Participarea românească la Festivalul Internațional de Film „goEast” din Wiesbaden

0

Între 10 și 16 aprilie 2019 va avea loc a 19-a ediție a Festivalului Filmul Central-Est European „goEast” de la Wiesbaden, care prezintă peste 100 de filme din țări diferite în cele 10 secțiuni ale sale. Festivalul a fost înființat în anul 2001 de Institutul de Film din Frankfurt/Main şi s-a dezvoltat ca o platformă de dialog între Est şi Vest.

Competiția Oficială a festivalului de anul acesta include pelicula românească „Moon Hotel Kabul”, regizată de Anca Damian, un film de ficțiune despre carismaticul și cinicul jurnalist Ivan Semciuc, jucat de Florin Piersic Jr., pus în situaţia de a-şi reconsidera viaţa după moartea suspectă a unei traducătoare din România pe care o întâlneşte în Afganistan. Un film despre o întâlnire aparent neînsemnată, care ridică întrebări importante despre adevăr și iubire, și prețul pe care suntem dispuși să îl plătim pentru acestea. Din distribuție mai fac parte Ofelia Popii, Adrian Titieni, Rodica Negrea, Iulian Postelnicu și Alexandru Nagy.

Filmul „The Curse of the Hedgehog/Blestemul ariciului”, în regia lui Dumitru Budrala, va fi de asemenea prezentat în cadrul festivalului, în secţiunea Symposium. Această secțiune are ca temă combaterea discriminării și a marginalizării de orice fel. Anul acesta sunt confruntate stereotipurile asociate cu etnia rromă din spațiul balcanic și perspectiva fie romantică, folclorică, exotică sau rasistă din care aceasta este abordată. Filmul lui Dumitru Budrala urmărește pe parcursul unui an o familie extinsă de rromi aparținând comunității Băieșilor, care se luptă pentru supraviețuire într-o societate absurdă, căreia îi fac față cu spirit și umor.

Totodată, filmul „Balanța”, în regia lui Lucian Pintilie, va fi prezentat în cadrul secţiunii Everything stays different? – The Wild Nineties, proiect realizat în colaborare cu FilmFestival Cottbus, sponsorizat de Fundația Federală pentru Studiul Dictaturii Comuniste în Germania de Est, care își propune să analizeze efectele Cortinei de Fier asupra Europei de est și prăbușirii acesteia, dar și ce a însemnat prăbușirea unui sistem social și politic pentru regizorii de la începtului anilor 1990.

De asemenea, anul acesta se va prezenta pentru a doua oară, în cadrul competiției Open Frame Award, o selecție de proiecte artistice ambițioase de realitate virtuală ale unor tineri artiști vizuali şi regizori. Aici îşi vor găsi locul proiectele neliniare, non-narative, care permit spectatorului să exploreze lumi noi și să depășească granițele filmului, artei și tehnologiei vizuale. Printre acestea se numără şi două proiecte românești: “Rocket Man 360” de Millo Simulov și “The Wetland” de Ioana Mischie.

Institutul Cultural Român din Berlin se află la cel de-al unsprezecelea an de parteneriat cu Festivalul de Film goEast, în cadrul căruia a susținut prezența la festival a unor nume importante din cinematografia românească.

Programul complet al ICR Berlin îl găsiţi pe www.rki-berlin.de şi pe Facebook.


Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.