Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Soluție software pentru strângere de donații online oferită GRATUIT de o echipă de gălățeni

0

Criza mondială COVID-19, dincolo de situațiile extraordinare și măsurile drastice pe care le aduce, are inclusiv misiunea de a scoate la lumină aspecte pozitive din fiecare comunitate.

Astfel, nenumărate ONG-uri, grupuri de inițiativă și asociații, inclusiv simpli voluntari au ales să renunțe la a sta deoparte în întreaga țară și să contribuie împreună la ameliorarea situațiilor provocate de noul coronavirus. Cu ajutorul lor și nu numai, bătrâni singuri sunt întâmpinați de voluntari cu cele necesare la ușă, spitalele primesc în timp util materiale de protecție și echipamente, cadrele medicale sunt ajutate să facă față provocărilor, iar toate orașele se mobilizează parcă mai aprig ca niciodată să învingă inamicul nevăzut.

Iar pentru că aspectele pozitive și inițiativele civice au nevoie de o portavoce în contextul situației actuale, dar și de fonduri pentru a mobiliza resurse, o echipă de programatori s-au pornit să ajute tot acest demers prin construirea unei soluții tehnice gratuite pentru strângerea de donații.

 “Am ales să ne implicăm cum știm mai bine și să ajutăm cu o soluție online gratuită pentru donații. Astfel, toate ONG-urile și asociațiile care au ales să lupte în prima linie pe toată durata acestei perioade de criză vor putea strânge mai ușor sumele necesare pentru asigurarea materialelor de protecție, a medicamentelor, alimentelor și nu numai.”, declară Bogdan Pană, unul din inițiatorii campaniei, membru partener al Clusterului OpenHub.

Dedicat ONG-urilor și fundațiilor care organizează campanii de fundraising, software-ul de donații construit de echipa Thecon din Galați este oferit gratuit pe perioada crizei COVID-19 și asigură următoarele funcționalități:

  • Se instalează și se configurează rapid, beneficiind de un panou de administrare de unde pot fi editate ușor și facil orice descriere, orice imagine, orice text, sau poză din platformă;

  • Permite crearea mai multor campanii de fundraising în același timp, astfel încât să ofere posibilitatea donatorilor să aleagă destinația propriilor donații;

  • Stochează în siguranță datele donatorilor pentru emiterea documentelor de donație și contabilizează toate sumele donate;

  • Plata cu cardul, prin integrarea procesatorului de plăți agreat de către ONG sau asociație;

  • Oferă donatorilor transparență și încredere prin sistemul care actualizează în timp real numărul de donatori și suma strânsă în campania desfășurată;

  • Panoul de administrare oferă rapoarte detaliate despre donații, filtrabile după cauză și perioadă de timp;

  • Permite publicarea de informații referitoare la demersul campaniei, promovarea partenerilor, rezultatele campaniei, transparență în privința folosirii sumelor de bani donate;

  • Pagina de contact: Informații despre organizația dumneavoastră și posibilități de a fi contactați.

Toate organizațiile interesate de o astfel de soluție pot interacționa cu platforma dezvoltată de către echipa Thecon aici: https://donatii.thecon.ro/. Pentru întrebări și informații suplimentarene puteți contacta aici: https://thecon.ro/software-platforma-fundraising/.

Fundatia Comunitara Galati a implementat cu succes platforma reusind sa stranga peste 30.000 de lei in primele doua saptamani, bani cu care vor fi suplimentate echipamentele de protectie ale spitalelor din Galati. Alte cateva ONG-uri și-au manifestat deja interesul și urmează să lanseze site-urile pentru fundraising.

Despre Thecon, membru fondator al clusterului OpenHub

Încă din 2006, Thecon dezvoltă soluții web eficiente pentru partenerii și clienții săi și este aproape de comunitate prin participarea și implicarea în campanii cu impact pozitiv. Printre acestea se numără:

  • campania “Make old computers cool again” unde au reușit să restaureze și să doneze 20 de calculatoare funcționale;

  • crearea platformei online si a site-ului evenimentul SemiMaraton Galați organizat de Fundația Comunitară Galați;

  • Openhub Galați – Înființat în 2012, Clubul Openhub este o comunitate de pasionați ai tehnologiei și comunicării, care atrage atât studenți aflați la primii pași în domeniu, cât și reprezentanți ai companiilor de top din Galați și din întreaga țară.

Mai multe detalii despre echipa Thecon sunt disponibile aici: www.thecon.ro.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.