Educația de azi și schimbările climatice de mâine

0

Încălzirea climei, ca și educația, sunt dintre acele probleme care nu fac zgomot în media. Dar comunitatea științifică internațională se agită și trage semnale de alarmă. De aici ni se spune că dacă nu schimbăm nimic din felul în care facem actual lucrurile, dacă urmăm același mod de a face business, ne îndreptăm spre o medie a temperaturii globale cu 5 grade mai mult decât în perioada pre-industrială.

 

Acum suntem aproape de +1 grad. Problema cea mai alarmantă este faptul că majoritatea oamenilor nu par să înțeleagă ce înseamnă o creștere cu 5 grade. Și deși există unele presupuneri și încercări de a estima cum ar fi viața într-o lume cu 5 grade mai caldă, nu putem ști cu adevărat. Ce știm însă este cum a arătat lumea cu 5 grade mai puțin – ultima eră glaciară, acum 14000 de ani. Atunci, creșterea temperaturilor până la cele de astăzi s-a realizat în 5000 de ani, cu aproximativ 0,1 grade pe secol. În ziua de azi riscăm o creștere cu 5 grade într-un secol.

O astfel de schimbare atinge în primul rând comunitățile vulnerabile. Proiectul Competențe pentru educația privind schimbările climatice în comunitățile vulnerabile vine în sprijinul acelor comunități care au contribuit cel mai puțin la emisiile cu gaze de seră (care afectează clima) dar care riscă să fie afectate cel mai tare.

Pornit la inițiativa Asociației REPER21 (România), cu finanțare prin Erasmus+ și realizat în parteneriat cu Asociația Connected by Nature (Franța) și Fundația Ecosistemi (Italia), proiectul a reunit, profesori, lideri de opinie sau activiști comunitari cu rol de educatori în comunități. Aceștia și-au dezvoltat competențele pedagogice utile pentru sensibilizarea si pregătirea comunităților în vederea adaptării la schimbările climatice.

Inițiatorii proiectului cred că educația poate fi cheia schimbărilor climatice. Strategia bazată pe educație ar putea fi cea mai potrivită pentru comunitățile vulnerabile care, prin definiție, au mai puțin acces la tehnologie, mai puțină putere de negociere, mai puține fonduri pentru a-și adapta structurile economice și sociale la efectele schimbărilor climatice. Dar, pentru ca educația să poată juca acest rol de micșorare a efectelor, este necesară o doză de asumare și dedicare și din partea profesorilor din sistemul de învatamant, nu doar dinspre instituțiile specializate sau ONG-urile pentru care prevenirea schimbărilor climatice face parte din misiunea lor specifică.

„Educația pentru schimbările climatice” (ESC) nu se poziționează ca o nouă disciplină autonomă, ci tinde spre o abordare transversală, pe care diferiți actori din educația formală, nonformală și informală o pot integra în programele lor pentru ca acestea să evolueze. ESC încearcă să asigure o mai bună adaptare la realitățile societății prezente și viitoare.

În contextul proiectului de față, vorbim de un program de pedagogie ESC, iar competențele pedagogice vizate de proiectul celor de la Reper21 sunt complexe, gândite într-un sistem alcătuit din 3 etape: Modulul 1 – „A ști”, axat pe acumularea de cunoștiințe, Modulul 2 – „A ști să faci”, axat pe dezvoltarea atitudinilor și Modulul 3 – „ A ști să fii”, axat pe dezvoltarea aptitudinilor. Fiecare dintre cele 3 module are o curriculă specifică, creată special pentru acest proiect, care necesită un total de 100 de ore de curs pentru predare.

Practic, proiectul a creat o resursă educațională dedicată educatorilor, pentru a-i pregăti în privința schimbărilor climatice, în speță a celor care lucrează în comunități defavorizate. Proiectul a avut ca obiectiv de bază să dezvolte competențele pedagogice indispensabile pentru ESC cu un grup de 12 profesori români, 12 activiști comunitari francezi și 12 consultanți de mediu italieni, care își desfășoară activitatea în comunități vulnerabile (orașe mici sau periferii dezindustrializate, cartiere tip ghetou, zone rurale subdezvoltate). În plus, s-a creat pe pagina proiectului o bază de resurse utile, conținând jocuri și activități care pot fi accesate și utilizate de către oricine.

În ultima etapă a proiectului, cei 36 au lansat împreună comunitatea de practică „Competențe climatice”, deschisă și promovată spre alți actori europeni activi în educație. În pași mici dar siguri, există loc și dorință de schimbare în mai bine, iar acest proiect și altele cu aspirații similare sunt mișcările ce vor crește România de mâine prin educație.

Proiectul s-a desfășurat în perioada octombrie 2016 – septembrie 2018 și a beneficiat de un grant de 107.200 euro din bugetul educației pentru adulți (Acțiunea cheie 2). Pentru a construi mai eficient un spațiu european al educației, bugetul programului Erasmus+ pentru 2019 a fost mărit, revenind Romaniei un buget de 3,5 milioane euro pentru formarea profesională prin acțiunea-cheie 2.

***

În România, Erasmus+ este administrat de Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, a cărei misiune este de a transforma România prin învățare. Erasmus+ este un program transnațional, finanțat de Uniunea Europeană pentru perioada 2014-2020, dedicat educației, formăriitineretului și sportului.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.