PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA: S-a deschis primul centru privat de dezintoxicare all inclusive, lângă București

0
  • În Snagov Rehab Center sunt tratate toate tipurile de dependență, printre care cele de droguri, alcool, medicamente, pariuri sportive/jocuri de noroc, de tehnologie, mâncare, sex, obsesia de muncă.

  • Se estimează că dependențele cu grad crescut de risc vor fi pe primul loc în ceea ce privește morbiditatea, surclasând cancerul și bolile de inimă.

București, februarie 2024 – Primul centru privat de dezintoxicare, cu servicii all inclusive, a fost deschis în România, ca urmare a creșterii numărului de persoane afectate de dependențe severe. Oferind un serviciu unic în țară, Snagov Rehab Center este un centru modern, dezvoltat cu o investiție din capital privat prin care s-a pus accent pe amenajarea în detaliu atât a spațiilor interioare, cât și exterioare.

În Snagov Rehab Center sunt tratate toate tipurile de dependență, printr-un program terapeutic individualizat, printre care cea de droguri, alcool, medicamente, pariuri sportive/jocuri de noroc, de tehnologie, mâncare, sex, obsesia de muncă. Snagov Rehab Center are o capacitate de cazare, în regim all inclusive, pentru 11 persoane, fiind funcțional non-stop. 

Centrul se află într-o vilă modernă, într-o curte cu spațiu verde cu o suprafață de 2.000 mp.  Cu o amenajare interioară armonioasă și amplasat într-un cadru natural pe malul lacului Snagov, centrul este dotat cu toate facilitățile necesare pentru eliberarea românilor de dependențe. Printre facilități se regăsesc spații dedicate ședințelor de psihoterapie individuală și de grup, camere de cazare confortabile, spații pentru mișcare și relaxare, piscină exterioară, teren de tenis sau fotbal, sală de fitness, ponton de pescuit și fizioterapie,  toate gândite să răspundă nevoilor beneficiarilor. Serviciile Snagov Rehab Center se adresează persoanelor cu vârsta cuprinsă între 16 ani și 55 ani, cu orice tip de dependență și traume generate de aceasta, pentru tratarea și recuperare după dependență.

“În România nu există, din păcate, un centru în care persoanele cu dependențe să nu se simtă dezumanizate și considerate cazuri pierdute și nici cu un mediu armonios în care să se simtă în siguranță și încrezătoare că se vor vindeca de dependențe. Am înțeles nevoia reală care a luat naștere în societatea românească pentru un astfel de centru, fapt pentru care am hotărât să venim în întâmpinarea familiilor care se confruntă cu acest tip de probleme, a părinților care nu mai găsesc soluții pentru a ieși din impas și a persoanelor care au decis că este momentul unei schimbări reale și de durată în viață lor. În spatele dependențelor de cele mai multe ori se ascund probleme psiho-emoționale neadresate și nerezolvate care în timp au degenerat în consum necontrolat de substanțe dăunătoare sau de obiceiuri păguboase, ca unic mecanism de supraviețuire. Astfel, am creat Snagov Rehab Center, prin care oferim atât abordarea de tratament necesară pentru scăparea de dependențe, cât și un spațiu de cazare modern, cu toate facilitățile necesare. Am creat un mediu exclusivist și confidențial, cu o capacitate limitată la doar 11 locuri, pentru ca fiecare să beneficieze de o îngrijire individualizată”, declară Florinela Patica Rațiu, psihoterapeut și administrator al centrului Snagov Rehab Center.

Cu ajutorul și experiența unei întregi echipe, din care fac parte și 4 terapeuți specializați în adicții, precum și cu serviciile și programele special create, este oferită o șansă reală cu rezultate dovedite de ieșire din cercul vicios al dependențelor. Totul într-un spațiu creat astfel încât să răspundă celor mai riguroase cerințe în domeniu, într-un cadru care oferă siguranță și confidențialitate.

Snagov Rehab Center reunește o echipă de experți în terapie care, prin experiența dobândită în ultimii ani de muncă și interacțiunea constantă cu persoane prinse în capcana dependențelor, au căpătat know-how-ul necesar să asigure asistență de calitate în această arie de expertiză. 

“Abordarea întregului proces de recuperare este una de natură holistică, de ansamblu, acesta fiind și motivul pentru care serviciile oferite de Snagov Rehab Center sunt unice, și anume centrate pe minte, corp și suflet în mod egal. Având la bază aceste considerente, am alocat în programele noastre timp special și pentru activitate fizică și relaxare: mișcare zilnică (exerciții de psihosomatică, sala de fitness, tenis, înot în sezonul de vară), sesiuni de masaj, pescuit și nu în ultimul rând responsabilizarea beneficiarului prin autogospodărire. Oferim nu doar ambientul necesar pentru derularea cu succes a programelor de recuperare după dependențe, ci și sprijinul emoțional pentru fiecare beneficiar în drumul către sobrietate”, explică psihoterapeutul Florinela Patica Rațiu.

Conform ultimelor statistici, una din 4 persoane este afectată de probleme de natură psihică. Mai mult, se estimează că afecțiunile psihice și dependențele cu grad crescut de risc vor fi pe primul loc în ceea ce privește morbiditatea, surclasând cancerul și bolile de inimă.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.