Primul festival de muzică clasică pentru copii și familii începe vineri la Sibiu, Agnita și Ighișu Vechi

0

Timp și muzică de calitate în familie. Primul festival de muzică clasică pentru copii și părinți începe vineri în jud. Sibiu

The Sound of Childhood, primul festival de muzică clasică pentru copii și familii, are loc între 31 mai și 2 iunie la Sibiu, Agnita și Ighișu Vechi.  Artiști din România și din străinătate își dau întâlnire cu cel mai tânăr și mai proaspăt public, copiii, dar și cu părinții lor, pentru trei zile de timp și muzică de calitate, în familie.   

Celebrul și nonconformistul violoncelist Denis Shapovalov, laureat a unuia dintre cele mai renumite concursuri pentru muzicieni din întreaga lume – Competiția Internațională Piotr Ilici Ceaikovski (1998), cuplul muzical format din violoncelistul Makcim Fernandez Samodaiev și pianista Monica Florescu, Orchestra de Cameră Ciuc, Bucharest Wind Ensemble, Duo Kitharsis și actrița Iulia Popa se întâlnesc cu publicul din Agnita (31 mai), Ighișu Vechi (1 iunie) și Sibiu (2 iunie) pentru a redescoperi muzica clasică prin joc și joacă. 

THE SOUND OF CHILDHOOD – Festivalul marilor întâlniri pentru cei mici

Alături de cei mici învățăm să ascultăm și să ne exprimăm emoțiile prin limbajul sunetelor, ne folosim imaginația și ne «ascuțim» auzul pentru a simți până și cele mai fine senzații pe care muzica ni le poate oferi, ne împrietenim cu arta și dezvoltăm abilități noi”, spune violoncelistul Makcim Fernandez Samodaiev despre festivalul The Sound of Childhood. „Așa cum Micul Prinț a îmblânzit o vulpe pentru a și-o face prietenă pe viață, noi vom îmblânzi sunete pentru a iubi, pentru totdeauna, muzica clasică”, completează pianista Monica Florescu. 

În fiecare zi a festivalului vor avea loc două concerte:

  • Ora 11:00- Concerte educative pentru copii;

  • Ora 19:00 – Concerte pentru întreaga familie.

Intrarea este liberă la toate concertele

Ilustrațiile și identitatea vizuală a festivalului The Sound of Childhood sunt realizate de artista Marina Gabriela Soare

Programul concertelor THE SOUND OF CHILDHOOD:

AGNITA |  31 mai 2024

11:00 | Biserica Fortificată din Agnita 

 Concert educativ cu Makcim Fernandez Samodaiev (violoncel) și Duo Kitharsis

Ascultăm lucrări de Francisco Tárrega, Grigoraș Dinicu, Enrique Granados, Manuel De Falla etc.

17:00 |  Biserica Fortificată din Agnita

Concert în familie cu Duo Kitharsis și Makcim Fernandez Samodaiev (violoncel)

Ascultăm lucrări de Francisco Tárrega, Grigoraș Dinicu, Enrique Granados, Manuel De Falla etc.

IGHIȘU VECHI | 1 IUNIE

11:00 | Căminul Cultural din Ighișu Vechi, jud. Sibiu

Concert educativ PETRICĂ ȘI LUPUL cu Bucharest Wind Ensemble și actrița Iulia Popa

Ascultăm basmul simfonic PETRICĂ ȘI LUPUL de S. Prokofiev

19:00 | Căminul Cultural din Ighișu Vechi, jud. Sibiu

Concert în familie cu Monica Florescu (pian) și Bucharest Wind Ensemble

Ascultăm Cvintetul în Mi bemol Major, KV. 452 de W. A. Mozart și Cvintetul în Mi bemol Major, op.16 de L.V. Beethoven. 

Între cele două concerte de la Ighișu Vechi, vor avea loc o serie de activități precum jocuri de cunoaștere (ora 12:30), ateliere de pictură și creație, jocuri în echipă, cântece și dans (14:30 – 17:30), încheiate cu o cină (ora 20:30). 

SIBIU | 2 IUNIE  

11:00 | ATU Toys (Str. 9 Mai, nr. 10)

Concert educativ cu Denis Shapovalov (violoncel), Makcim Fernandez Samodaiev (violoncel) și Orchestra de Cameră Ciuc

Ascultăm Concertul pentru două violoncele în sol minor, RV. 531 de A. Vivaldi și două compoziții de D. Shapovalov: Paganini în Rock Capriccio nr. 24 și Concertul „Scandal For Two” pentru două violoncele și orchestră de cameră.

19:00 | Catedrala Evanghelică Sf. Maria (Piața Huet, nr. 1)

Concert extraordinar pentru familii cu Denis Shapovalov (violoncel), Makcim Fernandez Samodaiev (violoncel), Monica Florescu (pian) și Orchestra de Camera Ciuc

Ascultăm Concertul pentru două violoncele în sol minor, RV. 531 de A. Vivaldi, Concertul nr. 12 în La Major, KV 414 pentru pian și orchestră de W. A. Mozart, două compoziții de D. Shapovalov: Paganini în Rock Capriccio nr. 24 și Concertul „Scandal For Two” pentru două violoncele și orchestră de cameră.

Concerte educative cu ecou pe termen lung

Cele trei zile de festival continuă seria de concerte educative susținute de violoncelistul Makcim Fernandez Samodaiev pentru elevii școlilor din localitățile Valchid, Daneș și Mălâncrav pe parcursul lunii mai, în cadrul proiectului The Sound of Childhood.  

Inițiativa de a organiza un festival adresat copiilor și familiilor dezvoltă programul constant de concerte educative propuse de Asociația și Stagiunea Camerală Florescu-Fernandez & Friends în ultimii ani, pentru a împrieteni publicul tânăr cu muzica clasică. Proiecte precum Învățăm să ascultăm și Eu sunt sunet sunt doar două dintre inițiativele constante desfășurate la Sibiu, dar și în localități din județele învecinate, pentru a dezvolta viitorul public al muzicii clasice. 

Viitorul le aparține muzicienilor, dacă ar fi să luăm în calcul cât de mulți copii vor să cânte la un instrument, după ce ne întâlnim cu ocazia fiecărui concert educativ. Așteptăm cu bucurie să vină timpul în care vom putea participa la concertele lor, iar pentru aceia care vor apuca alte drumuri, diferite de cel al interpretării muzicale, nu ne putem dori decât să păstreze muzica aproape de sufletele lor pentru tot restul vieții” declară pianista Monica Florescu și violoncelistul Makcim Fernandez Samodaiev. 

Mai multe informații despre festival pe pagina de Facebook Florescu-Fernandez & Friends

„The Sound of Childhood” este un proiect organizat de Asociația Florescu-Fernandez & Friends, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării. 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.