Carnavalul Animalelor, proiectul muzical Classic for Kids, ajunge la copiii din 3 județe

0

Fiți numai ochi și urechi! În  aprilie și mai împărtășim entuziasmul pentru muzică și descoperim forțele creatoare ale sunetelor prin Classic for Kids. La cea de-a doua ediție, proiectul de educație muzicală pentru copii, inițiat de Asociația Classic Unlimited ajunge în sediul unei asociații culturale, 5 școli și două biserici din județele Bistrița – Năsăud, Cluj și Maramureș, prin intermediul artiștilor Bogdan Vaida (pianist) și Anamaria Meza (compozitoare).

Pe parcursul celor două luni, copii cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani se vor bucura de binefacerile muzicii: își vor exersa imaginația, vor învăța cum să-și gestioneze emoțiile, își vor lărgi orizonturile sonore făcând și ascultând muzică.

„Carnavalul animalelor”, de Camille Saint – Saëns, piesa principală a concertelor Classic for Kids, este o suită plină de umor, opera perfectă pentru a explora diferite instrumente și a păstra treaz interesul copiilor pentru muzică. Ei vor fi antrenați în activități pline de posibilități, care vor porni de la fragmente ca: Lebăda, Cucul de munte, Elefantul, Țestoasele, Cangurii, Marșul regal al leului, Personaje cu urechi lungi. Lucrări ale lui Mozart, Beethoven și piesa special compusă de Anamaria Meza – Vânătoarea – vin să întregească spectacolul ludic.

Conceput în trei părți, proiectul „Classic for Kids – Carnavalul animalelor” propune un miniconcert de pian cu povești din lumea animalelor, un atelier interactiv de ritm și improvizație și un exploratoriu de instrumente muzicale.

În această călătorie melodioasă, Bogdan Vaida și Anamaria Meza vor avea următoarele opriri:

Școala Gimnazială  „Ștefan Pascu” |  Apahida, 18 aprilie, ora 14:00

Catedrala Ortodoxă  „Sfântul Apostol Andrei” | Beclean, 22 aprilie, ora 16:00

Liceul de Arte  „Corneliul Baba” | Bistrița, 23 aprilie, ora 11:00

Școala Gimnazială Ciurila | Ciurila, 25 aprilie, ora 10:00

Școala Gimnazială nr.2 | Sighetu Marmației, 10 mai, ora 11:00

Școala Gimnazială „Florea Mureșanu” | Suciu de Sus, 11 mai, ora 12:00

Sub Stejar | Târgu Lăpuș, 12 mai, ora 14:00

Biserica Ortodoxă din Vechea | comuna Chinteni, 19 mai, ora 17:00

Camille Saint-Saëns a fost și s-a considerat un compozitor serios. Marea lui fantezie zoologică, Carnavalul Animalelor, a fost însă compusă de distracție. Probabil marele compozitor francez a lăsat frâu liber copilului din el. Apoi a interzis ca această muzică să se cânte înainte de moartea lui pentru a nu-i afecta reputația. Paradoxal, a devenit cea mai cunoscută și apreciată lucrare a lui. Abia așteptăm să descoperim animalele lui Saint-Saens la Classic for Kids, alături de o piesă special compusă de Anamaria Meza, dar și multe alte surprize pe care le-am pregătit pentru copii. (Bogdan Vaida, inițiator Clasic Unlimited și Classic for Kids)

Bogdan Vaida aduce muzica clasică mai aproape de oameni prin turneul Classic Unlimited. El a absolvit Academia de Muzică din Cluj, apoi și-a continuat studiile în Germania, la Hochschule für Musik Freiburg. A cântat și a trăit mult timp la Freiburg, unde în 2015 a demarat proiectul Klassik Mittendrin. Din 2015 încoace, Bogdan Vaida a susținut, în cadrul turneelor Klassik Mittendrin și Classic Unlimited, peste 100 de concerte în cele mai neașteptate locuri din România, Germania și Elveția.

Anamaria Meza, compozitoarea care a scris piesa „Vânătoarea” și a pregătit atelierul de muzică pentru proiectul Classic for Kids, a colaborat de-a lungul timpului cu muzicieni și proiecte de excepție, printre care: compozitoarea Violeta Dinescu (Oldenburg), mezzosoprana Christina Ascher și Janus Ensemble (Karlsruhe), pianista Claudia Bigos (Braunschweig), formația Trio Contraste (Cluj-Napoca), „Young famous orchestra” (Cluj-Napoca), și, bineînțeles, cu Bogdan Vaida în cadrul proiectului Classic Unlimited și Classic for Kids.

Despre Classic Unlimited

Asociația Classic Unlimited vizează promovarea muzicii clasice prin prezentarea unui mod diferit de a vedea, auzi, cânta și trăi muzică. Astfel, în cadrul proiectelor Classic Unlimited, publicul este invitat să descopere poveștile din spatele muzicii și lucrurile care i-au inspirat pe compozitori să își scrie capodoperele. Classic Unlimited este inspirat de turneul Klassik Mittendrin, care a debutat în 2015 într-un atelier de motociclete din Germania, când pianistul Bogdan Vaida a avut ideea de a scoate muzica clasică din sălile de concert, din dorința de a o face mai accesibilă publicului larg. Doi ani mai târziu, proiectul ajunge în România. Din 2015 au fost produse 10 spectacole muzicale, și peste 100 de concerte în cele mai neașteptate locuri din România, Germania și Elveția pentru un public de peste 12.000 de spectatori.

În 2023 programul de educație muzicală Classic for Kids a ajuns la 1000 de copii din 8 comunități din mediul rural și urban mic și la peste 35000 de copii, părinți și bunici prin intermediul canalului de YouTube. Găsiți aici aftermovieul Classic for Kids 2023.

Evenimentul din acest an face parte din proiectul „Classic for Kids – Carnavalul animalelor”, proiect cultural cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Partener principal: E.ON

Parteneri: Yamaha, Rohema, Mobila Dalin, Daisler Print House și Gerovital Kids.

Co-organizatori: Asociația Culturală Sub Stejar, Asociația Tineri pentru Comunitate Bistrița, Asociația Sus pentru Tineret.

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, EBS Radio, Radio Cluj, România Pozitivă, Scena9, Observator Cultural.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.