Remix și SOS Satele Copiilor România lansează campania “Împreună facem mai mult bine!”

0

Remix și SOS Satele Copiilor România lansează campania

Împreună facem mai mult bine!

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, în perioada 1 Iunie – 31 Iulie 2019, compania Remix Second Hand și organizația SOS Satele Copiilor România desfășoară campania “Împreună facem mai mult bine!”, ce vine în sprijinul copiilor singuri sau abandonați, care nu au familia alături de ei, dar și în sprijinul familiilor cu copii din medii dezavantajate, contribuind astfel la reducerea problemelor comunității și îmbunătățirea calității vieții.

Pe parcursul campaniei, clienții Remix sunt încurajați să facă o faptă bună și să doneze o parte din venitul obținut prin serviciul “Vindeți către Remix” către SOS Satele Copiilor România, iar Remix va dubla fiecare donație realizată de clienții săi.

În cazul în care utilizatorii Remix nu au nicio sumă disponibilă în portofelul virtual, pot comanda un Remix Bag și ulterior să vândă către remixshop.com hainele și accesoriile din gerderobă pe care nu le doresc, dar care sunt într-o stare foarte bună. Astfel, iubitorii modei second hand din România susțin o cauză umanitară alături de Remix și SOS Satele Copiilor România.

Cu cât suntem mai mulți cei care susținem cauzele nobile și faptele bune, cu atât viața noastră și a celor din jur va fi mai bună. La 1 iunie, împreună cu SOS Satele Copiilor România, dăm startul unei campanii care are ca scop ajutorarea copiilor defavorizați din România. Încurajăm clienții Remix și iubitorii modei sustenabile din România să ne susțină, pentru că… Împreună facem mai mult bine!”, spun reprezentanții Remix Second Hand.

Remix este unul dintre cele mai mari magazine online de second hand fashion din Europa, cu operațiuni în Bulgaria, România, Grecia, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Germania și Austria.

Compania Remix s-a alăturat misiunii organizației SOS Satele Copiilor România în toamna lui 2018 cu obiectivul de a se implica direct și activ în acțiuni care să îmbunătățească viața copiilor care provin din medii defavorizate, oferindu-le acestora o copilărie fericită, o ingrijire potrivită, o dezvoltare armonioasă, o educație bună și șansa de a deveni adulți impliniți, care să se integreze natural în societate.

*Peste 40.000 de copii au interacționat până acum cu unul dintre programele SOS. În prezent, aproape 200 de copii cresc și se dezvoltă zi de zi, pentru a deveni tineri încrezători și independenți, în cele 3 sate SOS din București, Cisnădie și Hemeiuș. În paralel, SOS Satele Copiilor România sprijină în mod direct 800 de beneficiari, părinți și copii, în comunitățile defavorizate, oferind asistență și îndrumare familiilor acestora aflate în situații dificile.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.