Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Invitați și proiecții speciale la Divanul Degustătorilor de Film și Arte Culinare / 26 – 31 august

0

Cu ocazia aniversării a 20 de ani de la realizarea coproducției româno-franceză O vară de neuitat/ Un été inoubliable, filmul va fi proiectat în cadrul celei de-a cincea ediții a Divanului Degustătorilor de Film și Artă Culinară. Regizorul Lucian Pintilie va fi prezent la eveniment, el fiind unul dintre invitații speciali ai festivalului.

Deşi este o adaptare a romanului lui Petru Dumitriu, O vară de neuitat poate fi considerat film autobiografic pentru regizor căci peisajul arzător al Dobrogei aminteşte de cel al Bugeacului natal; astfel poate fi explicată poezia unor imagini din film fără precedent la Pintilie. Un căpitan persecutat şi familia sa încearcă să se adapteze într-o garnizoană de graniţă unde au loc conflicte cu comitagiii bulgari. Povestea este relatată de fiul lor, ajuns la maturitate şi care îşi aminteşte evenimentele, însă, în mod ironic, pentru copilul de atunci a fost o vară de neuitat, probabil cea mai frumoasă.

divan nou 1

O vară de neuitat a fost nominalizat pentru Palme d`Or la Cannes (1994), iar din distribuție fac parte Kristin Scott Thomas, Claudiu Bleonţ, Olga Tudorache, George Constantin, Marcel Iureş, Răzvan Vasilescu, Ioan Gyuri Pascu.

Despre O vară de neuitat/ Un été inoubliable criticul de film Tudor Caranfil scria în Dicționarul universal de filme (2008) următoarele: Un “Deșertul tătarilor” balcanic inspirat de “Salata”, una dintre “cronicile de familie” ale lui Petru Dumitriu, înainte de orice “film de stări”, în care critica internațională a identificat premoniția unor realități la zi ale războiului civil bosniac. Variată și expresivă scenografia lui Paul Bortnovschi și Călin Papură.”

În 1995, anul lansării, filmul a câştigat Premiul UCIN pentru scenografie.

Lucian Pintilie este unul dintre cei mai importanți regizori de film și teatru din România. A regizat mai multe spectacole de teatru antologice, ca Proștii sub clar de lună, Copii Soarelui, D’ale carnavalului și Revizorul, care a fost interzis de cenzură după a treia reprezentație. După apariția celor două lungmetraje Duminică la ora 6 și Reconstituirea, și scandalul iscat de Revizorul, Lucian Pintilie a primit un pașaport și a fost lăsat să plece din țară. În 1990, când se repatriază, realizează numeroase filme în coproducție româno-fraceză,  printre care și Terminus paradis, care obține Premiul Juriului la Festivalul de Film de la Veneția în 1998.

Regizorul grec Nikos Grammatikos, al cărui film Regele/ O vasilias va fi prezentat în cadrul festivalului, se numără și el printre invitații speciali.

Filmul este o încercare de explorare a satului grecesc prin intermediul unui tânăr care vrea să o ia de la capăt, după ce și-a dedicat o mare parte a existenței consumului de droguri. Suspiciunea, teama şi maliţia unei societăţi în care nu e loc pentru străini sunt explorate prin intermediul unui limbaj cinematografic realist, amintind de cel al lui Lars von Trier iar critica socială acerbă salvează filmul de a deveni o melodramă.

Regele/ O vasilias a fost premiat cu Marele Premiu Piramida de Aur la Cairo (2003), Premiul pentru interpretare (Vanghelis Mourikis), premiul pentru Cele mai bune decoruri (Youla Zoiopolou), premiul al treilea în competiţia pentru Cel mai bun film la Salonic (2002) .

Din distribuție fac parte Vangelis Mourikis, Marilita Lambropoulou, Minas Hadzisavas și Babis Giotopoulos.

Cea de-a cincea ediție a Divanului Degustătorilor de Film și Artă Culinară, care va avea loc în perioada 26 – 31 august în Portul Cultural Cetate (județul Dolj), va fi dedicată temei „Eroi şi antieroi din Balcani”

Divanul Degustătorilor de Film și Artă Culinară este un eveniment anual, organizat de Fundația pentru Poezie “Mircea Dinescu”, cu sprijinul  TV 1000, CNC și ICR.

Parteneri: Primăria Craiova, Energobit, Metro, Boromir.

Parteneri media: Radio România Cultural, Cațavencii, Zile și Nopți, TV Mania, Liternet, CinemaRx, Filmreporter, All About Romanian Cinema, Sub25, Cinefan, Getlokal, Cooperativa Urbana, InFestival, Altcine.com

 

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.