Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

38 de întrebări pentru perspective diferite în situații de criză

0

Pe la începutul anului știrile menționau vag amenințarea unui virus. Pentru mulți dintre noi era o informație generală, dintr-o țară îndepărtată, care nu părea să ajungă să ne atingă în vreun fel. În aprilie situația e cu totul alta. Amenințarea a fost catalogată pandemie, multe țări sunt în carantină, iar noi, de acasă, din izolare, privim poate cu teamă, poate cu anxietate tot ceea ce se întâmplă.

autor text Iulia Sorescu, sursa și articol complet aici

Și nu, nu mergem la război. Cei mai mulți dintre noi au norocul unei canapele confortabile și al unui abonament la Netflix. Pare momentul perfect pentru dimineți leneșe și activități pentru care nu am fi găsit niciodată timp. La o primă vedere, pare că ne plângem ca niște copii alintați care au pierdut jucăria preferată. De altfel, mulți au arătat cu degetul spre cei care « se urcă pe pereți » de atâta stat în casă. Nu ne putem urca pe pereți când avem sute de activități pe care să le facem.Urcatul pe pereți ca metaforă

Dar acest « mă urc pe pereți » poate fi o metaforă a unui suflet zdruncinat, pentru care o plimbare în parc era singura clipă de liniște și care acum i-a fost luată brusc. Poate fi un strigăt de ajutor când anxietatea este prea mare ca să mai poată fi păcălită cu filme, sau când depresia ne scufundă într-un întuneric și mai mare decât ăsta în care ne-a aruncat pe toți acest virus. Poate fi expresia dezechilibrului în care ne aflam înainte de ne fi izolat cu totul.

Când plimbările nesfârșite erau singurele mecanisme de coping

Eu numeam « stare de nestare » de fiecare dată când părea că am timpul necesar să recuperez tot ceea ce aveam pe listă, toate cărțile rămase în urmă sau cursurile pe care îmi doream să le aprofundez, dar mintea îmi fugea în toate părțile și inima începea să îmi bată prea tare ca să mai stau locului pe scaun. Pereții camerei mele, și așa prea mici, se apropiau până la sufocare. Totul în jur mi se părea prea greu de suportat.

Să fie vreo 7-8 ani de atunci. Fără pandamie, fără alte crize. Doar un doliu după o relație toxică și doi ochi verzi care-mi furaseră mintea… Prietena mea cea mai bună mă prindea de mână, se uita cu grijă la mine și mă ruga să rămân în casă. Poate să dorm. Poate doar să stau. Aveam cearcănele albastre și eram mai meru palidă. Mă uitam prin ea și mă grăbeam să închid ușa în urma mea. Mă plimbam la nesfărșit, călcând pe linia galbenă care delimita pista de biciclete. Mergeam kilometri în șir prin parcuri. Sau căutam prezența prietenilor în locuri aglomerate, cu muzică dată tare, în încercarea disperată de a-mi face găndurile măcar și pentru o clipă să tacă!

autor text Iulia Sorescu, sursa și articol complet aici

DESCARCĂ LISTA CELOR 38 DE ÎNTREBĂRI

About the Author: Iulia Sorescu

Pasiunea mea pentru coaching și fotografie m-a făcut să creez Uprise Action, unde țin ateliere creative de dezvoltare personală. În plus, prin sesiuni individuale de coaching, îi ajut pe ceilalți să își realizeze visele, să le transforme în obiective și să stabilească planuri de acțiune.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.