de elevi făcând teme, cu 13 ore pe săptămână, potrivit studiului PISA 2022, realizat sub coordonarea OECD (The Organization for Economic Co-operation and Development) . La polul opus se află Finlanda, unde elevii alocă doar 6 ore pe săptămână pentru teme, dar și Elveția, Cehia și Danemarca – cu câte 7 ore.
„Investirea unui număr mai mare de ore în lecții regulate și teme nu este însă asociată întotdeauna cu rezultate mai bune”, se precizează între concluziile studiului.
Același număr de ore ca în țara noastră se regăsește și în Turcia, Bulgaria și Macedonia.
Conform principiilor fundamentale ale neurobiologiei dezvoltării, în special din perspectiva lui Daniel Siegel, expert în parenting și medic neuropsihiatru, care va fi prezent pe scena ParentED Fest de la București toamna aceasta, mai mult de 13 ore pe săptămână dedicate temelor nu aduc automat rezultate mai bune. Din contră, în stări de joacă, sistemul nervos al copilului se relaxează, iar lobii frontali, activi în procese de rezolvare și creativitate, sunt mai eficienți. Când timpul pentru joc și odihnă este sacrificat pentru teme intensive, învățarea profundă poate fi afectată.
„Se poate învăța enorm prin joacă. Atunci când copiii se joacă, sistemul lor nervos este într-o stare de relaxare, iar în această stare, lobii frontali ai creierului lor sunt activați, oferindu-le capacitatea de a raționa, de a rezolva probleme și de a asimila informații noi”, spune Dr. Daniel Siegel.