Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Descoperă Calea Victoriei, eveniment online organizat de Fundația Calea Victoriei

0

Dacă vrei să descoperi frumuseţea caselor și a monumentelor de pe Calea Victoriei şi să afli povestea oamenilor care le-au construit, rezervă-ți un loc la evenimentul Descoperă Calea Victoriei din 14 ianuarie, de la ora 19:00, organizat de Fundația Calea Victoriei.

În această expediţie culturală online, vei afla de la istoricul Anita Sterea care au fost momentele memorabile petrecute pe această cale regală.

Calea Victoriei este una din cele mai vechi artere ale Bucureştiului. Înainte de domnia lui Constantin Brâncoveanu, strada nu făcea parte din Bucureşti, numele ei fiind Drumul Braşovului şi era formată doar din segmentul dintre Cercul Militar şi Piaţa Victoriei. Porţiunea cuprinsă între Piaţa Naţiunilor Unite (fostă Piaţa Senatului) şi bulevardul Regina Elisabeta era cunoscută în acea vreme sub numele de Uliţa Mare spre Sărindar pentru că ducea către biserica Sărindar (astăzi, Cercul Militar Naţional).

Drumul, rezultat din unirea dintre Drumul Braşovului si Uliţa Mare spre Sărindar, a fost deschis în anul 1692, de către domnitorul Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu, sub numele de Podul Mogoşoaiei. Uliţa nou formată era pavată cu trunchiuri de copaci. Străzilor astfel pavate li se spunea poduri, motiv pentru care şi noua cale primeşte denumirea de „Pod”, Podul Mogoşoaiei. Noua stradă a fost construită pentru a asigura o cale de legătură între moşia voievodului – Mogoşoaia şi palatul domnesc, amplasat în apropierea Curţii Vechi. Artera devine drumul principal al capitalei, de-a lungul ei construindu-se case boiereşti, biserici, hanuri, hoteluri, prăvălii, magazine de lux, cafenele şi instituţii de stat.

Casele şi palatele despre care vom povesti şi pe care le vom admira la acest tur ghidat prin Bucureşti sunt: Casa Cesianu, Palatul Cantacuzino, Casa Dissescu, Casa Vernescu, Palatul Ghika-Grădişteanu, Academia Română, Casa Monteoru-Catargi, Palatul Romanit, Palatul Ştirbei, Grand Hotel Continental, Athenee Palace, Muzeul Theodor Aman, Ateneul Român, Palatul Regal, Biblioteca Centrală Universitară, Biserica Creţulescu,  Palatul Telefoanelor, Teatrul Odeon, Casa Capşa, Cercul Militar Naţional, Biserica  Sărindar, Hotel Boulevard, Pasajul Macca-Villacrosse, CEC, Palatul Poştelor, Biserica Stavropoleos şi Caru’ cu Bere.

Vă propunem să cunoaştem mai bine locurile frumoase din Bucureşti şi istoria lor pentru a putea înţelege ce este valoros în oraş şi merită să fie protejat de invazia blocurilor de sticlă şi de ignoranţă.

Dacă ai întrebări sau vrei să faci cadou participarea la acest eveniment, scrie un mesaj pe contact@victoriei.ro.

Evenimentul are loc online, live, pe zoom.us. Vă rugăm să ţineţi cont de data şi ora la care au loc întâlnirile, evenimentele nu se înregistrează. Cu o zi înainte de data începerii, veți primi un link cu ajutorul căruia veţi accesa evenimentul pe Zoom.us.

Lector: Anita Sterea

Data: 14 ianuarie 2022

Ora:  19:00

Ateliere: 1

Cost: 60 de lei

Despre autor

avatar

Ne-am propus sa oferim celor din jur „delicatese culturale”, impachetate in forma unor evenimente sau ateliere care coloreaza si invioreaza peisajul cotidian. La Fundatia Calea Victoriei, discutam despre antropologie, istorie, muzica, pictura, astronomie, filozofie, teatru, mistica si orice alt subiect ne face placere sa abordam. Lectorii nostri sunt personalitati marcante ale vietii culturale bucurestene: profesori universitari, scriitori, pictori, actori etc. Numele fundatiei doreste sa celebreze o perioada efervescenta din istoria Bucurestilor, perioada in care Romania a fost un stat european in adevaratul sens al cuvantului, prin spirit si mentalitate. Vrem, de asemenea, sa sugeram ca exista o cale a victoriei personale prin vizitarea subiectelor culturale si intalnirea cu oameni care au cu adevarat lucruri de spus.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.