570
Uneori, viața are un alt plan față de ce ne dorim pe moment, ne imaginăm sau ce plănuim. Și poate fi frustrant când nu se întâmplă așa cum vrem. Preda Bogdana Alexandra a îmbrățișat viața așa cum i-a fost dată, cu provocări, dar și cu reușite și nu s-ar fi gândit că va fi vreodată cadru didactic.
Majoritatea interviurilor cu profesorii ne arată că fie ei au ales profesia de dascăl, fiind atrași de a educa oameni mici pentru a fi oameni mari, fie au fost influențați în bine de un profesor pe care l-au avut fiind elevi.
De data aceasta, meseria a ales-o pe Alexandra, nu invers. La început, ce părea a fi doar un loc de muncă, avea să devină pasiune și implicare în și pentru educație. După 19 ani ca profesor și 5 ani din rol de director de unitate școlară la Școala Gimnazială nr. 1 Grădinari din județul Giurgiu, Alexandra declară ferm că „am descoperit că pentru asta am fost făcută – lucrul cu copiii”.
Întrebată ce a motivat-o să nu schimbe domeniul de activitate în acești ani, Alexandra declară că „zâmbetele și îmbrățișările pe care le primesc la prima oră a zilei când ajung la școală. Bucuria din ochii copiilor, când mă văd, merită tot efortul și toată implicarea mea”.
Și-ar dori să înființeze o școală a părinților; nu una care să te învețe cum să educi copilul acasă, ci una care să te învețe cum să colaborezi cu școala pentru a vedea progresul copilului. În același timp, ar fi un spațiu unde toți am avea curajul de a greși, de a progresa și de a spune ce contează pentru fiecare în parte. Asta crede Alexandra că ar face ca educația să fie reală și realistă.
E necesar să amintim că elevii nu învață doar din ceea ce li se predă, ci și din ceea ce observă. Profesorul este un model de comportament, de atitudine față de muncă, de relaționare și de respect față de valori. Prin comportamentul său, profesorul transmite mesaje puternice despre responsabilitate, încredere și empatie.

1 comment
Felicitări, doamna director! Avem nevoie de oameni ca dvs în sistemul de învățământ. Oameni care vin la școală de drag, care nu simt ca muncesc pentru ca fac ce iubesc, care se implica 100% cu responsabilitate și asumare. Felicitări pentru mindsets! Sunt convinsă ca va iubesc copiii ❤️