KITUL OMULUI DE ZĂPADĂ Romano ButiQ
Cei mai pricepuți meșteșugari romi tradiționali și-au unit forțele în cadrul Romano ButiQ pentru a crea produse unice, punând laolaltă îndemânarea dobândită în sute de ani de experiență. Primul dintre produsele create de aceștia este Kitul Omului de Zăpadă – 2 ochi, un nas, o gură, 5 nasturi, un fular și o pălărie din tablă – necesare pentru ridicarea unui semeț om de zăpadă! Poți primi elementele din lemn pictate sau simple, ca tu să le colorezi asa cum poftești.
Ochii, nasul, gura, nasturii și mătura au fost manufacturate cu atenție de către meșteșugari în lemn din localitățile Ciocănari și Băbeni, fularele au fost realizate de către croitorese din București, iar pălăriile de către gabori din Târgu-Mureș și Caracal, astfel că 5 comunități de romi au fost implicate în realizarea Kitului omului de zăpadă.
Echipa proiectului s-a întâlnit cu profesorul Muhammad Yunus, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 2008 şi fondator al Grameen Bank, instituţie care încurajează afacerile sociale pentru a-i povesti despre proiect și despre îngrijorarea legată de faptul că meseriile tradiționale sunt tot mai puțin practicate. Ideea kitului a fost primită cu entuziasm, echipa profesorului Muhammad Yunus manifestându-și interesul de a participa la promovarea acestuia.
Ideea kitului ne-a venit atunci când am văzut măturile de bună calitate produse de meșteșugarii romi și ne-am amintit de vremurile copilăriei, de copiii care sunt atât de entuziasmați de prima ninsoare pentru că pot ridica o mulțime de oameni de zăpadă numai buni pentru joacă. Acum meșteșugarii romi aduc mai aproape de copii povestea omului de zăpadă.
Romano Cher – Casa Romilor este un proiect ambițios de integrare socială și economică ce își propune să readucă pe piața muncii meseriașul tradițional rom. În condițiile unei economii din ce în ce mai mecanizată și mai tehnologizată, meseriile ce au la bază lucrul de mână și-au pierdut din popularitate, nu și din semnificație!
„Romano Cher – Casa Romilor” este un proiect cofinanţat de Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltare Resurse Umane 2007-2013 şi are ca obiectiv principal readucerea pe piaţa economică şi în viaţa activă a comunităţii pe meseriaşul tradiţional de etnie romă. Proiectul se desfășoara în perioada iunie 2010 – februarie 2013.
PS: Mulţumim Oana Ţoiu pentru informaţie!