Cum sa instruiesti gratuit 500 de tineri si studenti in accesarea fondurilor europene?

0

Adrian Corobană este unul dintre tinerii care lucrează în domeniul accesării fondurilor europene. Acum un an a decis să împărtăşească din experienţa sa şi altor tineri interesaţi de acest domeniu. Prin intermediul Asociaţiei Manageri în Dialog, organizaţie pe care o conduce de la înfiinţarea sa din 2007, a derulat două proiecte: “Cheia către fondurile europene” şi “ Accesează fondurile europene!”, proiecte prin care 500 de tineri din România au fost instruiţi gratuit în domeniul accesării fondurilor europene.

  • România Pozitivă (R.P.): La doar 23 de ani ai deja o experienţă demnă de luat în seamă în domeniul accesării fondurilor europene. Cum ai ales acest domeniu?

Adrian Corobană (A.C.): Totul a fost o întâmplare. Poate părea ciudat, dar în facultate habar nu aveam de fondurile europene. Am avut noroc să fiu la locul potrivit în momentul potrivit. În 2008, încă mai eram student şi eram înnebunit, ca preşedinte al Asociaţiei Manageri în Dialog, să găsesc sponsori şi parteneri pentru proiectele organizaţiei. Era o organizaţie mică, abia înfiinţată şi aveam nevoie ca de aer de organizaţii mai mari care să ne susţină proiectele. Am căutat organizaţii mai mari din domeniul managementului cu care să putem să încheiem parteneriate, printre care şi Fundaţia Naţională a Tinerilor Manageri (FNTM). Am avut o discuţie despre o posibilă colaborare cu domnul Marius Bostan, preşedintele FNTM, iar la sfârşitul discuţiei am avut surpriza să-mi ofere nu doar un parteneriat între cele două organizaţii, ci şi un job în domeniul accesării fondurilor europene. Astfel, am avut ocazia să învăţ “tainele” acestui domeniu doar din practică, făcând parte din echipa care a scris cererile de finanţare şi care a implementat proiectele strategice Rural-Manager şi RURAL-Antreprenor, cofinanţate de Fondul Social European prin intermediul POS DRU.

  • R.P.: Cum a venit ideea organizării de seminarii gratuite pe tema accesării fondurilor europene pentru tinerii din România?

A.C.: Deşi am terminat Facultatea de Management din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, la absolvirea cursurilor nu ştiam nici măcar care sunt principalele fonduri structurale la nivelul Uniunii Europene. Şi aici intervine vechea poveste, facultatea nu creează specialişti în domeniile în care România are neapărată nevoie. Ştiam că situaţia nu s-a remediat şi ne-am gândit să le oferim tinerilor ocazia de a învăţa nu numai teoretic, ci şi practic ce presupune a accesa o finanţare europeană.

  • R.P.: Concret, în ce constă cele două proiecte, „Cheia către fondurile europene” şi „Accesează fondurile europene!” ?

A.C.: Proiectele constă într-o serie de seminarii interactive ce au ca scop atât familiarizarea cursanţilor cu principalele noţiuni din domeniul accesării fondurilor europene, cât şi prezentarea modului în care trebuie completată o cerere de finanţare prin oferirea de exemple de proiecte care au câştigat deja finanţare. Scopul celor două proiecte este de a oferi un minimum de informaţii din acest domeniu tinerilor interesaţi care nu au avut ocazia de a studia aşa ceva în facultate.

  • R.P.: Care este diferenţa între cele două proiecte?

A.C.: Proiectul “Cheia către fondurile europene” se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 16-35 ani din diferite judeţe ale tării. Proiectul a fost implementat în Satu-Mare, Ploieşti, Brăila şi Bucureşti, reuşind să instruim peste 150 de tineri din aceste localităţi. Proiectul „Accesează fondurile europene!” este o reeditare a unui proiect similar de anul trecut, prin intermediul căruia am instruit 250 de studenţi din regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov. Anul acesta, bugetul proiectului fiind mai restrâns, am reuşit să instruim doar 100 de studenţi din Bucureşti.

  • R.P.: Cine a finanţat aceste proiecte?

A.C.: Din 2009, Asociaţia Manageri in Dialog a început să scrie cereri de finanţare pentru apelurile bugetare lansate de Ministerul Tineretului şi Sportului, respectiv Ministerul Educaţiei. Pe lângă alte proiecte, acestea două au câştigat finanţare prin intermediul apelurilor bugetare.

  • R.P.:  Care a fost reacţia tinerilor la aceste proiecte?

A.C. : Având în vedere că prin intermediul acestor proiecte ne-am asumat instruirea a 500 de tineri şi studenţi în domeniul accesării fondurilor europene, iar acest obiectiv a fost atins, nu pot spune decât că proiectele au avut succes în rândul tinerilor şi studenţilor. Atunci când primeşti peste 150 de aplicaţii pentru o sesiune de seminarii cu doar 25 de locuri disponibile, nu poţi afirma decât că tinerii şi studenţii din România sunt interesaţi de acest domeniu. Trebuie doar ca cineva să fie dispus să le ofere aceste informaţii.

  • R.P.: Care va fi continuarea celor două proiecte?

A.C.: Cu siguranţă, Asociaţia Manageri în Dialog va mai organiza în viitor astfel de seminarii. Dacă vom reuşi să le refinanţăm din surse bugetare, vom continua seria de seminarii gratuite. În caz contrar, vom organiza sesiuni de seminarii ce vor avea o taxă modică de participare pentru acoperirea costurilor de organizare. Ne dorim ca această taxă să dea ocazia tuturor celor interesaţi să participe la aceste seminarii.

  • R.P.: Care este povestea Asociaţiei Manageri în Dialog?

A.C.: Asociaţia Manageri în Dialog a apărut în primăvara lui 2007, din dorinţa câtorva studenţi ai Facultăţii de Management de a-şi crea un mediu propriu în care să poată să pună în aplicare noţiunile teoretice pe care le învăţau în facultate. Ni se tot spunea că management înseamnă lucrul cu oamenii, dar nu învăţam decât teorie, nimic practic. Şi atunci ne-am dorit să fondăm această organizaţie. Iniţial, editam doar o revistă în format e-paper. Şi am descoperit că e destul de greu să lucrezi cu oamenii. După primul an al organizaţiei, au început şi alte proiecte, cum ar fi editarea unui portal de ştiri studenţeşti, editarea în 11.000 de exemplare a unei publicaţii pentru studenţii din Bucureşti şi o serie de proiecte de educaţie non-formală. În prezent, ne definim ca fiind organizaţia studenţilor şi absolvenţilor facultăţilor de management din Bucureşti, scopul nostru fiind promovarea culturii antreprenoriale în rândul tinerilor din România.

Multumim Adrian!

Interviurile RomaniaPozitiva, decembrie 2010

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este facilitator & educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training & facilitare și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu peste 30 de autori și peste 50 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are 20 de ani de experiență ca trainer, facilitator pentru peste 10 000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție, antreprenoriat (inclusiv social), ”train the trainers & facilitators”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria FMCG alături de InBev având atribuții de training pentru mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin și-a început cariera profesională alături de echipa AIMS Timișoara - 4 ani de experiență în recrutare și selecție de personal și training. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente, parteneri și conferințe: TEDx București, Impact HUB, Zilele Biz, Frankfurt School of Finance & Management, Future Makers, ASPEN Young Leaders Program, Leaders for Justice Program, Ashoka Romania,Automotive Forum, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, Criminalitate Forestieră WWF, Interpol, Client Earth), TEDx Galați, TEDx Constanța. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training și facilitare pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training și facilitare în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers & Facilitators” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.