Asociaţia Divers cu sprijinul Departamentului pentru Relaţii Interetnice organizează în cadrul programului „Diversitatea – O Şansă în Plus pentru Viitor” o tabără de creaţie interculturală pentru elevi cu scopul realizării „Calendarului Diversităţii 2011”.
Organizatorii oferă 12 locuri gratuite în tabăra de creaţie care se desfăşoară la Sînvasii, judeţul Mureş în perioada 20 – 26 iunie 2010.
Ocuparea locurilor din tabără se va face în baza unei selecţii de către un juriu format din artişti plastici. Pentru a participa la selecţie elevii care doresc să participe la această tabără trebuie să trimită o lucrare realizata (desen, grafică, pictură, etc) în format electronic (fotografie sau imagine scanată a lucrării) însoţită de o scrisoare de intenţie de participare la relaizarea Calendarului Diversităţii şi o scrisoare de angajament a părinţilor prin care sunt de acord cu această participare.
Înscrierea la selecţie se poate face până în data de 7 iunie 2010 la următoarea adresă: office@divers. org.ro, persoana de contact dna Koreck Maria, 0748-396684.
Informatii complete pe divers.org.ro