„Dracula” de Radu Jude – Premiera mondială pe 10 august la Festivalul Internațional de  Film de la Locarno 

0

Cel mai recent film semnat de Radu Jude, „Dracula”, va avea premiera mondială pe 10 august  2025, în cadrul competiției oficiale a Festivalului Internațional de Film de la Locarno (Elveția), unul dintre cele mai prestigioase evenimente cinematografice din Europa.

Proiecții în cadrul festivalului:

10.08.2025, 16:45 | Palexpo (premieră mondială, în prezența echipei)

11.08.2025, 11:15 | L’altra Sala

12.08.2025, 21:00 | PalaCinema1

Am întrebat chatGPT despre ce e filmul meu și a răspuns: „Dracula de Radu Jude nu este o  adaptare clasică a romanului lui Bram Stoker, ci o reinterpretare radicală, plasată într-un cadru  contemporan. Filmul urmărește povestea unui regizor care încearcă să monteze un spectacol  despre Dracula, dar proiectul său se transformă într-o reflecție asupra istoriei, propagandei și  identității naționale. Pe măsură ce mitul vampirului se împletește cu realitățile sociale și politice  ale României actuale, filmul devine un eseu vizual plin de ironie și comentariu critic. Jude combină  scene de repetiții teatrale, imagini de arhivă și reflecții meta-cinematografice, rezultând un film  hibrid, provocator și profund autoreflexiv.” Nu mai am mare lucru de adăugat, decît că publicul  va primi 14-15 povești, unele cu vampiri, altele fără, unele comice, altele serioase, și tot ce își  dorește „publicul larg” se află în film: nuditate și sex, umor de proastă calitate, bătăi, sînge,  cioace, șușe, șușanele – așa, ca la porțile Orientului. – Radu Jude

„Dracula” este o coproducție România–Austria–Luxemburg, realizată cu sprijinul CNC  România, Austrian Film Institute (ÖFI, ÖFI+), Film Fund Luxembourg și Creative Europe  – MEDIA. Filmul este produs de Saga Film în coproducție cu Nabis Filmgroup, Paul Thiltges  Distribution, RT Features, Samsa Film, Bord Cadre Films, Sovereign Films și MicroFILM. Echipa filmului prezentă la Locarno este formată din:

  • Radu Jude (regizor, scenarist)

  • Adonis Tanța, Gabriel Spahiu, Oana Maria Zaharia, Andrada Balea (actori) ● Cătălin Cristuțiu (montaj)

  • Sebastian Zsemlye (editare și design de sunet)

  • Matei Teodorescu (compozitor)

  • Vlaicu Golcea (animație A.I.)

  • Alex Teodorescu (producător)

  • Vlad Semenescu, Ramona Grama, Adina Teodorescu, Ana Gheorghe (producători  executivi)

  • Cristiana Popescu (coordonator de producție)

„Mergem și la Locarno!” Așa am scris pe Facebook atunci când am aflat vestea. Am minimalizat  vestea dintr-o modestie, falsă de altfel. Iar acum mă gândesc puțin un pic la toate eforturile  depuse, nu de mine, ci de toți ceilalți, mă gândesc la eforturile imense ale tuturor oamenilor de  cinema ale căror filme sunt chemate și aplaudate prin toate locurile importante din lume, la  Locarno, la Berlin, la Veneția, la Cannes, la Sarajevo. Și mă mai gândesc la lipsa de considerație  față de cultură, artă și educație a politicului de la noi și, prin extensie, a multora dintre noi. Și  DA! Mergem la Locarno, o să fie două proiecții, duminică seara la Palexpo (2800 de locuri) și  luni dimineața L’altra Sala (420 de locuri), o să se înghesuie lumea să ne vadă și o să fie multe  aplauze. Câțiva totuși, pe lumea asta, mai știu să aprecieze filme” – Gabriel Spahiu

Lansat recent, posterul oficial al filmului a stârnit deja curiozitate și reacții. Construit în jurul  unei salate de boeuf cu fața lui Vlad Țepeș, afișul poartă semnătura Marianei Grigoruță (decor  salată), Emanuel Lupașcu (foto), Dragoș Boțcău (design titlu), și Dimitrie Tuduciuc & Raluca  Munteanu (layout).

Trailerul filmului va fi lansat în premieră duminică dimineață, chiar în ziua proiecției.

„Dracula” va fi lansat în cinematografele din România pe 31 octombrie 2025, distribuit de  Independența Film, iar până atunci va mai fi prezentat la Festivalul Internațional Anonimul de la  Sfântu Gheorghe, imediat după Locarno, pe 12 august, la Lună Plină – Festivalul Filmului Horror  și Fantastic în Biertan, pe 16 august, și la Les Films de Cannes à Bucarest, în octombrie.

Laureat cu Ursul de Aur la Berlinale (2021), Radu Jude este cunoscut pentru filmele sale  incomode, curajoase și experimentale: „Aferim!”, „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra  ca barbari”, „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”. Cu „Dracula”, Jude își continuă  explorarea identității culturale, istoriei și rolului imaginii în societatea contemporană.

Participarea delegației române la Locarno este susținută de CNC România, Institutul Cultural  Român, Asociația DACIN SARA și Uniunea Cineaștilor din România.

Urmărește filmul „Dracula” online:

�� Facebook

�� Instagram

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 60 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.