În anul 2025, lumea dansului sărbătorește Centenarul nașterii lui Roland Petit (1924–2011), coregraf, balerin și vizionar care a revoluționat baletul modern printr-o estetică unică, povestiri pline de dramatism și colaborări memorabile cu artiști de renume.
Cu această ocazie, Revolve Dance organizează o serie de evenimente ce pun în lumină personalitatea plurivalentă a lui Roland Petit, prin spectacole, proiecții, expoziții și dezbateri dedicate moștenirii sale artistice.
Evenimentele co finantate de AFCN din cadrul Centenarului Roland Petit includ reprezentaţii de gală cu coregrafia emblematică din “Carmen” a celebrului maestru Roland Petit, coregrafie care este considerată punct de pornire al unei tehnici inedite. Baletul „Carmen” creat şi coregrafiat de Roland Petit și compania sa „Les Ballets de Paris,” a avut premira la la Prince’s Theatre din Londra pe 21 februarie 1949, după care a intrat în repertoriul companiilor de balet din Franța și din întreaga lume.
Proiectul va fi unul complex și educativ care va cuprinde pe data de 19 august – prezentare selecțiuni din spectacole Roland Petit, discuții și exemplificări după metoda sa, sesiune de Q&A și cocktail cu invitații, cât și o expoziție foto cu fotografii inedite cu Maestrul și colaboratorii săi faimoși: Zizi Jaeamarie, Mikhail Baryshnikov, Carole Arbo, Nicholas le Riche, Carla Fraci, Alessandra Ferri, Maia Plisetkaia și mulți alții, toate la Sala Rapsodia.
Reprezentaţiile coregrafiei reper Carmen by Roland Petit îi vor aduce în scenă pe Rebecca Rudolf și Alfie Pearce, de la Bayerisches Staatsballet Munchen şi vor avea loc după următorul program:
24 august – Opera Naţională din Bucureşti – în cadrul Stars Gala
26 august – Ateneul Naţional din Iaşi
27 august – C. C. U Cinema Dacia – Cluj Napoca
28 august – Muzeul Naţional al Banatului – Timişoara
Iar misiunea proiectului nu se opreşte aici, după cum explică Managerul de proiect Izabela Rudolf: „pe lângă partea performativă, Centenarul Roland Petit are şi adresabilitate practică, concretizată într-un workshop inter-disciplinar cu mari maeştri ai artei coregrafice, Etoile de Roland Petit, susţinut în perioada 18 – 23 august. Iar la nivel naţional, proiectul va însuma proiecţia unui documentar realizat în timpul stagiului de studii din Bucureşti, prezentat în cupaj cu un montaj cu artiști celebri care au performat în baletul „Carmen” coregrafiat de Roland Petit de-a lungul vremii. Iar o expoziţie foto cu artiști celebri alături de maestrul neoclasicului, Roland Petit, va întregi experienţa itinerantă.”
Roland Petit: o viață în slujba dansului
Născut pe 13 ianuarie 1924 la Villemomble, Franța, Roland Petit a fost o figură inovatoare a dansului secolului XX. A creat peste 150 de balete, lucrând cu artiști precum Jean Cocteau, Yves Saint Laurent, Édith Piaf sau Zizi Jeanmaire – partenera sa de viață și muză artistică. A fost fondatorul Baletului Național din Marsilia și a colaborat cu marile scene ale lumii, de la Paris la Milano, Londra și Tokyo.
„Centenarul Roland Petit este, aşadar, nu doar o celebrare a unei cariere strălucite, ci și o invitație de a redescoperi o artă vie, profund umană și mereu actuală.