Înscrieri deschise la atelierul de film documentar pentru adolescenți Point & Shoot Brașov

0

Atelierele de film documentar pentru adolescenți organizate de Asociația One World Romania revin pentru al șaselea an consecutiv în formula Point & Shoot. Anul acesta, tinerii cu vârsta între 14 și 19 ani care locuiesc în Brașov, Călărași și Timișoara sunt invitați să ia parte la cinci zile pline cu exerciții de filmare și activități care îi vor ajuta să comunice și să se cunoască, alături de profesioniști din industria filmului.

Pentru Brașov, înscrierile sunt deschise până pe 19 septembrie, iar atelierul va avea loc în perioada 7 – 11 octombrie la Centrul Multicultural al Universității Transilvania. Atelierul va fi coordonat de două cineaste cu experiență în domeniul filmului documentar: Andreea Lăcătuș, directoarea festivalului One World Romania și regizoarea scurtmetrajului „Între marginile zilei”, selectat la Sarajevo Film Festival, TIFF și nominalizat la Premiile Gopo, și Simona Constantin, producătoare de film și evenimente culturale, dar și regizoare de film documentar și producții de televiziune. 

Atelierul continuă tema festivalului One World Romania de anul acesta – Alege!, îndemnând adolescenții să aleagă cum privesc imaginile care îi înconjoară, într-un format non-competitiv, în cadrul căruia sunt încurajate lucrul în echipă, curiozitatea și autocunoașterea prin dialog.

Point & Shoot e pentru tine dacă vrei să înțelegi de ce unele imagini au impact asupra ta sau să creezi imagini care transmit un mesaj; dacă ai o pasiune pentru filme și vrei să descoperi alte perspective asupra lor; dacă ești o persoană care își pune mereu întrebări și vrei să-ți exersezi curajul de a vorbi în public; dacă simți că te atrag subiectele legate de drepturile omului sau filmul documentar și vrei să afli mai multe despre ele.

Programul conceput de traineri te îndeamnă să descoperi povești pe care le poți împărtăși cu ceilalți, prin intermediul filmului. Vei participa la exerciții de filmare pe teren și de montaj în cadrul cărora îți vei exersa totodată capacitatea de a asculta și de a vorbi cu empatie cu cei din jurul tău.

Cum se aplică la atelier?

În vederea selecției, îi invităm pe cei interesați să completeze un scurt formular: https://forms.gle/JaRCjV3x4r1Bqfm79. Nu există taxă de înscriere sau de participare. Vor fi selectați 8 participanți. Pentru întrebări legate de aplicație, vă rugăm să ne scrieți pe adresa atelier@oneworld.ro.

Traineri:

Andreea Lăcătuș este regizoare, producătoare culturală și trainer, cu studii în film și management cultural. Scurtmetrajele sale, „Bestia” (2018) și „Între marginile zilei” (2023), au fost selectate la festivaluri din țară și străinătate, printre care Shanghai IFF, Golden Goblet Award (2018) și Sarajevo IFF (2023), Premiile Gopo (2024). Începând din 2018 a co-creat alături de diferite echipe programe de accesibilizare a culturii și programe de educație prin cinema, susținând ateliere de educație audiovizuală din 2016, iar între 2022-2024 este una dintre bursierii CEC ArtsLink, rezidențe în Statele Unite, colaborând cu LAPD (Los Angeles Poverty Department), unde cercetează impactul pe termen lung al programelor culturale și artistice în comunități vulnerabile. Anul trecut a preluat funcția de director de festival la One World Romania.

Simona Constantin a studiat regie de film la UNATC București, fiind în producție cu un documentar de lungmetraj cu și despre Caliu, lăutarul violonist din Clejani. Colaborează cu artiști din diferite discipline la lucrări de artă vizuală și relațională, centrate în jurul unor comunități specifice. Se formează în meseria de curator, asumându-și pentru prima dată acest rol prin proiectul „Crescut pe Muzică” (expoziție online creată împreună cu 20 de adolescenți din România). Simona susține, în calitate de trainer, ateliere pentru copii, adolescenți și adulți încă din 2016.

În această toamnă, One World Romania pornește din nou On Tour. Pe lângă atelierele pentru liceeni, vor avea loc ediții ale Festivalului Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului, cu proiecții și dezbateri, la Călărași (4 – 7 septembrie), Timișoara (19 – 22 septembrie) și Oradea (18 – 20 octombrie). La Brașov va avea loc și o ediție extinsă KineDok, programul care promovează documentare creative în spații alternative.

ORGANIZATOR

Asociația One World Romania

PROIECT CULTURAL CO-FINANȚAT DE

Consiliul Județean Brașov, Administrația Fondului Cultural Național

PARTENERI

Asociația Culturală Artburg, Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov

PARTENERI MEDIA NAȚIONALI

Radio România Cultural, Agerpres, Zile și Nopți, Scena9, Școala9, LiterNet, Films in Frame, Revista FILM, Cărturești

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Înființată în 2009, Asociația One World Romania organizează anual la București singurul festival de film documentar și drepturile omului din țară, One World Romania. Asociația lucrează cu filmul documentar ca vehicul pentru dialog social și politic, ca fereastră spre lume și mediu ce provoacă la reflecție și formează comunități. Prin activitățile sale, asociația sprijină evoluția cererii de documentar în România, ceea ce a condus în ultimii ani la un interes crescut pentru acest gen, atât în ceea ce privește publicul larg, cât și în cadrul unor programe educaționale.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 60 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.