Ziua Națională #eusuntdeIMPACT

0

ȘIEUSUNT#DE IMPACT

Activitatea Vis de copil face parte din cadrul proiectului nostru Un zâmbet pentru fiecare derulat cu sprijinul Fundației Noi Orizonturi. Dorim să demonstrăm puterea tinerilor de a schimba lumea, prin educație și proiecte civice! 

Tineri din toată România, elevi de școală gimnazială și liceu, vor sărbători ziua copilului altfel, în cadrul Zilei Naționale #eusuntdeIMPACT, inițiată de Fundația Noi Orizonturi la nivel national. De 1 iunie, sărbătorim faptul că tinerii şi copiii au un rol activ în îmbunătăţirea societăţii, au un cuvânt de spus şi pot fi implicaţi în decizii ce ţin de bunăstarea întregii planete. Astfel, în 19 județe tinerii din cluburile IMPACT (https://www.noi-orizonturi.ro/tineri/cluburile-impact/) implementeză la unison acțiuni civice pentru membrii comunității lor.

Această zi nu este doar despre ziua copilului, ci mai degrabă este despre implicarea fiecărui copil în comunitate şi în cele mai importante provocări ale planetei. Prin campania națională #eusuntdeIMPACT, copilul este cel care dă, nu este cel care primeşte. Dăm glas tinerilor spre a spune povestea mai departe și a arăta că acţiunile lor schimbă pas cu pas ţara într-un loc mai bun.

Clubul IMPACT Pedagogic din Colegiul Național Pedagogic Constantin Brătescu, Constanța, format din 15 membri de liceu și un profesor lider IMPACT își propune de Ziua Națională IMPACT, să organizeze un stand de prezentare și ateliere creative cu copiii de la CȘEI Delfinul, la care vor fi prezenți profesorii și părinții, precum și membri ai comunității locale.

Copiii vor fi împărțiți în grupe mici, iar membrii IMPACT Pedagogic vor organiza jocuri de mișcare în aer liber, dar și ateliere creative privind stil de viață sănătos și starea de bine. Activitățile se vor desfășura în incinta CȘEI Delfinul, în intervalul orar 10.00 -12.00.

Prin implicarea noastră în această campanie dorim să arătăm importanța celor 17 obiective ale dezvoltării durabile care se regăsesc în Agenda 2030, cu referire la obiectivul 3 Sănătate și starea de bine. Dorim să arătăm că doar printr-o alimentație bogată în fructe și legume, practicarea unui sport, respectarea igienei dentare, a corpului ne putem feri de boli, dar și prin exercitii pentru combaterea stresului obținem creșterea stimei de sine.Participând la campanie, dorim să dăruim copiilor momente plăcute de ziua copilăriei, sărbătorind împreună acest eveniment deosebit.

Copilaria este cea mai fericită perioadă a vieții, lipsită de griji. Este ziua în care putem oferi micuților iubirea, prietenia noastră și o îmbrățișare atât de prețuită, precum și multe baloane. 1 iunie, este ziua copilului, dar și ziua în care sărbătorim IMPACT, cea mai grozavă experiență de învățare. Participarea mea la activitățile clubului a produs o schimbare benefică: am devenit mai responsabilă și mai încrezătoare în forțele mele, am învățat să îmi argumentez opiniile și să pot vorbi liber în public. Consider că este datoria noastră a tinerilor de a ne implica. Încerc să fiu un model de implicare civică și caut să susțin demersuri pe care le consider necesare pentru comunitatea din care fac parte”, lider junior Aylin Burmambe

Clubul IMPACT Pedagogic din Constanța, Colegiul Național Pedagogic Constantin Brătescu, 23 proiecte implementate până în prezent, face parte din rețeaua națională de Cluburi IMPACT a Fundației Noi Orizonturi. La nivel național și international peste 150 de cluburi IMPACT fac parte din rețeaua națională, în timp ce peste 500 de cluburi sunt deschise în 24 de țări din Europa, America, Asia sau Africa.

Tinerii și profesorii din cadrul cluburilor se întâlnesc săptămânal pentru a dezvolta proiecte în folosul comunității. Printre abilitățile dezvoltate se numără antreprenoriatul, gândirea critică, valori proprii, iar învățarea este interactivă și conectată la realitate.

Despre Fundația Noi Orizonturi

De 18 ani Fundația Noi Orizonturi oferă educatorilor instrumente prin care pot împuternici tinerii să conducă şi să producă schimbări pozitive în comunităţile lor. Fundația lucrează cu cadre didactice, directori de școli şi voluntari să transforme educaţia din România, să susțină organizaţii din alte 24 de ţări și să ofere programe de dezvoltare a competenţelor și a caracterului. Fundația Noi Orizonturi aduce o perspectivă nouă școlilor – ca spațiu al colaborării între diferiți membri ai comunității pentru a răspunde mai bine nevoilor copiilor. Pentru mai multe detalii: https://www.noi-orizonturi.ro/

Ziua Naţională IMPACT face parte din proiectul „Vocea mea contează! Tinerii- liderii schimbării în Agenda 2030” implementat de Fundaţia Noi Orizonturi şi finanţat prin proiectul “Towards open, fair and sustainable Europe in the world – EU Presidency Project 2019-2021, co-finanțat de Uniunea Europeană și implementat de organizația Fingo din Finlanda, în parteneriat cu Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare – FOND (România), platforma CROSOL (Croația) și Confederația Europeană de ONG-uri pentru dezvoltare – CONCORD.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.