BURSA ”PROFESORUL DIGITAL” In memoriam Ana Raluca Medeșan

0

Scoala de Vara Paulina: Sprijinim cu o bursă în valoare de 10.000 de lei, pentru 6 luni, un profesor sau o profesoară, individual sau în echipă, care propun o idee prin care să aducă în clasă, către elevi, pentru învățarea de calitate, tehnologia și mediul digitalizat.

5 ianuarie 1987 – 13 aprilie 2021

Astăzi, când Raluca ar fi împlinit 35 de ani, pornim o nouă inițiativă în memoria prietenei noastre: o bursă oferită unui ”profesor digital”. Raluca Ana Medeșan și Dragoș Apostu au fondat acest proiect prin care și-au propus să aducă fenomenul digitalizării în școală, în învățare, în managementul predării – învățării – evaluării. Au reușit, împreună, să creeze cursuri, să ofere consultanță, să ducă în comunitățile educaționale ideea unei educații digitalizate, o educație însoțită de tehnologie și internet. Astăzi, când ea este o lumină, ducem mai departe gândul și proiectul lor.

Sursa: aici.

Beneficiarul sau beneficiara bursei va avea timp 6 luni pentru a dezvolta, pe marginea ideii câștigătoare, o resursă complexă, un instrument, o metodă, o aplicație, o adaptare pentru un ecosistem de învățare centrat în mod autentic pe elev, pe procesele de învățare profunde, pe rezultate ale învățării în termeni de competențe. Ne așteptăm ca propunerea să fie creativă, inovativă, originală.
• Perioada de depunere a propunerilor de idei: 5 ianuarie – 31 ianuarie 2022
• Prin formularul disponibil aici: https://forms.gle/maHY8scnxUQmEgB46
• Selecția: 1 – 20 februarie 2022
• Dezvoltarea ideii: martie – august 2022
• Prezentarea proiectului final: Școala de Vară Paulina, final de august 2022
• Aplicanții pot depune idei în mod individual sau în echipă, pentru orice ciclu școlar, pentru orice disciplină sau pentru abordări integrate, interdisciplinare.
• Valoarea bursei: 10.000 lei acordată la momentul anunțării câștigătorului; suma este utilizată pentru orice resurse necesare dezvoltării proiectului și este însoțită de sprijin și consultanță educațională, feedback, formare.

Hai să aducem bucurie în educație! ??? Urmăriți pagina Scoala de Vara Paulina pentru actualizări.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 40 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.