193
PENNY România își continuă planul de expansiune națională prin inaugurarea a două noi magazine, în localitățile Roata de Jos, județul Giurgiu și în Suceava, ambele deschise oficial pe 25 iulie. Cele două spații comerciale au fost gândite pentru a oferi clienților o experiență de cumpărături modernă, rapidă și eficientă.
Odată cu deschiderea celor două noi magazine PENNY, rețeaua ajunge la un total de 423 magazine la nivel național.
Magazinul din Roata de Jos, situat pe Str. Republicii nr. 12, are o suprafață de vânzare de 861,30 mp și pune la dispoziția clienților 81 de locuri de parcare, dintre care 3 locuri pentru persoane cu dizabilități, 3 locuri pentru părinți cu copii și 2 stații de încărcare pentru mașini electrice.
Magazinul din Suceava, amplasat pe Str. Gheorghe Doja nr. 142, oferă o suprafață de vânzare de 835,70 mp și un total de 80 de locuri de parcare, dintre care 4 locuri dedicate persoanelor cu dizabilități. Este al treilea magazin PENNY deschis în oraș.
Programul de funcționare pentru ambele magazine este:
Luni – Sâmbătă: 07:30 – 22:00
Duminică: 08:00 – 20:00
